Cel mai accesibil traseu din Fața Strâmbă. Prima lungime și jumătate are pasaje foarte frumoase și cu stâncă curată. Următoarele devin ierboase.

LC1 - Se pleacă pe fisură (foarte compactă și curată) în spraitz-uri și bavareze. Pitoanele sunt rare și nu de foarte mare încredere (destule bătute pe jumătate). Sunt necesare frienduri medii și medii-măricele. Pasul este pe la jumătatea lungimii, se iese din fisură (1m la stânga), se continuă pe o față cu prize, unde avem un piton care dansează în locul unde a fost plantat. De aici urmează niște ridicări nu banale pe prize micuțe, urmând să prindem înapoi fisura (intrând în bavareză). O cădere (și o eventuală ieșire a pitonului, ne-ar retrimite lângă secund, la baza traseului). Se regrupează la 2 ancore mecanice.

LC2 - Continuăm pe fisură (aproape aceeași calitate ca a primei lungimi). După aprox 10 m vom întâlni pasul lungimii, care se poate fenta la artificial. Urmează o zonă cu o rocă mai murdară, cu mușchi, unde am lasat un piton nou (cel original din dreapta, la 1m de cel nou plantat, este băgat cam 1-2 cm). În 20 de m din regrupare vom întâlni o ancoră mecanică, din care, dacă nu ne place ce vedem în continuare, ne putem da jos. Urmează 30 m (cu un singur piton) de junglă, pernițe de iarbă, de pământ, unde trebuie să ne orientăm bine pe ce călcăm și cum ne îndreptăm spre regrupare. Cel mai ușor mi s-a părut să merg pe curbă de nivel ușor ascendentă, apoi să revin stânga ascendent 1-2 m până în regrupare. Ancora din regrupare se vede, pitoanele de lângă ea erau ascunse de vegetație.

LC3 - Continuă pe teren friabil și cu foarte mută iarbă. Se trece frontal o tufă cu spini. Pasul lungimii este la o fisură mare deschisă, plină cu iarbă. Am trecut stând în ultima treaptă a scăriței, într-un friend, iar cu un anou lasou am prins următorul piton. Nu am vrut să testez calitatea ierbii, părea îndoielnică. Urmează o mică burtică, unde trebuie să fim hotărâți, ieșim la o regrupare cu multe pitoane legate și o ancoră mecanică.

LC4 - Nu am mai parcurs-o. O piatră a căzut (singură, din peretele de lângă mine) în capul secundului și am coborât. Ce se vedea în continuare, traverseu, cu stâncă murdară (cu mușchi) la picioare, cu suficiente ancore mecanice să poată fi trecută și artificial.

Din Poaiana Inului mergem spre stânga, vizând vâlcelul din stânga ei, spre o poieniță secundară. Vom urca până în capătul acesteia din urmă, apoi drept în sus prin pădure, având aproape în permanență peretele Feței Strâmbe sub noi, și vâlcelul la dreapta noastră. Vom da de o potecă (ce vine dinspre vâlcelul mare ce duce la Peretele Animalelor, putându-se ajunge și de acolo) și de un marcaj triunghi roșu (cu textul Hobbiți sau Câinele). Îl vom urma până la baza traseului.