Raport de premieră alpină

Masivul Bucegi

Zona Coștila - Peretele Văii Albe

Roca Conglomerat

Diferența de nivel cca 280 m

Numărul lungimilor 11

Timp necesar pentru escaladă cca 4-5h (de la baza traseului)

Denumirea Fisura Uitată

Grad de dificultate (propus) 5B

Data premierei 7 august 1977

I. Generalități

În partea sa superioară traseul valorifică unul dintre cele mai caracteristice detalii de relief ale Peretelui Văii Albe - un sistem de brâne, hornuri și fisuri cu obârșia în zona centrală a peretelui (între Fisura Roșie și Fisurile Centrale) și continuitate până în Creasta Văii Albe, pe un parcurs aproximativ paralel cu al Fisurilor Centrale.

Faptul că această veritabilă „invitație” nu a fost valorificată din punct de vedere alpin decât cu o asemenea întârziere ne-a sugerat să denumim traseul, al cărui parte superioară străbate zona susamintită - Fisura Uitată. Baza traseului este însă în Circul de Piatră și pentru a realiza joncțiunea cu zona de origine a Fisurii Uitate s-au parcurs 6 lungimi de coardă din totalul de 11.

Intrarea este situată imediat în dreapta punctului de pornire în Fisura Roșie, Muchia Brânelor, Traseul Central (1977). Se atinge brâna de intrare în Muchia Brânelor, apoi se escaladează peretele surplombant de deasupra, dealungul unei foarte clar conturate fisuri (oblic stânga), o altă veritabilă „fisură uitată”. Se intersectează Traseul Central 1977 (pe parcursul celei de a 4-a lungimi de coardă din acest traseu), iar după alte 2 lungimi traseul Fisurilor Centrale (după prima lungime de coardă din acesta), după care se continuă către Fisurile Uitate pe calea cea mai logică.

Departe de a fi un simplu pretext pentru atingerea zonei superioare, jumătatea inferioară a traseului (în special lungimile 2-4) excelează prin dificultăți tehnice. De altfel prima treime a peretelui a pus cele mai mari probleme la premieră, pitonarea fiind foarte dificilă.

Caracteristica traseului este alternanța pasajelor de dificultate ridicată cu cele care nu pun probleme - cum este cazul zonei mediane - care îngăduie un răgaz pentru dificultățile porțiunii finale, un horn-fisură care solicită din nou toate forțele și cunoștințele tehnice.

De menționat că, pe parcursul lungimilor a 5-a și a 6-a, au fost întâlnite pitoane vechi, reprezentând după părerea noastră mai curând urmele unui vechi drum de acces către Fisura Roșie (partea de după fisura propriuzisă) decât o încercare de premieră.

Traseul a fost parcurs în primă escaladă în zilele de 5, 6 și 7 august, în primele 2 zile parcurgându-se primele 3 lungimi de coardă, iar în 7 august traseul integral. S-au utilizat pitoane de grosimi variate, de la lame de 2 mm (a 2-a LC) până la „morcovi” de 20-25, în total cca 75 pitoane, aflate în totalitate în traseu.

II. Descrierea traseului (pe lungimi de coardă; pentru dificultatea lungimilor și numărul pitoanelor utilizate vezi schița)

1. Din Circul de piatră cca 20 m. în dreapta punctului de pornire în Fisura Roșie pe un perete stâncos compact, înclinat, cu ieșire pe brâna de piatră care conduce (dreapta) către muchie. Vizăm baza unei fisuri clare orientate sus-stânga, unde regrupăm.

2. În pitoane dealungul fisurii care surplombează puternic apoi în sus peste o zonă de aparentă discontinuitate după care fisura este din nou clară. În continuare dealungul fisurii în general în scărițe, cu câteva treceri dificile (gr. V-VI). Cu 4-5 m. înaintea epuizării fisurii inițiale, peste muchia de deasupra ei, până la primele trepte de piatră întâlnite, unde regrupăm (3 pitoane în asigurare).

3. Sus și scurtă traversare dreapta către fisura-horn din a 4-a lungime din Traseul Central (piton). După 7-8m. de la plecarea din regrupare, în locul unde Tr. Central traversează 2-3 m la dreapta, brusc la stânga pe față în pitoane (ATENȚIUNE: în acest loc se pot confunda cele două trasee - Tr. Central este la dreapta, Fis. Uitată la stânga) și continuare stânga sus, tot în artificial, conduși de linia pitoanelor (puncte de V). În porțiunea superioară a lungimii fisură-diedru a cărei parte finală se escaladează la liber 5-6 m. (V) până în regrupare, pe platformă comodă cu iarbă (3 pitoane de asigurare).

4.Traversare stânga jos 4-5 m. din regrupare, până în dreptul muchiei care formează contrafortul din dreapta al Fisurilor Centrale, apoi vertical aproape de muchie (V - la început friabil), cu câteva treceri dificile și ieșire pe un prag de iarbă marcat cu 1 piton, unde regrupăm.

5. Către stânga și apoi în sus pe fisurile adânci care caracterizează în această zonă sistemul Fisurilor Centrale (III) vizând trecere către stânga pe fața peretelui (dală imensă orizontală), cu regrupare la primul piton întâlnit, la baza unui diedru vertical înalt de cca 3 m. Continuată către stânga brâna pe care ne aflăm conduce în Fisura Roșie.

6. Vertical 3 m exact deasupra regrupării, apoi cca 5 m la stânga pe iarbă și trecere peste o nouă treaptă verticală de 4 m. Continuare pe drumul cel mai logic atingând o nouă zonă cu iarbă (în acest loc ia sfârșit Fisura Roșie propriuzisă și urmează hornul din Fisura Roșie); urmată către dreapta brâna pe care suntem conduce la pitonul de regrupare. Exact deasupra peretele este vertical și curat. După acest detaliu ne vom ghida și în continuare, menținându-ne la limita peretelui vertical, pe care îl avem tot timpul în stânga noastră.

7. și 8. Dictat de configurația terenului, cu tendință oblic dreapta pe fisuri și dale în general ușoare, dar oferind o interesantă cățărare liberă.

9. La început ca mai sus apoi un horn interesant cu pasaje dificile (V).

10. Din regrupare pe fisura din stânga (IV) - 1 piton imediat după regrupare. După 12-15 m. sîntem la baza unui horn, care constituie cel mai dificil pasaj de liber de pe traseu (2 pitoane de asigurare în porțiunea inițială). Hornul este prea îngust pentru ramonaj și nu permite pitonarea decât eventual cu pene de lemn sau prin utilizarea de nuci. La premieră s-a făcut cățărare (expusă) cu asigurare mai mult simbolică în 2 pitoane rămase în traseu (V-VI). După depășirea zonei dificile se poate ramona și se iese relativ ușor pe platforma de deasupra. În regrupare 2 pit.

11. Fără probleme deosebite până în Creasta Văii Albe, punctul de ieșire situat cca. 60 m. deasupra ieșirii din Fisurile Centrale (Tr. Central 1977, Muchia Brânelor etc.).

Fisura Uitată a fost parcursă în premieră de alpiniștii E. Coliban și C. Gavrilă de la Sănătatea București.

...

Traseul este bine pitonat dar f. rar.

În general se merge acolo unde este posibil la cățărare liberă, iar în locurile unde cățărarea este dificilă găsim pitoane bune dar puțin distanțate.

Traseul a fost omologat la gradul de dificultate de 5B

Walter Kargel - Drumuri spre culmi, 1988
Walter Kargel - Muntii Bucegi Drumetie alpinism schi, 2000

Federația Română de Turism-Alpinism, Bucegi Premiere Alpine 1969-1985 Cupa F.R.T.A. Vol. I Comisia Omologări Colan Dionisie, Hurbean Tudor, p. 80-89