Vâlcelul Zmeilor
Traseu alpin • M2
Imagini si topo


Sumar
Date traseu
Tip
Traseu alpin
Grad
M2
Descriere
Vâlcelul pornește relativ domol în prima treime și pare a se bloca într-un amfiteatru de piatră. Ajunși acolo se desprind către stânga câteva vâlcelașe abrupte, dar care se opresc în muchia stângă, dar vâlcelul continuă pe firul principal ocolind un pinten prin stânga care maschează continuarea care în dreapta ajunge la un perete unde în sus este primul obstacol - o săritoare pe o față căzută, care se cațără pe lângă perete folosindu-se fisura care se formează cu peretele.
Apoi, după o scurtă relaxare urmează un șir de săritori de 6-8 m care au formă de hornuleț, care se cațără foarte bine în șpraiț, după care încheiem a doua parte a vâlcelului la intersecția cu o brână care traversează aproape toată fața estică a Doamnelor. Vâlcelul schimbă un pic direcția către dreapta și crește înclinația cu cât ne apropiem de ieșire. Nu mai există obstacole și cățărăm constant cu marea stâncă ce străjuiește această porțiune deasupra noastră și pe care am numit-o Buzduganul din cauza formei evidente.
(Sursa: Codrin Rotaru)
Retragere
Retragere de pe traseul de creastă marcat.
Surse
Comentarii si parcurgeri
Nu exista inca text public in comentarii sau parcurgeri pentru acest traseu.
