Părăsim marcajul CA și la intrarea în traseu dăm de o zadă (Santinela brâului); urmează o porțiune scurtă care are cam 1 mlățime, apoi brâul cotește stânga, se lățește și panta lui creste înainte de aintersecta firele din bazinul superior al Vâlcelului Beldie.

Brâul prezintăpe parcurs 5 rupturi de pantă, primele 2 sunt in bazinul V. Beldie, văzută frontal pare delicată traversarea celei dintâi rupturi, dar trecem fărăprobleme. Ajungem în strunga de 1m înălțime prin care ieșim din bazinulVâlcelului Beldie.

Traseulcontinua pe deasupra unui mare perete (o cădere de aici ar fi fatală). Gasim opotecuță de capre, apoi depășim pe la baza peretelui de deasupra următoarele 2 rupturi de pantă și ne îndreptăm spre intersecția cu Vâlcelul Cheia Brânelor (care în aval duce în Brâna Portiței). Pe o lungime de circa 7-8 m înainte de vâlcel brâul se îngustează și este mai puțin înclinat. În amonte vedem Inima Cheii Brânelor (denumire dată de Mircea Ordean) cu toate că i-am putea spune și Amfiteatrul cu arcadă. Imediat după vâlcel brâul are o porțiune ceva mai înclinată care debutează cu a cincea și ultima ruptură de pantă. Dintre cele trei variante posibile de traversare, prin partea de sus este destul de abrupt, continua cam aerian; la mijlocul rupturii probabil este cel mai ușor de traversat, cu toate reticentele inițiale referitoare la buza cu iarbă care are cam 60 cm înălțime.

Următoarea provocareeste traversarea până sub stânca Alien (reper pentru a ști că am ajuns în firulVâlcelului Cuminte), după stancă avem o discontinuitate a brâului, acolo s-arputea să avem probleme de orientare dacă este ceață. În sus, panta înierbată are cam 50 m, noi continuăm pe curbă de nivel. Ajungem pe o muchie cu o zadă încapăt. Cum trecem pe partea cealaltă a muchiei mai există o zadă, o apucăm ignorând hăul de sub noi (un fir al Vâlcelului Cuminte) și ieșim sub Alien.

Pe partea cealaltă a vâlcelului vedem cele 3 zade uscate în capătul unei pante abrupte. Acolo fie dăm un rapel, dată fiind înclinația pantei în continuare, fie coborâm fără coardă: fix sub zade există o brână mică orizontală, o urmăm 4 m până la un molid pitic (sub care este o zadă); în dreptul acestuia, înclinația pantei fiind acceptabilă, o luam la dreapta descendent și când se termină facem la stânga, este un fel de zet. Apoi mergem pe o potecuță de capre, cu trepte, cu pietricele și pământ. Imediat dăm colțul și găsim o grotă destul de joasă. În continuare avem o porțiune mai delicată unde ne ținem de stâncă, mai mergemîncă 5-6 m și ieșim la o zadă mai mare. Sub ea mai sunt încă 2 zade mici și una mai mare și acolo avem o treaptă cam de 70 cm. Mergem de la zăduțe pe curbă de nivel și ieșim pe o limbă lată de iarbă. În continuare poteca face la stânga încoborâre și are un punct unde este doar pământ, iarbă ioc. Sub noi este Valea Spumoasă; sub punctul pământos și delicat rupe un scoc la vreo 45 de grade; ținemcurba de nivel cu atenție la fiecare pas, pe sub iarbă sunt pietricele.

Am traversat pieptul și acum suntem deasupra confluenței a două fire ale Spumoasei, unul care este cat de cât înierbat și unul care se termină într-o spălătură. Urmează firul care coboară din Fereastra Hornurilor, după care o pajiște înierbată până în Șaua Mortului.

În șa de o parte avem Vâlcelul Mortului, de alta firul estic al Spumoasei, pe ambele putem urca din Brâna Portiței, doar că vâlcelul este mai dificil. De aici se poate continua pe iarbă până în Fereastra Hornurilor și apoi direct spre Cruce, ajutați la nevoie și de lanțul montat uneori acolo.

Trecem versantul estic al Caraimanului pe portiunea denumită Brâul de sub Streașină admirând Creasta Picăturii, vedem și locul unde trebuie să ajungem ca să terminăm traseul. Poteca urcă puțin apoi merge pe curbă de nivel până în punctul în care cotește pe după un fel de muchie (cu o culoare roșiatică în partea superioară). Aici după colț găsim marcajul CFR, în umbra fiind firul Hornurilor Văii Seci pe care urmează să îl traversăm. Ne apropiem de Streașină, grota de dinainte de talveg. Sub noi vedem Brâul Portiței înainte de intrarea în tunel. După traversare avem o mică porțiune expusă, pregătire psihică pentru ce va urma după firul Spălăturii. Pe brâu alternează zonele înclinate cu traversările prin jnepeni.

Mai depășim un contrafort și avem primul contact vizual cu firul Spălăturii Văii Seci și după acesta cu zona cea mai expusă de pe brâu. Talvegul Spălăturii are multe gunoaie, nu este plăcut sa urcăm pe acolo. Pe brâu urmează ceva mult mai aninat decât pe porțiunile de pe fața sudică a Caraimanului. Mai întâi, mare atenție la ieșirea din talvegul Spălăturii unde avem o treaptă de stâncă cu grohotis. Apoi zona de maximă expunere: mâinile sunt ambele ocupate cu cele 101 fire de iarbă sau cu prizele stancii. Există și riscul să se rupă treptele de pământ și iarba de la picioare. În continuare avem o pantă de iarbă cu scoc în capăt care dă într-o strungă mică sau o variantă orizontală (cu jnepeni și iarbă, care ne scoate la Clepsidră).