Dionisie Daro
Imagini și topo



Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Descriere
A participat cu echipa Asociației Sportive Torpedo Zărnești la Alpiniada Universitară organizată la Bușteni în 10-11 aprilie 1976.
În februarie 1980 a participat în Piatra Craiului la Cupa Dinamo Brașov, unde a obținut locul 3 la proba individuală.
În octombrie 1980 a participat în Postăvaru la Alpiniada republicană unde a ocupat la seniori individual locul 3.
În august 1981 la Campionatul național de escaladă pe stâncă locul 1 la individual băieți și locul 1 pe echipe (A.S. Armata Brașov, cu Nicolae Cojan și Aurel Cozan).
A participat la competiții internationale de escaladă din Republica Democrată Germană în anii 1983 (alături de Marius Mărcuș și Ion Scînteie, ei obținând la diferite probe patru locuri I, patru locuri II și trei locuri III), 1984, 1985.
A obținut titluri de campion balcanic la escaladă la viteză și dificultate.
Între 12 și 20 februarie 1982 a parcurs cu Dumitru Chivu și Ion Scînteie de la Sinaia la Herculane creasta matematică a Carpaților Meridionali, stabilind un record de parcurgere. A fost un traseu de mare dificultate care reprezenta și norma de maestru al sportului. Bucurîndu-se de o vreme bună și zăpadă înghețată, excelentă pentru mersul la colțar alpiniștii au putut parcurge linia de creastă a celor citorva masivi muntoși în condiții foarte bune. N-au dormit nici o noapte la cort, folosind ca adăpost refugiul Berivoescu, iar în rest cabanele de pe traseu. Au mers în medie 13-14 ore pe zi, alimentarea cu hrană făcind-o în special la cabane. Traseul (circa 400 km) este presărat cu zece virfuri de peste 2500 m, pe care alpiniștii le-au trecut; alpiniștii au parcurs, matematic, și Muchea Sărații din creasta Făgărașului, care de obicei este ocolită.
A ocupat locul 1 în clasamentul celor mai buni alpiniști pe anul 1982.
În vara anului 1984 era alpinist la Armata Brașov și a urcat cu Dumitru Chivu a urcat Varful Lenin (7.134m).
A parcurs Carpații Meridionali, de la Sinaia la Herculane, pe timp de iarnă, în 1985, împreună cu Dumitru Chivu și Ion Scântei în zece zile jumătate.
În 1985, la Alpiniada republicană de la Băile Herculane, locul 1 la seniori individual.
La Yalta în 1986 a ocupat locul III la individual și pe echipa alături de Gigi Jinga la Cupa Europei.
În octombrie 1986 la Campionatul Republican de Alpinism locul 1 la echipe cu Asociația Sportivă Armata Brașov (alături de Constantin Cojanu, Gh. Viziteu și Nicolae Cojanu) și locul 1 la individual.
În octombrie 1987 la Campionatul Național din Cheile Bicazului locul 1 echipe cu A.S.A. Brașov (Constantin Cojanu, Nicolae Cojanu, Gheorghe Viziteu) și locul 1 individual.
În iulie 1988 a participat la Etapa de vară a Alpiniadei republicane din iulie 1988 din Bucegi, precum și la Cupa Torpedo Zărnești, unde a ocupat locul 1 la seniori la cățărare contr cronometru și locul 1 la cățărare sportivă.
La finala Campionatului național de cățărare locul 2 la seniori individual.
În iulie 1989 a participat în Prăpăstiile Zărneștilor la Cupa Torpedo. În calificări, traseul de 25 m pentru băieti a fost parcurs de 27 alpiniști în numai 3 minute, el obținând timpul cel mai bun : 1:22. Se părea că este imposibil de atins cota celor 24m în maximum 10 minute. Cu o tehnică perfectă cu un stil și o viteză ce numai armonia dintre cățărător și mediul natural le poate crea, Daro ajuns cu ușurință, după numai 8 minute, la 16 m, de unde, cu un mic efort, a mai săltat un metru. Recordul de până atunci fusese depășit, dar el nu oferea garanția obținerii primului loc. Așa că urcușul a fost reluat. Cu o mobilitate extraordinară cu o forță și o îndemînare ce numai un mare alpinist le poate avea, după încă două minute și 12 secunde, în aplauzele unui public entuziast. Dionisie Daro atins cota celor 24 m.
În august 1989 a participat în Cheile Bicazului la Cupa Cățărătorului, organizată de A.S. AGMUS Iași. A luat locul 1, fiind singurul care a parcurs traseul scurt (23 m) și traseul lung (35 m), obținând maximum de puncte - 200.
La Cupa A.S.A. Brașov desfășurată tot în Cheile Bicazului a ocupat locul 3.
La Cupa Jiul Petrila desfășurată în Cheile Taia a ocupat locul 3.
În octombrie 1989 a participat la finala Campionatului național de escaladă de la Herculane, unde a ocupat locul 1 la viteză masculin, locul 2 la dificultate masculin și locul 1 la combinată masculin. Locul 1 la Titlul absolut masculin.
Unul dintre favoriți, Dionisie Daru (Armata Brașov), avea foarte puține șanse de a cîștiga finala de viteză, întrucît el nu încheiase traseul din semifinale. Pentru a-și adjudeca titlul național el trebuia neapărat să parcurgă integral, în maximum opt minute, porțiunea de perete de stîncă (27 m), în timp ce alți opt alpiniști ar fi... ratat. Ceea ce s-a și întîmplat, nu însă fără emoții pentru Daro.
În octombrie 1990 a luat parte la etapa de campionat de la Băile Herculane.
În 1999 era membru în Biroul Federal al Federației Române de Alpinism și Escaladă.
Se încarcă traseele…
Surse
- Foto - Pagina FB Doru Vasilescu
- Foto - https://www.facebook.com/clubulalpinroman/photos/a.1401896893176958/2207733289259977/?type=3
- Articol Sportivii brasoveni de odinioara (3)
- http://www.ziua.ro/display.php?id=26509&data=1999-06-14
- http://presadeturism.ro/ultima-lungime/
- Ascensiuni in Pamir
- Dan Vasilescu, Excelenta in escalada, Romania pitoreasca, nr. 3 (490) 2017, p. 46
- Interviu Dumitru Chivu
https://sport.gov.ro/wp-content/uploads/2024/08/Anuarul-Sportului-1999.pdf - pag 122
Sportul: nr. 9406 din 23.02.1980 - Prima etapă de iarnă a Alpiniadei republicane pentru seniori; nr. 9619 din 1 noiembrie 1980, p. 2 - Alpiniștii și-au desemnat campionii.
Sportul, 1981-08-08, nr. 9854
România Liberă, 1982-02-26, nr. 11609, Petre Mihai Băcanu, Cronica muntelui
Sportul, 1983-01-11, nr. 10291
România Liberă, 1984-01-13, nr. 12192, Petre Mihai Băcanu, Cronica muntelui
Sportul, 1985-11-19, nr. 11173, Săptămîna, 1985-11-29, nr. 48
Sportul, 1986-10-17, nr. 11453
Almanahul Sportul 1987, p. 179
Sportul: 1988-07-08, nr. 11987, 1988-07-21, nr. 11998, 1988-11-25, nr. 12106
Sportul: 1989-07-08, nr. 12297, 1989-08-15, nr. 12329, 1989-10-21, nr. 12386
Timpul, 1990-10-18, nr. 213
Sportul Românesc, 1993-03-27, nr. 462, Cot la cot cu studenții
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.
v2026-07-21 20:40 UTC