Prima lungime este ușoară și nu necesită asigurări. Am avansat rapid printre copaci și tufișuri, aproximativ pe linia primei lungimi din Petit Jackson. Atunci când Petit Jackson își schimbă linia spre dreapta noi am mers tot în sus. Am regrupat la un copac solid, acolo unde panta se apropia mai mult de o linie verticală.

Când am ajuns în regrupare Mati a plecat în a doua lungime, unde nu cred că a folosit mai mult de o asigurare (o buclă cu anneau prinse de un copac). Iarba și copăceii lasă loc unor brâne de iarbă separate de mici pereți de stâncă. Nu era deloc greu, necesită însă atenție la pernițele de iarbă în care înfigeam pioleții. Unele ar mai fi plecat cu noi cu tot.

Am așteptat ca prima echipă să ia avans și am pornit și noi în a treia lungime de coardă. Aceasta constă într-un traverseu pe brâne de iarbă intermitente, combinate cu jnepeni și porțiuni de față căzută. Nu era greu, dar necesita mai multă atenție. Nu erau nici pitoane, așa că asigurările le făceam la tulpinile de jnepeni.

Ultima lungime de coardă este cea mai provocatoare, cu mult mai grea decât precedentele. Este o fisură de aproximativ 15 metri care se termină aproape de vârful Țancului Mic. George ne recomandase să regrupăm la copacul de dinainte de fisură și să ne luăm asigurări mobile și scărițe (deoarece nu urma să găsim decât două trei pitoane în zona aceasta).