Muchia are trei vârfuri ce trebuie urcate unul după altul, două intermediare mai mici, al treilea și ultimul fiind chiar vârful Slănina (2.268m).

Există mai multe posibilități de urcare pe creastă, linia descrisă aici este cea mai simplă, logică și ține cât mai mult creasta, fără a intra pe versantul dinspre Fereastra Mică.

De-a lungul acestui traseu nu există nici un fel de protecții fixe, asigurarea făcându-se exclusiv cu protecții mobile și cele naturale, utilizând din plin țancurile stâncoase. Pasajele întâlnite necesită utilizarea a doi pioleți tehnici.

Intrarea în traseu se face prin șaua cea mai de jos a muchiei, vizibilă clar din poteca de drumeție spre Fereastra Mare și este ușor accesibilă pe o pantă cu zăpadă. Opțional, se poate urca și direct în a doua șa, dar în acest caz se ocolește primul țanc, pierzându-se o parte din farmecul traseului.

Din șa (aprox. 1980m alt) se urcă spre vârful primului țanc ocolindu-l prin stânga, pe o pantă înclinată de zăpadă tare, bătută de vânt, apoi se continuă spre dreapta, pe o muchie stâncoasă ce ne scoate în vârf. Se poate urca și direct spre vârf, din șa, peste o serie de dale stâncoase cu posibilități minime de protecție.

Urmează o creastă scurtă dar frumoasă, cu câteva țancuri stâncoase face legătura cu șaua următoare. Până aici sunt aprox. două lungimi, dar se poate merge și concomitent.

Din a doua șa se urcă un culoar frumos ce se strecoară printre stânci (aprox. 30m), urcând pe al doilea țanc al muchiei Slăninei.

Se continuă apoi de-a lungul unei alte creste stâncoase aeriene, orizontală, cu protecții după colțuri de stâncă. Este un loc frumos de regrupare la capătul crestei, într-o șa largă, lângă în colț stâncos evident.

Următoarea lungime parcurge o zonă stâncoasă frământată și presupune urcarea pe ultimul vârf al muchiei, cel mai înalt și mai mare.

Din regrupare traversăm orizontal o scurtă muchie înzăpezită (posibil cornișă) apoi începem urcarea pe fața turnului.

Pentru început urcăm o pantă de zăpadă tare ce ne scoate la baza unui horn – culoar îngust, ușor dreapta. Intrăm prin culoar (posibilități excelente de protecții mobile) cu ieșirea peste o mică burtă.

În fața noastră apare o muchie stâncoasă ce se poate ocoli prin stânga, printr-un mic culoar blocat de o lespede la ieșire sau prin același culoar dar traversăm dreapta peste muchie, aprox. la jumătatea lui.

Câțiva metri mai sus ieșim la baza unei fețe mari de zăpadă, pantă înclinată ce continuă până la un vârf vizibil, dar care nu este vârful Slănina, acesta fiind câțiva metri mai sus și mai în spate.

De la cabana Valea Sâmbetei (fostă cabană SKV construită în 1936 de secțiunea Sighișoara, care i-a dat și numele, inițial – cabana Schäßburg) se merge pe poteca spre Fereastra Mare a Sâmbetei, aproximativ o oră jumătate (pe zăpadă bună), până în căldarea superioară (Căldarea Bună).

La aprox. 1930m, vizavi de Piciorul Bălăceni, părăsim poteca spre dreapta şi ne îndreptăm spre baza muchiei Slăninei, pentru a urca în prima șa, de unde începe traseul propriu zis.

În spatele vârfului principal se merge pe zăpadă spre un vârf secundar dincolo de care ajungem în poteca de drumeție a crestei Făgărașului. Iarna se văd doar stâlpii metalici de marcaj.

Pentru coborârea înapoi la cabana Valea Sâmbetei prin Fereastra Mare ne orientăm spre stânga (est), cu atenție să nu ne apropiem prea mult de marginea crestei.

Dacă urmăm poteca spre dreapta (vest) vom ajunge în Fereastra Mică a Sâmbetei, unde se află refugiul cu același nume, util ca adăpost în caz de vreme rea. Coborârea din Fereastra Mică spre cabană iarna este foarte expusă la avalanșă de zăpadă.

https://anghelmarian.wordpress.com/2023/01/10/muchia-slaninei-f-m3-290m-fagaras/