Cel mai parcurs traseu din Faţa Înaltă

LC2 porneşte pe o altă fisură plină de ierburi. Pe alocuri fisura este umplută cu pământ. De la jumătate, de unde întâlnim o mică surplombiţă, peretele devine mai curat. Ieşirea în regrupare este expusă, cu metri buni neasiguraţi şi teren plin de pământ şi friabil.

LC3 porneşte spre dreapta apoi în sus pe fisură. La un moment dat vom vedea o cordelină într-o clepsidră pe partea stângă. În acel moment vom începe un traverseu scurt stânga (a se asigura cu buclă lungă), apoi continuăm în sus până la o brâniţă mică de iarbă. O lungime frumoasă şi compactă, fără iarbă.

LC4: Aici este oarecum o regrupare comună, unde Catrinel pleacă în stânga pe o faţă uşoară şi apoi un hornuleţ vertical, în timp ce Ulise porneşte în dreapta pe o serie de “burtici” (a se citi surplombiţe) tăiate de o fisură, care nu par neapărat asigurate la prima vedere. Micile surplombiţe nu sunt foarte grele şi sunt bine asigurate. Cu un pic de atenţie şi poziţionarea corectă pe picioare pot fi depăşite, pentru ca imediat după ele o traversare scurtă în stânga să conducă într-o regrupare incomodă.

LC5: “lungimea de artificial”, cotată la rot cu gradul 9- (7b?). O faţă verticală frumoasă se întinde deasupra noastră, străpunsă de o fisură fină cu multe pitoane. Porţiunea bine pitonată, dar nu atât de bine cât să ajungi din buclă în buclă. Este nevoie de scăriţă. După 10 m vom traversa spre dreapta, pentru a prinde linia asigurărilor fixe. Vom continua în sus până la un expansor vechi, de unde vom trece peste o mică crestuliţă, de unde începe o zonă puternic înierbată, şi vom regrupa peste 5 m (regruparea nu e foarte vizibilă din cauza ierburilor).

LC6: Linia pitoanelor este orientată spre dreapta, ţintind hornul de deasupra. Vom începe prin a căţăra vertical, apoi un mic traverseu stânga, apoi dreapta până în regrupare. Nu este greu, dar prizele acoperite de vegetaţie şi distanţa mai mare dintre pitoane ne dau emoţii. Se pot monta mobile (de ex. un DMM offset roșu într-o clepsidră).

LC7: Traversarea stânga spre horn anunţă intrarea într-o lungime cu stânca murdară, pe care nu ai cum să o ratezi. Spraiţ, bavareză, orice este permis. Până la un punct lungimea este bine asigurată, până la o pană de lemn care anunţă începutul unei zone de vreo 7 m neasiguraţi. Pana de lemn nu cred că mai ţine ceva în cădere, dar zona merge asigurată cu mobile. Se iese în creasta Feţei Înalte.

Retragerea e identică cu cea din Catrinel: se urcăm cam 10 m pe un vâlcel stâncos, apoi se ține o potecă aproape de creastă, cam 5-10 minute și se face stânga pe un vâlcel stâncos (al treilea). Mai jos coborirea e destul de clară, pe o potecă subțire și abruptă, care duce spre baza peretelui.

Sau (pentru cei cu semicorzi de 60m!) după parcurgerea lungimii a 7-a (cu hornul), rapelăm înapoi pe ea, până în regruparea pe spituri. Apoi rapelăm în jos încă 4 rapeluri (pe Garda de Fier) până la baza peretelui: primul de 40m, al doilea de 55m, al treilea de 50m (ajungem cu picioarele pe o brână oblică înierbată, regrupare fiind mai la dreapta) și ultimul de 55m.

Ioana Acsinia - http://flutureledepiatra.ro/2013/11/19/traseul-ulise-fata-inalta-masivul-postavarul/
Silvia Murgescu (poză perete) - http://www.silvique.ro/2010/05/20100501-catarare-catrinel-si-bita-in.html