S-a născut la 15 februarie 1915. La vîrsta de 20 de ani, adică în anul 1935, a participat la o excursie colectivă organizată de Clubul Alpin Român (C.A.R.), excursie condusă de Alexandru Beldie. Pînă în preajma celui de-al doilea război mondial urca la munte însoțit adesea de prietenul său Nicolae Ștefan și a făcut parte din asociațiile A.D.M.I.R. (Asociația Drumeților din Munții Înalți ai României) și Hai la Drum. În anii războiului, cum era mobilizat la Flotila de aviație din Brașov, mergea în timpul liber cu prietenii în Piatra Craiului. Astfel a escaladat două trasee în premieră, din acest masiv: 19 august 1942 - traseul Central din peretele Piscului Rece, grad IV A (Emilian Cristea, Mircea Gheorghiu); 10 iulie 1945 - Muchea Roșie, grad III B (Emilian Cristea, Mircea Sterescu). Tot în 1945 a încercat, fără succes, escaladarea a două trasee din Bucegi: Trei Surplombe și Fisura Albastră, cu Toma Boerescu și Gheorghe Roșculeț. În 1946 ca membru al Clubului Alpin Român, a urcat alte două trasee dificile: 20 iulie - traseul Trei Surplombe, grad V A, cu un punct de gradul VI (Niculae Baticu, Sorin Tulea, Gicu Nicolescu și Emilian Cristea) și la 4 august - traseul Fisura din Pintenul Văii Albe, grad V A (Niculae Baticu și Emilian Cristea).

În 1948, după înființarea Asociației Turismul Popular (A.T.P.), Emilian Cristea a îndeplinit funcția de secretar al filialei București, pentru scurt timp, pentru că, împreună cu alți alpiniști, a trecut la clubul C.C.A. (Casa Centrală a Armatei) unde s-a creat o secție de alpinism. De acum încolo va renunța la profesia de vulcanizator, dedicîndu-se alpinismului, devenind antrenorul secției nou înființate în cadrul C.C.A. Dornic să se remarce, Emilian Cristea a încercat, mai mulți ani la rînd, ascensiunea Fisurii Albastre din masivul Bucegi, pe care a reușit să o pitoneze definitiv în 1953, în echipă cu Aurel Irimia și Radu Constantin.

În calitate de antrenor la C.C.A. tot timpul și l-a petrecut pe munte, avînd astfel posibilitatea să cutreiere întreg lanțul carpatic. Fire întreprinzătoare, iscoditoare, a văzut și a pus în valoare noi zone de cățărătură din munții noștri. De-a lungul anilor, a realizat, în cap de coardă sau secund, o serie de trasee în premieră, atît vara cît și iarna. Emilian Cristea a făcut parte din Comisia Centrală de Alpinism în diferite perioade și din primul comitet al F.R.T.A. (Federația Română de Turism Alpinism). Ca antrenor al secțiilor de alpinism ale cluburilor C.C.A., C.O.B. (Casa Ofițerilor Brașov), A.S.A. (Asociația Sportivă Armata) - Brașov, a fost preocupat, în principal, să cîștige concursuri. Pentru activitatea lui, i s-a conferit titlul de maestru al sportului în 1955, de maestru emerit în 1969 cînd clubul Steaua a împlinit 20 de ani de activitate.

Ca ture de iarnă, amintim:
- martie 1952 - parcurgerea crestei masivului Făgăraș. De la Porcești la Rudărița (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Radu Constantin);
- martie 1953 parcurgerea crestei Rodnei (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Mărgărit Blăgescu);
- 20 februarie - 26 martie 1955 - parcurgerea crestei Carpaților Meridionali (Aurel Irimia, László Karácsonyi, Emilian Cristea).

Emilian Cristea a desfășurat și o activitate publicistică, scriind articole prin reviste și ziare, iar în colaborare cu alții a elaborat lucrările: Bucegii, turism-alpinism, Editura U.C.F.S., București, 1962 (Nicolae Dimitriu, Emilian Cristea); Piatra Craiului, Turism-alpinism (Emilian Cristea, E. Nedelcu), Editura Stadion, București, 1971; Munții Făgărașului (V. Bălăceanu, M. Cicotti, Emilian Cristea), București 1975, carte care a avut la bază lucrarea lui A. B. Szalay, Der Kamm des Fogarascher Gebirges. În 1965 a apărut Hăghimașul și Lacul Roșu, de Emilian Cristea, carte cu mai multe erori.

După pensionare, Emilian Cristea a desfășurat o activitate de popularizare a alpinismului, mai întîi la Casa de Cultură „Friedrich Schiller", apoi la Universitatea Cultural-Științifică București.

Din cele arătate mai sus reiese că activitatea destul de bogată a lui Emilian Cristea în alpinism îl situează pe o treaptă fruntașă. Din păcate, el a avut un anumit rol, alături de alți factori, în plafonarea mișcării alpine românești din ultimele decenii, domeniu care a rămas mult în urma dezvoltării altor discipline sportive ai căror reprezentanți au dus gloria țării, în repetate rînduri, dincolo de hotarele ei.

La 12 noiembrie 1982, Emilian Cristea a încetat din viață, fiind lovit de un caminon în timp ce se întorcea cu bicicleta din Făgărașului, la Oești în apropiere de Curtea de Argeș, loc unde s-a ridicat un monument în amintirea sa.

                                                                     *  *  *

Alte cărți publicate:

Piatra Craiului Turism-alpinism - Emilian Cristea, Editura Sport Turism, București, 1984.

Articole:

Emilian Cristea, Ma numesc Emilian Cristea, Revista Muntii Carpati, nr. 3, decembrie 1997

                                                                   *  *  *

Alte contribuții/viziuni cu privire la biografia lui Emilian Cristea:

https://giaro.wordpress.com/2010/06/22/emilian-cristea-si-fisura-albastra/

Dinu Mititeanu

Mircea Ordean, Sus la munte, la izvor, vol. I, pag. 353 și urm.