Memorial Emilian Cristea
■
Traseu clasic, 7A, 7c+ (6b, A1), 15 LCIntră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo











Hartă
Sumar
Acces
Descriere
LC 1 – De la bolovan se pleacă drept în sus, apoi se face stânga pe o fisură cu iarbă. Începutul este identic cu plecarea în Speranței, dar la un moment dat, după vreo 20m, când ajungem în dreptul unor fisuri orizontale, facem dreapta. Se văd pitoanele, nu este problemă. Se traversează o față cu alveole și se urcă spre un prag mare, unde se regrupează la 4 pitoane (singura regrupare nereamenajată). În dreapta, pe brână, este un expansor din Căruțul cu rotile. 40m, grad 6a.
LC 2 – Din regrupare plecăm drept în sus, cu o fisură un pic friabilă la mâini. La 4m mai sus apare primul piton, un P. De aici trebuie să ne orientăm spre dreapta, deși în stânga se vede o linie de pitoane ce vine din Speranței. Mergem spre dreapta, urcăm un pic și traversăm pe un prag, apoi urmăm pitoanele până ajungem sub a doua regrupare din Speranței, aflată pe un prag, sus, sub un tăvănel. Continuăm spre dreapta, urcând câteva fețe și fisuri și regrupăm pe un prag comod. 35m, grad 6a+.
LC 3 – Traversăm dreapta, spre iarbă, apoi ținem fața de la limita ierbii, urcăm în sus pe praguri friabile și revenim spre stânga, cumva pe direcția regrupării de dedesubt. Lungimea este scurtă și ușoară. 25m, grad 5c.
LC 4 – În sus, pe o fisură care are spre final un piton IUS ce se mișcă un pic, apoi spre stânga, pe altă fisură, în traversare destul de dificilă. De aici tot în sus pe praguri cu iarbă, până pe o brână largă, unde ne oprim la 2 expansoare Fixe. În stânga, la câțiva metri, se vede regruparea din Ultimatum. 40m, grad 6a+.
LC 5 – Plecăm spre un diedru cu iarbă, spre un tavan evident. Ajungem la tavan și traversăm pe sub acesta, fără asigurări, cu un prag de gresie la mâini și cu prize nu foarte clare la picioare. Nu este greu, dar este expus. Regruparea este la capătul tavanului. 35m, grad 6a.
LC 6 – În sus, spre un expansor vizibil, după tavan, apoi spre stânga, evitând fisura largă de deasupra pe un prag de iarbă, până prindem o fisură bună de bavareză. Urcăm spre Amvon pe praguri și fisuri, apoi traversăm dreapta, spre Aripă. Ne oprim la o regrupare cu 3 expansoare sau putem continua și regrupa chiar sub Aripă, după câțiva metri comuni cu Fisura Albastră, în dreptul Bivuacului 1. Dacă regrupăm la baza aripii, trebuie să ținem cont că regruparea este formată din 4 pitoane vechi și că stăm chiar sub plecarea în aripă. 20m, grad 6a.
LC 7 – Una dintre cele mai faine – Aripa. Se pleacă un pic incomod, pe spate, dar cu prize foarte bune. La câțiva metri de la plecare este un piton vechi dublat de un expansor – singura asigurare pe această fisură largă. Urcăm aripa în bavareză (din loc în loc pe fața din dreapta apar câteva alveole bune). Pasajul nu este foarte dificil, are gradul 6, dar faptul că nu este asigurat îl face foarte interesant pentru capul de coardă. În partea de sus a Aripii este un prag bun, iar un pic mai sus ajungem la o regrupare comodă. 30m, grad 6a+.
LC 8 – De aici începe partea de artificial, partea fizică a Memorialului. Pitoanele se văd clar, din când în când mai apare câte un expansor. Pornim în sus, pe un prag, apoi urcăm o fisură des pitonată. La un moment dat, traversăm spre stânga, urcăm iarăși în sus la liber, o față cu alveole, până în dreptul a 2 pitoane (unul bătut de sus în jos, altul cu o cordelină veche, foarte subțire), de unde iarăși traversăm, liber, spre stânga, cu prag bun la mână. Regrupăm la expansoare, pe un prag. 30m, grad 7b+.
LC 9 – În sus, cu 3 expansoare noi foarte apropiate, care dublează altele vechi. Urmează o urcare spre o față compactă. Inițial am urcat fața până spre capătul ei, văzând regruparea, dar ieșirea era foarte friabilă și, cu greu, am descățărat la pitonul de sub mine, câțiva metri. Apoi am urcat în sus 2m (alveole la mâini) și am traversat în dreapta, spre o muchie, după care era ascuns un piton. Regrupare comodă pe un bolovan mare, sub o fisură largă. 20m, grad 6c.
LC 10 – Urcă spre fisura largă pe care în partea de sus după vreo 10-12 m o părăsește spre stânga, pe un prag, apoi pe fețe cu iarbă ajunge într-o regrupare comodă, pe o prispă mare de gresie. Lungime scurtă. 25m, grad 7b.
LC 11 – Lungimea cu “găurile”, una dintre cele mai faine și inedite ale traseului. Plecăm în sus, pe praguri de gresie, apoi ne orientăm spre dreapta, cu pitoane și expansoare vizibile. La un moment dat, de la un piton bătut și îndoit într-un prag de gresie trebuie să urcăm spre o gaură în sus, din care asigurăm o clepsidră prin care este trecută o bucată veche de coardă. De aici urcăm până la o grotă în gresie, folosită pentru bivuacuri de cei care au urcat traseul iarna. Aici este un piton bătut în gresie, dar, ca să nu frece coarda, am preferat să nu-l asigur. Se iese din grotă în exterior și se ajunge la un expansor nou. Urmează o traversare dreapta, unde este pasul de liber impus al traseului. Fiind traversare și fiind neasigurat, se spune că gradul de cățărare e 6b, dar cred că de fapt este un 6a. La capătul traversării (prize de gresie la mâini și alveole la picioare) este o mică grotă cu un expansor vechi. De aici urcăm o față asigurată des cu expansoare noi, apoi traversăm stânga pe pitoane slabe pe un prag generos, până în regrupare. 35m, grad 7a+/7b.
LC 12 – Pleacă inițial în sus, apoi traversează lung dreapta, fără asigurări, cu prize bune la picioare și cu un prag mare de gresie friabilă la mâini. Ajungem sub o fisură surplombată pe care noi am urcat-o artificial. Regruparea este comodă, pe un prag mare de gresie. 30m, grad 7c+.
LC 13 – Este una dintre cele mai sigure, fiind des asigurată la remenajare. Se poate încerca liber sau iese ușor la A0. Regrupare bună, pe o brână mare cu iarbă. 35m, grad 7b.
LC 14 – Plecăm spre dreapta brânei, urcăm o fisură și traversăm stânga, apoi ieșim liber pe iarbă din Bivuacul 4, pe un bolovan mare. În dreapta, aproape, se vede ultima regrupare din Fisura Albastră Directă. Urcăm la liber bolovanul și traversăm scurt stânga, spre o fisură unde se văd pitoane. De aici tot în sus, cu pitoane apropiate. Traversăm stânga până la un expansor și ... apare o mișcare foarte întinsă până la următorul piton, aflat câțiva metri în stânga, un pic mai jos, pe un prag. Am încercat în câteva feluri să trec liber, dar prizele de mână se tot rupeau. Am prins pitonul cu balans serios și am mai urcat câțiva metri până în regrupare. Este o mișcare nu neapărat grea, dar până am ghicit soluția a trecut ceva timp. Când a venit secund, Vali a tracționat greșit ultimul piton al lungimii și l-a scos. Nu am avut ciocan să-l batem la loc, așa că a mai apărut o mișcare impusă chiar sub regrupare, dar se poate trece liber sau se poate pune o nucă. 35m, grad 7a+/7b.
LC 15 – În sus, pe praguri ușoare, până pe o brână mare. Aici se vede un piton într-o fisură tot în sus, dar este mai ușor să se iasă pe brână spre dreapta, apoi pe o față căzută ușoară, asigurată cu un expansor nou. 10m, grad 5c.
Retragere
Surse
Sursă descriere: Cătălin Crețu
Sursă poză: Dana Bazacliu - http://danabaza.blogspot.ro/2017/08/bucegi-traseul-memorial-emilian-cristea.html
Premiera solo iarna (eCLIMB)
Premiera de iarnă (Alpinet)
Titus Gonțea - http://titusgontea.blogspot.ro/2009/12/alpinism-ultimatum.html
alpinismexplorare.ro - http://www.alpinismexplorare.ro/content/peretele-vaii-albe-diedrul-pupezei-si-memorial-emilian-cristea-iunie-2007
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
- costila.go.ro
- https://thewheelchairclimbingroute.ro/2021/03/29/memorial-emilian-cristea-rotpunkt/
Nomenclatorul traseelor
Federația Română de Turism-Alpinism, Bucegi Premiere Alpine 1969-1985 Cupa F.R.T.A. Vol. I Comisia Omologări Colan Dionisie, Hurbean Tudor, p. 54-64
Sumar
Grade
| Grad clasic | 7A |
|---|---|
| Grad artificial | A1 |
Conversie grade
Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.| Sistem | Impus | Rotpunkt |
|---|---|---|
| UIAA | 7 | 9+ |
| Fr | 6b | 7c+ |
| Brit | E1/E2 | E6 |
| YDS | 5.10c/5.10d | 5.13a |
Dificultate
| Număr lungimi | 15 |
|---|---|
| Durată parcurgere | 12 ore |
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Altitudine plecare | 1900 m |
|---|---|
| Orientare | S |
Echipament
| Bucle echipate |
|---|
| 20 |
Premieră și reparații
Ascensiune notabilă
- Geta Argeșanu
Omologare
- Marius Mărcuș
Premieră rotpunkt
21.09.2020
- Cristian Simion
Premieră solo
1992-04-[04-05]
- Cornel Sain
Cele mai bune luni
Hartă
Coordonate GPS
Refugiul Coștila
45.431042, 25.501037
Intrare traseu
45.425741, 25.495694
La Pândă
45.427481, 25.498468
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.