Petre Strat
2 premiere
Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Descriere
Emil Fomino, în 1943-1944 a cunoscut pe tinerii din Grupul alpin universitar — G.A.U., secție a Clubului alpin român: Dima Cocîreanu, Dan Fințescu, Petre Strat, Puiu Petriu și alții, cu care a urcat și alte trasee.
* * *
Cea mai însemnată școală de alpinism însă, care avea să dea un mare avînt alpinismului românesc și cățărăturii, a fost școală de alpinism de vară de la cabana Curmătura, din Piatra Craiului, organizată de secția de turism a C.G.M. În perioada 1 august-1 octombrie 1950, școala și, respectiv, elevii s-au bucurat de un sprijin larg al organizatorilor. Prin această scoală s-au perindat patru serii a cîte 32 elevi, fiecare serie urmînd cursurile timp de 15 zile. Ca teren de exercițiu, cursanții au avut întreg masivul Pietrei Craiului. Recrutarea participanților s-a făcut de către sindicate din rîndul muncitorilor tineri. Instructori erau: Mircea Gheorghiu, Constantin Georgescu, Nicolae Petit, Erwin Csallner, Petre Strat, Mircea Bogdan și alții.
* * *
După un timp s-a simțit nevoia unui for care să coordoneze activitatea acelor comisii și, în decembrie 1950, Gheorghe Vidrașcu, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport, a semnat decizia în baza căreia a fost înființată Comisia centrală de alpinism, cu următoarea componență: general Constantin Doncea, Constantin Messinger, colonel Vasile Stoica, Simion Ticu, Octavian Tuhai, Constantin Dumitrescu, Constantin Petrescu, Virgil Georgescu, Ion Tache, Mircea Munteanu, Gabi Reinhorn, Constantin Duță, Petre Strat, Nicolae Petit, Bernard Vogel, Ihula Soreanu, Amilcar Constantinescu, Mircea Gheorghiu, Walter Kleinberg, Ion Mirean, Constantin Ionescu și Ion Wasi.

Se încarcă traseele...
Surse
Radu Titeica, Niculae Baticu - Pe crestele Carpatilor, Editura Sport Turism, 1984
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.