Explorator zone

Valea Bucșoaia

Traseu alpin, 1B
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (7)
Fotografii (1)
Referințe (2)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Sursă foto: Rupi

Descriere

Continuînd din poiana Bucșoiului, spre nord, poteca Take Ionescu, atingem după cinci minute firul Văii Bucșoaia. Acesta, urmat în amonte, conduce curînd într-o deschidere în bună parte acoperită cu grohotiș, unde un vîlcel se abate în dreapta, către o strungă vizibilă. Valea cotește apoi întrucîtva la stînga, patrunzînd între pereței, pînă în dreptul unui mic amfiteatru. La acest nivel, un brîu cu grote pe fiecare latură îmbie la ieșiri în lateral. Ulucul vîlcelului se gîtuie apoi, dar obstacolele majore continuă să lipsească. Curînd, întîlnim o bifurcație: în stînga, o fisura verticală (nu chiar imposibilă), în dreapta un bolovan surplombant, însă de numai 4-5 metri. Îl alegem pe acesta din urmă, a cărui depășire este înlesnită de o ferestruică pe unde strecurăm cordelina de asigurare. Urmează un loc strîmt, la capătul căruia există un brîu, nu tocmai sigur din nefericire, către o șa cu fereastră dinspre Valea Bucșoiului. Mai sus ne așteaptă o noua bifurcație, unde preferăm un mic prag, apoi, deasupra unei regrupări înguste, abordam un pasaj vertical, străjuit din înălțime de smocuri de iarbă. Sosim finalmente pe un brîu, de unde valea își pierde asprimea. Mai exact devine ierboasă, eventualele incomodități ale talvegului fiind evitabile prin dreapta. Mai sus, Valea Bucșoaia pătrunde într-o pîlnie domoală uimitor de întinsă, ce conduce la vîrful principal al Bucșoiului.

Din dreptul ultimului brîu amintit, se poate ieși la stînga într-o șa odihnitoare. Cingătoarea ce pleacă de aici spre fundul Văii Bucsoiului este destul de capricioasă, dar cu riscul unui rapel rezonabil conduce în Vîlcelul de sub Vîrf, nu cu mult deasupra Turnului cu jnepeni. Cu atenție la depășirea firnului aproape nelipsit aici în talvegul Văii Bucșoiului, trecem apoi în partea inferioară a Vîlcelului Grohotișului, de unde retragerea în poteca Take Ionescu nu mai pune probleme.

Timp necesar (porțiunea de stîncă a Văii Bucșoaia): 1,5 ore. Dificultate: 1B. Întreaga vale: 2,5-3 ore.

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Grade

Grad clasic1B

Dificultate

Durată parcurgere2.5 - 3 ore

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont