        Valea prezintă între punctul de intersecţie cu Drumul Fîntînii şi Şaua Mare a Caraimanului (alt. 2325 m), trei porţiuni de aspecte cu totul distincte şi în parte contrastante, şi anume: porţiunea inferioară, avînd o înclinaţie moderată şi un mic număr de obstacole; amfiteatrul larg şi uşor înclinat al Poienii Mari, acoperit pe întinderi vaste cu bogate tufărişuri de jnepeni, şi în sfîrşit, hornurile stîncoase, înguste şi puternic înclinate din treimea superioară a parcursului.
        Primele săritori sînt mici şi lipsite de dificultăţi. Firul văii pătrunde curînd într-un prim canion cu pereţi foarte apropiaţi şi verticali, la capătul căruia o săritoare de aspectul unui scoc, înalt de cca 15 m, poate fi trecută direct sau ocolită cu uşurinţa de-a lungul unei platforme înguste ce urcă prin stînga şi paralel cu firul văii. La mică distanţă în amonte, şi anume în punctul unde coastele din dreapta (cum urcăm) se îndepărtează, un vîlcel ce coboară de sub versantul sudic al Picăturii (Vîlcelul Strungii Mari) marchează traseul care conduce la baza Fisurii Galbene.
        După trecerea directă sau ocolirea unei a doua săritori mari, denumită „Săritoarea lui Zangur”, ajungem la confluenţa cu Valea lui Zangur (grad de dificult. 1A), al cărei traseu urcînd în prelungirea V. Seci este confundat uneori cu aceasta din urmă.
  Curînd după ce depăşim confluenţa cu Valea lui Zangur, o săritoare verticală de cca 10 m înălţime (Săritoare din Cotitură) poate fi escaladată direct - în cazul cînd fereastra ce o formează în partea superioară nu este blocată - sau ocolită prin stînga văii. Firul prezintă în continuare şi pe o scurtă porţiune, un curs sinuos, pătrunde într-un mic canion, iar cîteva zeci de metri mai sus primeşte din stînga Vîlcelul Uriaşului, al cărui fir, urmat pe o mică porţiune, în sus, conduce la baza peretelui ce cade către N, din Creasta Ţancului Uriaşului.
  Începînd de la confluenţa sus-amintită, Valea Seacă este întreruptă de Săritoarea Prelucie, formată dintr-o înlănţuire de lespezi puternic erodate de ape şi alunecarea lentă a zăpezilor. Acest obstacol poate fi escaladat direct, urmînd scocurile şi micile fisuri ce-l brăzdează frontal sau ocolit prin coastele înierbate şi pe lîngă jnepenişul din dreapta văii (cum urcăm).
        Traseul ajunge curînd în imensul amfiteatru al Poienii Mari, care deschide o perspectivă largă şi dă o singulară măreţie asupra acestui vast cuprins de piatră, dominat în dreapta - cum privim spre Crucea Eroilor - de marile piramide ale Picăturii şi Colţului Strungii Mari, iar în stînga, de creasta fierăstruită a Ţancului Uriaşului. În centru, Hornurile Văii Seci, întunecoase şi umede, se prăvălesc aproape vertical din ramura răsăriteană a platformei Caraimanului, formînd la ieşirea în poiană un mic con de dejecţie; în stînga hornurilor, Spintecătura V. Seci şi Vîlcelul Mortului brăzdează aproape liniar fața Caraimanului, iar în dreapta, strecurîndu-se pe sub peretele sudic al Crestei Picătura, Spălătura Văii Seci ia sfîrşit deasupra aceleiaşi poieni, printr-o ruptură de pantă de proporţii neobişnuite.
  Din marea poiană a văii şi după o traversare în urcuş uşor spre stînga, pătrundem în Hornurile Văii Seci, îndreptul Brîului Portiței a cărui cingătoare, pe alocuri acoperită cu jnepeni şi însoţită de un mic, hăţaş, traversează către S Spintecătura Văii Seci şi Vîlcelul Mortului îndreptîndu-se, prin fereastra denumită ,,Portiţa Caraimanului" şi peste Valea Spumoasă, spre V. Jepilor (în traseul indice 5).
        De la Brîul Portiţei în sus, firul Văii Seci este întrerupt de o primă săritoare (Săritoarea Portiţei), aproape verticală, însă de o înălţime ce nu depăşeşte 5 m; după ce o urcăm cu uşurinţă prin fisura din stînga, ajungem curînd în faţa celei de a doua săritori, denumită Săritoarea Neagră, a cărei escalada este lipsită de dificultăţi. Urmează imediat Săritoarea Crucii (cca 15 m), care poate fi urcată direct sau ocolită prin dreapta. Cîteva zeci de metri mai sus, Hornul Adînc, mai dificil decît obstacolele precedente, poate fi escaladat pe un prag îngust, prin dreapta şi paralel cu scocul frontal. Nu ne vom angaja în nici un caz pe feţele aparent accesibile din stînga văii (dreapta cum urcăm), care ascund pericole nebănuite din cauza pantei excesive şi a micilor platforme şi trepte de iarbă ce se rup cu uşurinţă. Curînd ajungem la baza celui mai dificil obstacol de pe parcurs (Săritoarea Mare, înălţirne 25 m), care avînd aspectul unui horn îngust şi aproape vertical, se escaladează pe cîteva mici porţiuni, prin ramonaj.
        În continuare, ,,Săritoarea de sub Streaşină" este ultimul obstacol al văii; graţie numeroaselor prize, aceasta poate fi escaladată direct după care, urcînd cu uşurinţă prin bolovanişul şi micile scocuri ale firului, ajungem în Brîul de Sus (sau ,,Brîul de sub Streaşină"), prispă largă şi odihnitoare în faţa unei grote adînci, surplombată, pe toată desfăşurarea ei, de o uriaşa boltă de piatră. Din Brîul de Sus, unde ascensiunea Văii Seci este virtual terminată, orientîndu-ne spre S şi apoi brusc la dreapta, spre V, ajungem 15 min în Şaua Mare a Caraimanului.

ClimbRomania

Aurel Teodorescu

Premiere de iarnă

Comentarii