Valea Horoaba își are obârșia sub Vf. Tapului (Culmea Strunga), de unde coboară către sud, între intinsele poduri ale munților Bătrâna și Strungile Mari. În zona inferioară, firul văii pătrunde într-un canion adânc, trecând peste o înlănțuire de săritori, trepte și jgheaburi puternic erodate de ape și de înălțimi ce variază între 5 și 15 m.

Această porțiune este cunoscută sub numele de Canionul Horoabei (în vechea toponimie, Gangul Horoabei). Potrivit aceleiași toponimii, numele de Horoaba este atribuit porțiunii cuprinse între confluența acestei văi cu V. lalomiței și V. Leșniței, de unde poartă, până la izvoare, denumirea de V. Bătrâna. La capătul inferior al gangului, apele Horoabei, care până aci au curs nebănuite pe sub un pat de calcare, revin la suprafață (Izvorul Burlacului, sau denumirea recentă Izbucul Horoabei, loc semnalizat de o tăbliță din lemn), trecând peste o serie de mici săritori și blocuri. Peretele din dreapta (cum coborâm) este sfredelit de un tunel. Pe malul opus, două arcade de piatră par a fi vestigiile unei peșteri prăbușite sub acțiunea continuă și necruțătoare a apelor. La mică distanță în aval, firul Horoabei formează o cascadă de peste 10 m, Cascada lui Burlacu, după care apele ei, zorind pe sub pereții Bătrânei, se pierd în desișul unei păduri de molid, iar câteva sute de metri mai jos confluează cu V. lalomiței, la Padina.

Toate săritorile grele sunt echipate cu scări (de lemn sau metal).