Un intinerariu tehnic cât mai complex prin dificultatea şi varietatea obstacolelor.

Dificultățile și varietatea obstacolelor, anume alese, pentru a se stabili un itinerar tehnic cât mai complex, Traseul dintre Fisuri constituie un examen dur pentru amatorii de escalade de grad superior. Traseul urmează prin mijloc Fața Sud-Vestică a Peretelui Urlătorii Mari; linia sa ascensională deși nu poate fi ușor identificată de jos, se definește însă tot mai clar în cursul escaladei, obstacolele fiind legate între ele prin mici fisuri și alveole, în care sunt fixate numeroase pitoane.

Din zona de inflexiune a Peretelui Urlătorii Mari coborâm în pantă repede, cca. 50 m, un hățas, acoperit în parte de o vegetație sălbatică, până la baza peretelui, unde distingem în dreapta un pinten ascuțit, de aspectul unui mic contrafort. Este locul din care începe escalada Traseului dintre Fisuri.

În prima L.C. urcăm vertical pintenul sus-amintit, al cărui vârf îl atingem după 20 m, după care ne regrupăm.

Din acest punct escalada urmează, în cursul celei de a 2-a L.C., o înlănțuire de fisuri scurte, ce brăzdează o serie de obstacole foarte dure, care sfârșesc la înălțimea unei platforme înierbate, unde ne regrupăm.

În cea de a 3-a L.C. trecem, succesiv, printr-o fisură înclinată către stânga și barată de o mică surplombă, iar în continuare, de-a lungul unui diedru de cca. 10 m, foarte spălat, după care, urmând o față cu mici prize, atingem un brâu unde ne regrupăm din nou.

De aci, ajutându-ne de pitoanele fixate în câteva fisuri înguste, înaintăm, în cursul celei de a 4-a L.C., ajungând într-un mic diedru, unde găsim o excelentă platformă de regrupare.

A 5-a L.C. urmează inițial o fisură înaltă de 15 m, blocată la mijloc de un bloc de mici dimensiuni; fisura pierzându-se în perete, continuăm escalada pe linia de cea mai mare pantă a acestuia, până la înălțimea unei noi platforme de regrupare.

Pe desfășurarea celei de a 6-a L.C. înaintăm cu ajutorul câtorva pitoane fixate în micile alveole de pe parcurs și făcând uz atât de tracționarea la coardă dublă, cât și de prizele de conglomerat, care in această porțiune sunt rotunjite, iar în partea finală, friabile, ieșim pe o platformă înierbată, unde ne regrupăm.

Penultima L.C. (a 7-a) începe cu escalada unei fisuri de cca. 6 m, înclinată către stânga, după care, printr-o schimbare de direcție către dreapta, trecem un obstacol surplombant, iar în final, o față ce sfârșește cu un horn incomod, la baza căruia ne regrupăm.

La începutul celei de a 8-a L.C., efectuând o traversare de 3-4 m spre dreapta, ajungem la baza unui al doilea horn, prin care urcăm cca. 5 m, iar printr-o traversare către stânga reintrăm în marele horn părăsit mai jos, a cărui escaladă conduce, după 10-12 m, la vârf.

Accesul se face de la Bușteni pe poteca Schiel din Valea Urlătorilor, până la punctul „La Mese" (pe traseul turistic triunghi albastru). De acolo, un hățaș ce ocolește spre stânga Muchia Urlătorilor, duce la baza acestui perete sudic.

De pe vârful împădurit, unde escalada se încheie, ne orientăm către nord, urmând creasta, în parte împădurită, până în Drumul Urlătorilor.

Bucegi Turism Alpinism, Ed. a 2-a, rev. și adăugită - Emilian Cristea, N. Dimitriu, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1964;
Munții Bucegi Drumeție Alpinism Schi - Walter Kargel, Bel Alpin, București, 2000
Nomenclatorul traseelor