De la confluența cu Valea Cerbului, urmăm prin stînga marele con de dejecție al Văii Țapului, urcînd prin bolovăniș, iar în continuare, peste o serie de trepte înalte, pînă în dreptul Strungii Țapului (cota 1700), care apare în stînga noastră, pe creasta ce ne separă de Valea Seacă a Coștilei.

        Traseu de traversare în Valea Seacă a Coștilei. Un mic hățaș ce urcă în direcția Strungii Țapului traversează creasta către stînga, coborînd pe versantul opus, în Valea Seacă, sub marea săritoare din Poiana Urșilor și în imediata apropiere a Brîului Caprelor (...). Pe măsură ce urcăm, firul Văii Țapului, la început foarte puțin definit, se adîncește tot mai mult într-un făgaș stîncos și accidentat. Din dreptul Strungii Țapului traversăm firul văii, urcînd în continuare și fără a ne îndepărta prea mult, coastele înclinate din dreapta firului (cum urcăm).

        Pe malul opus distingem cu ușurință despicătura Hornului Mare al Țapului (grad de dificult. 4 A), care brăzdează în diagonală peretele ce cade vertical din Creasta Frumoasă, în Valea Țapului. Reintrînd pe fir, observăm, la cca 100 m mai sus, cum valea este întreruptă de o mare ruptură de pantă (Priponul Văii Țapului), formată dintr-o succesiune de blocuri înalte și verticale. Pentru a evita acest obstacol, a cărui escaladă, deși posibilă, este foarte dificilă, urcăm în dreapta firului pînă la înălțimea unui brîneag, după care, printr-un horn lung, acoperit cu vegetație, ieșim curînd pe o ramură inferioară a Brîului cu Jnepeni. Aceasta urmată spre stînga ne readuce pe traseul direct, deasupra rupturii de pantă sus amintite și la mică distanță în aval de confluența firelor superioare ale Țapului.

        De la confluență, urmînd fețele dintre fire, ajungem curînd în dreptul Hornului de Sus al Țapului, (grad de dificult. 3 A) care cade vertical din Șaua Strungii Negre, situată deasupra și în stînga noastră, pe creasta ce ne separă de Valea Seacă a Coștilei. Din dreptul Hornului de Sus ascensiunea continuă pe fața dintre fire, în general accentuat înclinată, pînă în Brîul Mare al Coștilei, unde își are obîrșia unul din firele Văii Țapului (firul din stînga, cum urcăm). De aici putem urma Brîul Mare al Coștilei la dreapta spre NV, pînă în Valea Priponului (...) sau la stînga, spre SE, pînă în Valea Albă (...).

        În dreapta, cum privim spre perele, se înalță Colțul Brînei (grad de dificultate 2 B) a cărui spinare stîncoasă desparte V. Țapului de primul fir al Văii Urzicii (Lespezile Urzicii). Din Brîul Mare al Coștilei, ascensiunea Văii Țapului urmează firul principal, situat imediat în dreapta celui care ia sfîrșit sub brîu. După trecerea săritorii ce întrerupe firul deasupra Brîului Mare al Coștilei, traseul devine mai puțin înclinat, traversează Brîul de Mijloc și Brîul de Sus și ajunge, de-a lungul coamei ce desparte V. Urzicii (dreapta) de V. Mălinului (stînga), la platou.

        Caracteristica traseului iarna. În epoca marilor zăpezi V. Țapului se transformă, ca și celelalte văi de abrupt, într-un tobogan imens, de o înclinație foarte mare și cu zăpezile slab ancorate din cauza deschiderii largi a văii. Ascensiunea urmează un traseu direct, peste marea ruptură de pantă de la cota 1900, în cazul cînd aceasta este complet acoperită, sau printr-un ocol ce urmează coastele din dreapta văii (cum urcăm).