Muchia descrie o curbă elegantă, ușoară pe primele două lungimi de coardă.

Cheia ascensiunii o formează cea de-a treia lungime, aproape verticală, cu prize mici și cu foarte puține posibilități de utilizare a pitoanelor. Odată angajat pe ea, singurul gând este acela de a urca repede, mai înainte ca degetele să se moaie și picioarele să înceapă tremuratul "mașinii de cusut".

Restul crestei conduce fără dificultăți pe creștetul izolat al Colțului Gălbinele.

Urcând pe firul secundar al Văii Gălbinele, din dreptul săritorii cu fereastră, am urmat un șir de brîneaguri, ieșind în scurt timp sub creasta de răsărit a Colțului, acolo unde se zărește din depărtare un umăr orizontal de jnepeniș.

Ionel Coman, Am îndrăgit munții, 1963