Inapoi la traseu

Trasee / Bucegi / Coștila / Peretele Văii Albe / Circul 2 / Traseul Central

Traseul Central

Traseu clasic • 5B • 10 LC

Actualizat: 23.09.2025 · URL: https://www.climbromania.ro/traseu/114

Imagini si topo

Sumar

PitoaneAsigurări mobilePitoane şi ciocan

Date traseu

Tip

Traseu clasic

Grad

5B

Lungime / pasaje

10 LC

Numar lungimi

10

Durata parcurgere

6 ore

Altitudine plecare

1950 m

Orientare

S

Sezonalitate

Luni recomandate

Iunie, Iulie, August, Septembrie

Luni acceptabile

Mai, Octombrie, Noiembrie

Luni de evitat

Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Decembrie

Istoric si premiere

Premiera

Emil Coliban, Olimpiu Iordache, Petre Stestraff · 03.07.1977

Omologare

Florin Mihăescu

Acces

De la Refugiul Coștila se merge pe poteca de Brâna Aeriană. Vom trece 2 vâlcele, vom ține o mică crestuliță până vom ajunge La Pândă. Dacă dăm de un lanț am ajuns prea sus, trebuie să coborâm 20 m. De La Pândă facem stânga pe o potecuță îngustă și expusă ce ne conduce în Circurile Văii Albe. Din Circul 1 se continuă poteca pe sub perete, către Circul 2. La capătul brânei, este un hornuleț, pe care se urcă până la o brână, care se parcurge către dreapta, până la capătul ei. Aici, oarecum după colț, este un hornuleț, pe care se urcă către Circul de Piatră. Este expus, pentru ca sub el apare jos poteca de la baza peretelui și este ceva înălțime, dar ușor.

Retragere

Se iese în Creasta Văii Albe și se coboară pe creastă către Brâna Aeriană. Pe parcurs găsim mai multe ancore mecanice roșii pe care le putem folosi pentru rapel în caz de oboseală sau vreme nefavorabilă. Traversăm Brâna Aeriană (ce are pe tot parcursul ei cablu metalic), Se coboară apoi într-un vâlcel, pe care se continuă până la finalul lui, se face stânga, se intră în alt vâcel pe care în coborâm cu ajutorul unor lanțuri. După ce se termină lanțurile se mai coboară 50 m, apoi se ține potecuța de pe crestulița din dreapta (cum coborâm). Traversăm dreapta pe o brână (pe deasupra Peretelui Vâlcelului Stâncos), coborâm un fel de vâlcel cu lanț și ajungem de unde am plecat, în locul La Pândă. De acolo în 20 de minute suntem înapoi la Refugiu.

Raport premiera

Raport de premieră alpină

Masivul Bucegi

Zona Coștila - Peretele Văii Albe

Roca Conglomerat

Diferența de nivel cca 250 m

Numărul lungimilor 10

Timp necesar pentru escaladă cca 4-5h (de la baza traseului)

Denumirea Traseul Central din Peretele Văii Albe

Grad de dificultate (propus) 5B

Data premierei 3 iulie 1977

I. Generalități

„Traseul Central” (denumirea se referă l poziția sa în Peretele Văii Albe) începe în Circul nr. 2 (Circul de Piatră) în același loc cu „Fisura Roșie” și „Muchia Brânelor”, de care se desparte pe prima brână de iarbă; în continuare urmează peretele dintre traseele „Muchia Brânelor” și „Fisurile Centrale” și ia sfârșit în Creasta Văii Albe.

Pentru parcurgerea integrală sunt necesare 9 regrupări.

Linia traseului este impusă de conformația naturală a peretelui în această zonă, ceea ce face ca escalada liberă (uneori de dificultate ridicată) să primeze față de escalada artificială.

Toate regrupările sunt comode (platforme, brâne de iarbă) și prevăzute cu pitoane pentru asigurare.

Pitoanele utilizate la premieră au rămas în totalitate în traseu (s-au utilizat circa 60 pitoane - în general pitoane pentru fisură orizontală, cu grosimea de 10-15 mm - din care 1/4 se află în regrupări, dar chiar și în acest fel, comparativ cu alte itinerarii din zonă, „Traseul Central” nu este pitonat excesiv.

De remarcat că la premieră s-au utilizat în mod frecvent bucle de coardă pentru asigurările la piton, ceea ce ar fi și o recomandare pentru cei ce vor parcurge traseul în viitor.

„Traseul Central” nu este intersectat de brâne de iarbă, nu are puncte comune cu alte trasee (cu excepția intrării și finalului) și nu oferă posibilități de retragere fără mijloace tehnice).

Prima escaladă integrală a traseului a avut loc la 3 iulie 1977, aceasta fiind cea de a treia zi/intrare în traseu.

LC 1 Pe diedrul de intrare în Fisura Roșie (din Circul de Piatră), apoi la dreapta, pe brâna de iarbă care conduce spre Muchia Brânelor. Regrupare bună, pe brâna de iarbă, la piton cu inel. Grad. dif. III, Pitoane 2, Lungime 35 m.

LC 2 Dreapta sus către diedrul de deasupra regrupării (III), apoi pe diedru până sub surplombă (IV); traversare la stânga pe sub surplombă (IV), apoi pe horn în sus (V) până în regrupare. Grad. dif. V, Pitoane 3, Lungime 25 m.

LC 3 Din regrupare (bună, piton asigurare) către diedrul slab conturat vizibil stânga sus (IV); în continuare se escaladează pe pitoane diedrul (distanța între pitoane relativ mare, posibilități foarte reduse de pitonare suplimentară), cu puncte dificile (V). La capătul diedrului se traversează către stânga pe sub surplombă (VI), apoi se depășește surplomba către dreapta (piton) și în continuare în regrupare (V); regrupare bună pe placă - 2 pitoane de asigurare. Grad. dif. V, Pitoane 8, Lungime 25 m.

LC 4 Sus dreapta către pragul de iarbă (piton); apoi pe prag (platformă) și în continuare către dreapta până la un piton de asigurare. De la piton drept în sus (IV) apoi peste lespedea desprinsă de perete (V) și traversare pe lespede către dreapta spre baza unei fisuri/diedru care începe cu praguri înierbate. Prin fisură (III-IV) până la piton și 3 m deasupra, apoi vertical (IV) și traversare orizontală dreapta (IV) și regrupare pe primele praguri de iarbă. Regrupare bună - 2 pitoane de asigurare Grad dif. IV-V, Pitoane 6, Lungime 40 m.

LC 5 Din cele trei fisuri vizibile din regrupare pe cea din dreapta, cu aspect de diedru închis de un tavan. Piton de asigurare la baza diedrului (singurul). Pe diedru (IV) apoi stânga pe sub tavan (posibilități de asigurare și sprijin în bolovanii încastrați) și trecerea surplombei din extrema stângă a diedrului la liber (VI), continuare în sus 5-6 m până în regrupare (V). Regrupare bună 2 pitoane asigurare. Grad dif. V-VI, Pitoane 1, Lungime 20 m.

LC 6 În sus pe fisura cea mai apropiată. Din punctul unde fisura se deschide, în dreapta pe față (friabil), apoi în sus (V) către pragul îngust orientat dreapta (VI), traversare pe prag spre dreapta depășind muchia peretelui (III) și pe muchie vertical până în regrupare (III). Regrupare bună - 2 pit. Grad dif. V, Pitoane 7, Lungime 40m.

LC 7 Din regrupare traversare orizontală către dreapta cca 7-8m, pe față folosind prizele încastrate și cu asigurare în pitoane (V), până în dreptul unei fisuri verticale care se escaladează în continuare (IV) până la un prag de gresie (în stânga arcadă); continuare în sus pe peretele spălat (piton în alveolă) cu ieșire pe pragul de deasupra. Regrupare bună pe perne de iarbă, după 5-6 m traversare dreapta (2 pitoane în regrupare). Grad. dif. V, Pitoane 7, Lungime 38.

LC 8 Vizând hornul de deasupra la început spre dreapta, apoi pe diedru către baza hornului (IV-V); în continuare hornul (III-IV) în ramonaj până la capăt cu ieșire pe placa din dreapta, apoi pe fisura verticală situată pe aceiași linie cu hornul (pitoane), cu câteva puncte dificile (V) până în regrupare (bună, 2 pitoane). Grad dif. IV-V, Pitoane 8, Lungime 40m.

LC 9 Din regrupare spre dreapta pe placă, apoi drept în sus peste placă (V) și vertical până la un prag de gresie sub peretele compact (IV); traversare stânga pe pragul de gresie (expus) cca. 6 m până la baza unei fisuri verticale; continuare pe fisură cu mici abateri (IV) cu ieșire pe brână mare de iarbă. În stânga punctului de ieșire pe iarbă, la baza peretelui, piton de asigurare. Grad dif. V, Pitoane 6, lungime 40 m.

LC 10 Ultima lungime, comună cu Fisurile Centrale conduce fără probleme deosebite în Creasta Văii Albe. Grad dif. II-III, Pitoane 1, lungime 40 m.

Surse

Walter Kargel - Drumuri spre culmi, 1988
Walter Kargel - Muntii Bucegi Drumetie alpinism schi, 2000

Federația Română de Turism-Alpinism, Bucegi Premiere Alpine 1969-1985 Cupa F.R.T.A. Vol. I Comisia Omologări Colan Dionisie, Hurbean Tudor, p. 84, 90-98.

Comentarii si parcurgeri

Nu exista inca text public in comentarii sau parcurgeri pentru acest traseu.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.