Inapoi la traseu

Trasee / Bucegi / Coștila / Umărul Gălbenelelor / Fisura Gălbenelelor

Fisura Gălbenelelor

Traseu clasic • 3A, 6a (5a, A0) • 3 LC

Actualizat: 04 iul. 2026 · URL: https://www.climbromania.ro/traseu/232

Imagini si topo

Sumar

PitoaneAsigurări mobileFisurăHornIarbăPitoane şi ciocan

Date traseu

Tip

Traseu clasic

Grad

3A, 6a (5a, A0)

Lungime / pasaje

3 LC

Numar lungimi

3

Durata parcurgere

2 - 3 ore

Altitudine plecare

2230 m

Orientare

N-E

Coordonate

45.431041972004195, 25.501037214653024 — Refugiul Costila

45.43173653136437, 25.492134962932596 — Strunga Gălbenele

45.43147866072959, 25.492604349510202 — Brâna Strungii (de la baza căreia pleacă majoritatea traseelor)

45.431030678285474, 25.49269018019868 — Intrarea în traseu

Echipament

Bucle echipate

10

Mobile

set mic de nuci sau 1-2 frienduri medii/mici

Sezonalitate

Luni recomandate

Februarie, Iulie, August, Septembrie

Luni acceptabile

Ianuarie, Martie, Iunie, Octombrie

Luni de evitat

Martie, Aprilie, Mai, Noiembrie, Decembrie

Istoric si premiere

Premiera

Niculae Baticu, Ion Trandafir, Dan Popescu, Sorin Tulea · 13.10.1935

Descriere

Traseu recomandat pentru iarnă, altfel, vara este foarte înierbat.

LC 1: Plecăm în sus pe un hornuleț (intrarea originală este pe dreapta și ocolește firul matematic al fisurii; nu este frecventată și este foarte friabilă), unde găsim un spit după aprox 5m, pasaj pe la 6-. După ce îl depășim continuăm pe teren mai ușor (mai găsim un piton cu cordelină pe partea dreaptă), apoi ușor până în regruparea de pe dreapta, la 2 spituri. 6-, 35 m.

LC 2: Plecăm în sus peste brâne de iarbă (iarna înghețate și pline de zăpadă). Pasul este asigurat cu un spit și constă în trecerea unei burtici de iarbă. Continuăm pe teren ușor până în regruparea la 2 spituri, pe partea stângă într-un hornuleț. 6, 45 m.

LC 3: Este cea mai grea din traseu. Pleacă în sus peste niște praguri. Primul piton este destul de sus, dar până acolo putem pune o nucă în fisură. Fisura devine verticală, asigurată bine cu pitoane și 2 spituri. De la al doilea spit asigurat, intrăm în traverseu spre dreapta aprox. 5m, apoi oblic stânga pe un hornuleț ușor și fără asigurări ce ne scoate în strungă, sub bolovanul încastrat. De la al doilea spit există și varianta drept în sus, însă pasajul este greu, puțin friabil și nu are nicio asigurare, însă se pot bate pitoane/pune mobile. 6+, 28 m.

Acces

Se urcă de la Refugiul Coștila pe Valea Coștilei, se traversează în Valea Gălbenelelor, pe care o continuăm până aproape de Strunga Gălbenelelor. La 30-40 m sub strungă se face stânga pe Brâul Strungii, pe la baza Umărului Gălbenelelor. Se merge pe brâu 100 m până se ajunge într-un vâlcel. Acesta este începutul traseului nostru. Mai sus, după 7-8 m se vede și primul spit, pe partea stângă.

Retragere

Toate traseele se termină în Strunga Umărului. De aici putem:
- să continuăm în sus până în Brâna Mare a Coștilei (porțiune rar frecventată și friabilă). Este recomandat să avem la noi pitoane și ciocan.
- 4 rapeluri de 30 m până în poteca ce unește Valea Scorușilor de Strunga Gălbenelelor. Primul rapel este recomandat să se facă imediat sub Strunga Umărului (la 5 m mai jos), de pe o platformă de 2mx2m, altfel riscăm să blocăm corzile în hornul de sub noi. Toate rapelurile se fac din spituri cu mailon.
- 4 rapeluri de 30m pe Fisura Gălbenelelor, din regrupările acesteia plus unul dintr-un singur spit cu cordelină.

Se coboară apoi pe Valea Gălbenelelor sau se combină cu Hornul dintre Fire, până la traversarea spre Valea Coștilei și Refugiul Coștila.

Surse

N. Baticu, I. Trandafir, Umărul Gălbinelelor, Buletinul Alpin, anul III, nr. 3-4, p. 25-26

N. Dimitriu, E. Cristea, Bucegii Turism-alpinism, 1964

Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Mircea Ordean - http://mirceaordean.blogspot.ro/2013/06/istorie-munte-albumul-sorin-tulea-iii.html

România Pitorească, nr. 10/1972, pag. 15


Comentarii si parcurgeri

Comentariu · Rupi · 07 apr. 2026, 09:13

În România Pitorească nr. 10/1972, pag. 15, la rubrica Alpină, realizată de W. Kargel se menționa: „Puncte de sprijin și acces. De la Bușteni — Căminul Alpin — pe poteca marcată pînă la Refugiul Coștila. De aci, pe Valea Gălbinelelor, pînă la confluența cu Hornul Coamei, unde începe traseul. Descriere. Jumătatea inferioară a traseului lungă de cca 80 m, are aspectul unui vîlcel cu înclinare moderată, care traversează Brîul Strungii.” Pe porțiunea respectivă, acoperită în mare parte la sfârșitul iernii cu zăpadă, pasul probabil este fix sub Brâul Strungii, unde hornul final se îngustează. Cu vreo 6 m mai jos pe dreapta este un piton lamă argintiu, bătut parțial și cu o cordelină roșie. Se mai poate proteja cu un friend Totem mic (cel negru), într-o fisură oblică tot pe dreapta, la vreo 4 m mai sus de piton. Lângă piton este o găurică unde intră doar nucă nr. 1 DMM Wallnut pusă pe lățime.

Parcurgere · Nicolae Voicu · 20 mar. 2026

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.