Impreuna cu Ovidiu Bran am parcurs Muchia mare a Portitei pe data de 30.09.2023.
Timpii, pe scurt (si posibil eronati pe alocuri):
Gara busteni (7:49) → Jepii Mici → Portita Caraimanului (10:44) - 3h
Pauza de masa vreo 30-45 min
LC1 - 1h (era cam 12:30 in regrupare)
LC2 - 1h (era cam 13:30 in regrupare)
LC2’ - 20-30 min
LC3 - 45 min (14:15 - 15:00)
LC4 - 30 min
LC5 (Fata rea) - ~2h (15:40 - 17:30)
LC6 +LC7 (Fata Mica) - 45 min
LC8 - 30 min
Sfarsitul LC8 → Crucea Caraiman (19:30) → Cabana Caraiman (20:00-20:30~) - 1h30-2h
Cabana Caraiman → Jepii Mici → Busteni - 1h30 (~22)
LC2’ e facuta de noi in plus, se merge prin jnepeni. Am incercat sa pastrez ordinea de pe ClimbRomania a LC, nu cea de pe carpati.
Descriere
Planificarea turei a inceput in urma cu vreo 3 saptamani, cand ii scriu eu lui Ovidiu daca are timp pe 30 octombrie sa facem Creasta Costila Galbinele, avand-o proaspat in cap. Insa, desi initial zice ca da, revine cu o noua propunere, si anume un traseu care, cel putin conform linkului de mai sus plus o discutie pe carpati.org are urmatoarele 4 parcuregi cunoscute: 1946 (premiera), apoi cate una in 2017, 2019 si 2020.
Ca si sursa de documentare, am avut doar acea postare, spre norocul nostru, destul de bine detaliata.
Pentru mine a fost probabil cel mai complex traseu de pana acum, atat din cauza faptului ca n-a fost parcurs decat de 4 ori, dar si pentru ca nu stiam cat de bine e asigurat, sau daca o sa ratam linia. Ca si protectii, am avut la noi… tot ce se poate: anouri si cordelina la greu, nuci (1 set jumate), 5 frienduri (mersi mult Ovidiu Raita) si vreo 11 pitoane (just in case ). De asemenea, fiind foarte rar parcurs, traseul e extrem de friabil, cad constant pietre mici si mari, inclusiv de la frecarea corzii cu peretele, deci e un mic cosmar pentru secund. Capul de coarda urca cu frica ca orice priza i se poate rupe oricand. De asemenea, a fost o tura interesanta pentru amandoi, caci am avut de urcat foarte mult la mobile, in afara de cele doua lungimi de escalada, totul trebuie asigurat la zade, jnepeni, nuci, frienduri sau alte improvizatii de genu. Toate regruparile au fost la zade, exceptand cele doua de escalada, care aveau cate un piton la baza.
Am incercat sa ne impartim LC dupa avantajele curente ale fiecaruia. Lui Ovidiu i-au revenit lungimile de ‘explorare’; a se citi catarare pe tancuri de pamant, pe teren friabil usor (4-4+), cu runouturi grozave (10+ m). Eu aveam ca obiectiv sa catar Fata Rea, care e gradata cu grad VI UIAA (deci 5c/5c+) si eventual Fata mica, grad V (4c/5a).
LC1 - Ovidiu
Intrarea am facut-o prin ceea ce se numeste ‘varianta 2’ pe climb romania. Mergi 30-40m dupa portita caraimanului pana la prima muchia stancoasa. Dupa ce ne-am uitat la potentiale abordari, concluzionam ca cel mai bine e sa urcam fata cat se poate de direct, vazand aproximativ jnepenii la care trebuie sa ajungem sa regrupam dupa 30-40m.
Lungimea incepe deci, urcand pe fata din poza. E recomandat ca secundul sa stea cat mai in dreapta, prin stanga cad pietrele, si vor cadea destule. Este un teren minat, nimic nu e neaparat sigur. E o minune ca Ovidiu s-a catarat pe acolo si n-a daramat nimic mai serios, eu am dat cu cateva pietre cand am urcat ca secund. Fix atunci erau si doi oameni la Portita Caraimanului, dar le-am zis sa stea departe.
Nu am poze cu regruparea, dar descrierea de pe climbromania este buna. Este de recomandat ca regruparea sa fie facuta dupa traverseul la dreapta, sub hornuletul din descriere. Ovidiu a regrupat inainte de traverseu, la o 'ciuperca' (un tanc de piatra orientat in sus).
LC2 - Mihai
In retrospect, desi initial am crezut ca era mai bine ca tot Ovidiu sa catere cap de coarda pe lungimea asta, as zice ca a fost o idee buna sa ma duc eu, caci m-a pregatit mental pentru LC5 si LC6. In linii mari, in caz ca nu ati prins inca ideea, traseul e o mica mina. Am testat fiecare prize de 3 ori inainte sa trag de ele, iar de obicei 3 din 4 se miscau. Lungimea incepe cu acel traverseu la dreapta din regrupare, unde am pus un friend intr-o fisura evidenta, apoi intru pe hornulet. Acolo, urc vreo 2-3m si asigur la prima zada mai solida. Dupa hornulet urmeaza o portiune de jnepenis. De fapt, pe traseul asta nu sunt jnepenisi, sunt full blown Jnepeni. Chiar ne-am luptat cu ei, caci uneori varianta directa prin 4-5m de boschet dur era cea mai sigura. Apoi, urmeaza un alt diedru mic, unde se pot pune protectii mobile cat de cat ok. Tin minte ca am pus o nuca destul de indoielnica (cumva in parghie cu muntele pe directia de cadere, dar foarte aproape in ambele directii, stanga-dreapta, sa iasa) dar in care am avut destula incredere (sau inconstienta) incat sa urc fara sa ma gandesc prea mult la runout. Am observat ca pe teren indoielnic catar foarte lent si calculat, desi intuitiv n-ai vrea sa stai prea mult in zonele dubioase. Am pierdut cam 1h pe LC asta.
LC2’ - Ovidiu
Urmatoarea LC nu e neaparat o lungime ‘reala’, caci e doar de mers prin boscheti pana la urmatoarea. Tin minte ca am ajuns aici si am obsevat ca muchia era cumva mai la dreapta de noi. In gandul meu deja credeam c-am urcat pe alta muchie decat pe cea corecta, insa se ajunge prin copaci pana la muchia principala. De asemenea, la finalul acestei LC se intersecteaza intrarea 2 cu intrarea 1 (prin stanga portitei, deci inainte sa ajungi la ea).
LC3 - Ovidiu
Am regrupat la acesti boscheti solizi. In cea din stanga eram eu legat cu un cabestan, LC continua spre dreapta.
De aici se vede si o alta echipa pe Varful Picatura. Ca sa citez ratingurile traseului de pe ClimbRomania: calitatea stancii 1.5/5, privelistea 5/5.
Pleaca Ovidiu pe aceasta LC, care incepe cu acest mic perete de catarat, apoi intra in niste boscheti pana ajunge pe creasta care desparte, din ce inteleg, Valea lui Zangur de un alt valcel. Aici prima asigurare o face la un tanc, cu un slip knot, asa cum am invatat la atelierul de nemarcate .
Se continua pe creasta inca 10-20m. In descriere se specifica ca echipele precedente au asigurat la un tanc, unde se regaseste si un piton de la premiera. Noi nu l-am gasit, dar uitandu-ne inapoi pe poze, credem ca am trecut de tancul ala si am regrupat vreo 10m mai in fata pe creasta.
In fata noastra se vede Fata Rea, iar privelistea aici este exceptionala. Probabil cea mai frumoasa regrupare din care am asigurat pana acum. Dupa ce studiem putin descrierile, ne dam seama ca pitonul e de negasit, continuam.
LC4 - Ovidiu
Pleaca Ovidiu pe creasta, prin jnepenisul din fata, spre baza peretelui de unde continua LC5.
LC5 - Mihai
Ajunsi la baza peretelui, incepem sa studiem schita de pe ClimbRomania. Din documentarea noastra, stim ca echipa care a parcurs in 2017 traseul s-a retras prima oara din LC asta, apoi au revenit la cateva zile distanta si au facut-o. Nedorind sa raman blocat, am stat ceva minute bune ca sa fiu sigur ca ies pe unde rebuie.
Cam asa arata LC din schita lor; pitoanele nu corespund cu realitatea, au fost batute unele noi ulterior in partea superioara:
Il avem si pe Ovidiu solidificand pitonul ‘solid de la premiera’ cu inca unul.
Bun, incepe lungimea, imi pun papucii de escalada si ma si ma pregatesc. Imediat dupa regrupare, in gaura/tavanasul de deasupra (la 1-2m) pun un friend de consolidare, in care asigur prima bucla.
Urmeaza apoi un piton imediat langa. Insa, intre pitonul acesta (~3-4m de pamant) si urmatorul (~10-12m de sol) nu mai exista nimic, inclusiv posibilitati de asigurare la mobile. Traseul nu este trivial, se merge pe prize mici atat la maini cat si la picioare. Testez fiecare priza de cateva ori, mai ales in acest no fall zone de 10m. Am avut o milisecunda in care m-am gandit la acest aspect, dar am ucis repede gandul, mai ales cand deja nu mai conta. Sa descatar era mult mai greu si periculos, si vedeam deasupra mea urmatorul piton, deci aveam o destinatie. Asigur la el, probabil s-a simtit ca o vesnicie pentru Ovidiu, eu am incercat sa merg cat de controlat am putut, si cel mai probabil a durat ceva. Dupa acest al 2-lea piton, incep sa fie pitoane mai dese (2-3m intre ele). Terenul nu este usor, se merge intai usor spre dreapta, apoi spre stanga, apoi iar pe dreapta pe langa fisura/perete; schita este bine facuta. Aici exista si posibilitati de mobile, sigur am pus 2 frienduri si 1 nuca pe unde a fost cazul. Pe partea de final devine o combinatie intre stanca si pamant, si desi acum ma simteam confortabil pe stanca, nu prea voiam sa calc pe iarba cu espadrilele. Ajung sus, dupa vreo 25-30m, si sunt intampinat de vreo 5-10m de jnepeni solizi. Drag-ul de la coarda se simtea si el pe sold, ce sa zic, o experienta.
Regrupez dupa jnepenii respectivi (la baza urmatoarei lungimi) ma pun in fund si imi trag suflul. Nu foarte mult, insa caci urmeaza sa-l filez pe Ovidiu, iar coarda vine extrem de greu. M-a supt de toata forta lungimea asta.
LC6+7 - Mihai
In retrospect, trebuia Ovidiu sa faca lungimea asta, dar am dus-o tot eu. Nu este o lungime grea, gradul este cel real. Incepe cu aceasta fata din poza precedenta (se poate vedea un piton in dreapta). Se urca intradevar pe prize micute, desi Ovidiu zice c-a gasist alt beta si a urcat-o la bocanci. Dupa ce se trece de portiunea asta, urmeaza o creasta de iarba, si se merge pana se intinde coarda (~60m). Se regrupeaza la o zada, destul de ruginita. Daca nu era zada aia acolo, era foarte trist, caci urmatorul perete e la 3-4m distanta, si n-ar fi coarda destula, deci ar trebui o regrupare intermediara imediat dupa Fata Mica. Pe ClimbRomania asa e descris (LC 7 a lor).
Cam asa arata panta de iarba de dupa Fata Mica (poza de pe carpati). Se regrupeaza la acea zada de se vede in poza.
LC8 - Ovidiu
Ultima lungime ii revine lui Ovidiu, caci eu deja deliram putin. E o lungime de grad IV, de vreo 5m doar, apoi se merge pe panta de pamant pana unde se poate. A pus Ovidiu vreo 2 frienduri, in timpul urcarii, si apoi a regrupat in fund la piolet Sfarsitul traseului este fix la terminarea Valcelului Mortului. Continuam pe poteca respectiva, ne intersectam cu Hornurile Vaii Seci, si apoi ajungem la Crucea Caraiman. Acolo ne intalnim cu inca o echipa, care facusera Hornurile, cu care mergem impreuna spre Cabana Caraiman, unde facem o pauza de ceai si cafea. Apoi, coboram pe Jepii mici pana jos in Busteni.
La cruce am prins o luna galbena, aproape plina care e din pacate imposibil de explicat in poze, dar arata genial. Tot ce am e chestia asta care arata ca un rasarit, dar aia e luna.
Cum am ajuns la ~22 in Busteni, ne-am cazat peste noapte la Caminul Alpin, dupa ce am stat la o limonada cu cei cu care am coborat plus un prieten de-al lui Ovidiu, din Busteni, care ne-a luat mancare.
Cam asta a fost… o tura intensa, obositoare, nereceomandata celor care cauta stanca solida (inclusiv eu…), dar care merita facuta daca toate lucrurile astea sunt intelese, si tratate ca atare.
Mersi Ovidiu pentru propunere si entuziasm. Clar a ajutat pe coborare sa avem spiritul sus.