După circa 150 m de traiect comun cu Vâlcelul Grohotișului, Vâlcelul Portițelor se abate în stânga, punctat fiind imediat mai sus de o săritoare incomodă, ce se evită prin dreapta. Pe aceeasi parte ocolim următorul obstacol, pentru ca săritoarea cu fereastră ce ne întimpină curând să o ocolim prin stânga. Abordăm însă direct o a patra săritoare, de circa 8 metri, printr-un tunel vertical de toată frumusețea. Locurile se deschid apoi, marcând confluența cu un fir secundar din dreapta (i-am spus, inspirat de numele unui traseu din Cheile Turzii, Vâlcelul Mignon). Nu departe întâlnim panglica Brâului Mare. Dincolo de o nouă săritoare, locurile se deschid, favorizând existența în lunile de vară a unui strat gros de zăpadă. Deasupra lor, în talveg întâlnim o săritoare de circa 10 metri, evitabilă prin stânga, pentru a sosi apoi sub o redutabilă săritoare. Din cele trei posibilități existente aici, o alegem pe aceea care urmează un horn inițial ascuns din stânga, prin a cărui îngustime avansăm cu încântare, finalmente traversând cu oarece atenție în vâlcel. De aici asprimea firului dispare, nu și frumusețea lui, întâlnind între altele lespede prinsă între pereții vâlcelului.

Se abate aici în dreapta un afluent care saltă adânc în trupul crestei, până la înălțimea șeii Grohotișului. Plăcerea ascensiunii este diminuată în acest ultim caz de înclinația accentuată a locurilor și, implicit, de precaritatea prizelor de iarbă.