Piciorul Bălăceni
■
Traseu clasic, 2B, 140 m, 5 LCIntră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo



Sumar
Pitoane
Iarbă
Horn
Creastă
Durată acces
1-1.5h de la cabana Sâmbăta
Descriere scurtă
De la baza Colţului Bălăceni pleacă spre vale o coamă stâncoasă, relativ distinctă, care se evită de toţi cei care au ca obiectiv impresionantul perete.
Această coamă, botezată de noi „Piciorul Bălăceni”, este fragmentată în alte două segmente de către un culoar de zăpadă (iarna!) şi reprezintă un loc frumos de joacă pentru cei atraşi de zăpadă/mixt, frig şi vânt, mobile şi pitoane.
Pe faţa vestică a Piciorului Bălăceni, am urcat împreună cu amicul Cristi Negoiţă (Kaiacul), un traseu nou care, până la urmă, a ieşit cu mult mai lung decât estimasem noi „ochiometric”...: cinci lungimi (trei de perete, două de creastă).
Descriere
Lungimea 1 (60m)
În prima parte a lungimii, se urcă direct în sus, pe perne de iarbă, folosind ca asigurare mici țancuri stâncoase. Eventual, se pot bate 1-2 pitoane în puținele fisuri existente.
În a doua jumătate a lungimii, pătrundem într-un horn stâncos în interiorul căruia nu există multe variante de asigurare.
La ieșirea din horn se regrupează. Aici am lăsat un piton P intrat excelent. Se mai pot bate și alte pitoane, dacă este cazul.
Lungimea 2 (35m)
Se continuă ascensiunea pe verticală, având ca reper un mic horn stâncos și surplombant, care poate fi abordat direct sau ocolit pe partea dreaptă, pe o muchie stâncoasă destul de expusă.
Acest obstacol este „pasul cheie” al traseului. Deasupra hornului, deși mai este coardă disponibilă, se poate regrupa comod, la un țanc.
Lungimea 3 (45m)
Există două variante: în sus, pe un jgheab cu stâncă și iarbă sau ocolind pe partea dreaptă, pe o față cu zăpadă/iarbă. După aproximativ 45m, regrupăm la un mic țanc, chiar în creasta bătută de vânt.
Lungimea 4 (50m)
Următoarea lungime este de creastă, parcurgând cu atenție spre dreapta, muchia înzăpezită cu porțiuni dezgolite de stâncă.
După ce ieșim într-o mică șa, va trebui să urcăm o față stâcoasă ușor căzută, de aproximativ opt metri, care se termină într-o muchie ascuțită.
Urcăm pe muchie câțiva metri, într-o bavareză spectaculoasă cu pioleții agățați de muchie și picioarele pe perete, apoi traversăm și coborâm pe partea opusă.
Suntem nevoiți să regrupăm, deoarece trecerea muchiei determină o frecare suplimentară a corzii.
Lungimea 5 (35m)
Ultima lungime constă în parcurgerea unei creste orizontale, pasajul cel mai dificil fiind depășirea unui țanc stâncos, pe care-l ocolim pe partea stângă inițial, apoi îl încălecăm și descățărăm pe partea opusă.
Se regrupează în zăpadă, în șaua de obârșie a unui culoar ce ne readuce la baza peretelui.
Durată retragere
15 minute pentru revenirea la baza traseului
Retragere
Se coboară direct vâlcelul unde este ultima regrupare, care ne scoate direct la baza traseului.
Surse
Marian Anghel - blog
https://anghelmarian.wordpress.com/2008/02/10/fagarasi-piciorul-balaceni/
Sumar
Pitoane
Iarbă
Horn
Creastă
Grade
| Grad clasic | 2B |
|---|---|
| Grad francez | PD/PD+ |
Dificultate
| Înălțime (m) | 140 |
|---|---|
| Număr lungimi | 5 |
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Altitudine plecare | 1950 |
|---|---|
| Orientare | NV |
Premieră și reparații
Cele mai bune luni
Parcurgeri recente
Nicio parcurgere înregistrată încă.
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.
v2026-07-21 20:40 UTC