Taina Duțescu-Coliban
Imagini și topo



Date biografice
Născut
1943, Cernăuți
Decedat
11.05.1992, Dhaulagiri
Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Descriere
Prima plimbare pe munte a făcut-o pe cînd era copil, cu părinții (Dan și Viola Duțescu), pe Tîmpa. Tot cu părinții, la care s-au adăugat prietenul familiei Mihai Izbăsescu și fiica acestuia, de o vîrstă cu Taina, a mers, ceva mai tîrziu, în Parîng și Retezat. După ce a intrat în facultate, cam pe la 18 ani, prin 1961-1962, a început sa facă excursii pe munți însoțită de colege, colegi sau singură. În toamna anului 1962, s-a înscris în secția de alpinism a asociației I.T.B., secție antrenată de Mircea Gheorghiu.
A participat la alpiniada de iarnă din 1963 și a urcat, pe zăpadă, Valea Gălbenelelor și Hornul Coamei. La alpiniada de vară din Piatra Craiului (1963) a escaladat Degetul lui Călineț. Cornul Caprei l-a suit Taina cu Alexandru Breahnă, iar apoi traseul Surplomba Mare din peretele Gălbenelelor (Bucegi) și Fisurile Centrale din peretele Văii Albe. Taina Duțescu-Coliban a îndrăgit dansul prizelor, desprinderea de pămînt și zborul pe verticală spre înălțimi. După aceste succese a urmat o serie întreagă de ascensiuni. Menționăm pe cele principale:
1965 - traseul Fisura Mare din peretele Văii Coștila (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban, Mircea Săndulescu);
1965 - Fisura Albastră (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban);
1969 - traseul Fisura Artei din Cheile Bicazului (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban);
10-13 ianuarie 1970 — premiera de iarnă a traseului Speranței din peretele Văii Albe (Emil Coliban, Taina Duțescu-Coliban, cu trei nopți petrecute în perete);
1977 - traseul Fisura Albastră (Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă),
- traseul Santinela de la Gîtul Iadului din Cheile Bicazului (Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă), ambele trasee constituind premiere feminine.
În 1974 Taina Duțescu-Coliban s-a căsătorit cu Emil Coliban, încă înainte de căsătorie, a făcut două ascensiuni în munții din Alaska: muntele Lucania, (5.227 m) și muntele Steel, (4.883 m), cu grupul Joseph LalBell, în premieră pe fața de sud. Tot peste hotare a mers în 1973, în Caucaz, pe Ușba de nord (4.694 m), (Emil Coliban, Taina Duțescu și Ion Zincenco). În 1980, Organizația Internațională de Alpinism Feminin „Rendez-vous Hautes Montagnes", fondată în 1968 în Elveția și avînd sediul central în localitatea Engelberg din Engadin, a făcut o invitație și fetelor noastre. Au participat Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă și Liliana Becea. Au escaladat: Pilierul estic din Piz Palu (3.900 m) din masivul Bernina (Taina Duțescu-Coliban și Virginia Cohlman, echipă mixtă), creasta Kuffner-Arete de la Tour Ronde, în Mont Blanc (Taina Duțescu-Coliban și Sanda Dumitrescu-Isăilă), traseul Monacci-Eperon des Cosmiques în Mont Maudit (Dominique Marchal, Denise Escande și Taina Duțescu-Coliban), traseu cotat „tres difficile".
Taina Duțescu-Coliban a activat în asociația I.T.B. pînă în anul 1968 cînd aceasta s-a desființat, sportivii ei trecînd la asociația Progresul. După desființarea secției alpine a acestei asociații (1973), Taina a trecut la Sănătatea, apoi la Clubul sportiv universitar București. Din anul 1976, Taina Duțescu-Coliban este deținătoarea categoriei întîia de clasificare sportivă la alpinism.
În 1981, Taina Duțescu-Coliban a fost din nou invitată în Franța de către organizația "Rendez-vous Hautes Montagnes", iar Emil Coliban de Federația Franceză de Alpinism, împreună au realizat trei escalade de mare răsunet, semnalate de revistele de specialitate, înscriind o frumoasă pagină de istorie a alpinismului românesc în Alpi.
Alături de Sanda Dumitrescu-Isăilă a alcătuit prima expediție feminină românească în Himalaya, fiind văzute ultima oară pe 11 mai 1992 în timp ce urcau spre vârful Dhaulagiri (8167m).
Se încarcă traseele...
Surse
- https://www.climbromania.com/Articol.aspx?ID_Articol=8
http://www.totuldespremame.ro/invitati-speciali/alexandra-coliban-mama-mea-a-inlocuit-ordinea-cu-iubirea-si-curatenia-cu-libertatea
http://www.catchy.ro/mama-mea-a-inlocuit-ordinea-cu-iubirea-si-curatenia-cu-libertatea/69430
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-taina/
Postari de pe blogul Alexandrei Coliban: Taina și haosul; Sfidand moartea; Kuffner; Urcarea muntelui; Deci cam asa; English, Mathematics, Alpinism; Cum cresc copii - bilete de la parinti; 30 de ani sora cea mai mare; PSEUODOUKOLOGIKOS;
- https://life.ro/traducatoarea-alexandra-coliban-a-pornit-pe-urmele-mamei-disparute-intr-o-expeditie-pe-himalaya-acum-30-de-ani-cum-a-fost-intalnirea-cu-ultimul-om-care-a-vazut-o-in-viata/
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.