Descriere
LC 1 (45m, 5plus): Se urcă în stânga copacului aflat aproape de perete pe o platformă comodă unde avem un piton de regrupare. La capătul fisurii de deasupra noastră avem prima asigurare a lungimii, un piton. Deasupra fisurii dăm de iarbă și de primul spit în dreapta. Asigurăm al doilea spit, aflat pe stânga și urcăm niște bolovani până la o platformă care are în stânga o strungă. Deasupra noastră vedem o mică față încadrată de două fisuri și deasupra un horn. Mai sus de niște ierburi, la baza feței, găsim un piton apoi urcăm pe dreapta spre un spit. Ajunși în horn căutam un piton în partea dreaptă apoi traversăm pe fața stângă a hornului unde asigurăm o ancoră mecanică. Urmează pasul lungimii - ieșirea în stânga tăvănelului care închide hornul - mai asigurăm o dată și vedem regruparea comodă cu 2 spituri. Atenție la coardă, există sub regrupare pe partea stângă un mic solz de stâncă după care se poate bloca.
LC 2 (30m, 6plus): Lungimea pleacă spre stânga, depășește o burtică care are o fisură pe dreapta; deasupra asigurăm un spit și continuăm pe o brână ascendentă îngustă, cu pământ și iarbă (un al doilea spit pe peretele din dreapta) până sub un diedru unde avem o veche regrupare cu 2 pitoane și un spit. Intrăm cu atenție în diedru (sub noi este o mică platformă), prima asigurare fiind un piton subțire. Ceva mai sus avem pasul lungimii. Apropiindu-ne de regrupare, diedrul se transformă în hornuleț, avem și prize pe partea dreaptă. Regruparea este comodă și are 2 spituri.
LC 3 (30m, 6): Asigurăm în piton în stânga regrupării și continuăm pe horn; cățărare frumoasă în spreiz-uri. Când hornul se transformă în diedru, putem fie să continuăm drept în sus, asigurând la pitoane, fie traversăm spre dreapta și continuăm pe creastă, pe teren ușor până în regrupare (posibil să nu mai fie asigurări fixe). Regruparea este comodă și are 2 spituri.