Traseul 1
Traseu clasic • 2A • 2 LC
Imagini si topo

Sumar
PitoaneAsigurări mobileIarbă
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
2A
Lungime / pasaje
2 LC
Numar lungimi
2
Durata parcurgere
1 oră
Sezonalitate
Luni recomandate
Iunie, Iulie, August, Septembrie
Luni acceptabile
Mai, Octombrie
Luni de evitat
Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Noiembrie, Decembrie
Descriere scurta
Cel mai ușor traseu din Locomotiva și se desfășoară pe Turnul 2.
Descriere
LC1 (25 m) - regrupăm la un brăduț (atenție la furnici vara) și urcăm pe muchia din dreapta diedrului căzut și înierbat până la 2 pitoane legate cu o chingă veche unde asigurăm cu 2 bucle lungi ca să evităm frecarea. Traversăm vreo 2 m stânga și intrăm într-un hornuleț unde putem asigura pe stânga pe la mijloc cu o nucă ofset DMM galben. Când ieșim din hornuleț vedem pe stânga un piton. Imediat dăm de regruparea cu două pitoane distanțate legate cu cordeline vechi.
LC2 (30 m) - urcăm deasupra regrupării spre un hornuleț căzut la baza căruia putea asigura cu o nucă mare sau un friend. După hornuleț dăm de o rampă care ne conduce spre strunga dintre Turnul 2 și Turnul 3. Acolo e o cordelină dată după un țanc sau putem pune un BD C4 #1 într-o fisură pe stânga. Urcăm pe Turnul 2 o porțiune verticală presărată cu iarbă unde putem pune sub ieșire un anou după un pietroi. În vârf pe mijloc pe mijlocul Turnului 2 găsim regruparea cu 3 pitoane legate cu cordeline.
Acces
Urcând de la cabana Curmătura dăm pe dreapta de niște stânci și cotim stânga cam pe curbă de nivel. Aproape de Locomotiva dăm de o poiană cu bolovani. Urcăm puțin niște praguri înierbate și vedem sub perete brăduțul unde ne regrupăm.
Retragere
Putem să facem un rapel de 55 m până la baza traseului sau dacă am urcat cu o coardă de 60 m un prim rapel în R1 (cu noduri la capete) și încă unul până jos.
Surse
Descriere: Rupi (2020)
Sursă foto: Rupi.
Comentarii si parcurgeri
Parcurgere · Rupi · 16 mai 2020
