Sambata impreuna cu Ovidiu si Alexandra am parcurs o parte din Valea Hornului.
Totul a inceput destul de spontan cand Ovidiu mi-a scris vineri pe la ora 3 daca vreau sa particip la aceasta tura, si pentru ca nu aveam alte planuri facute, am acceptat imediat. Cum nu stiam foarte multe despre aceasta vale, am inceput o cautare sumara si am aflat ca nu sunt foarte multe rapoarte de vara pe ea. Cel mai relevant este acest articol de pe carpati.org.
Am ajuns cu RE-ul de Bucuresti-Busteni la ora 8:30 in gara Busteni, caci nu mai erau bilete la IR, pentru ca ne-am trezit tarziu sa cautam. La ora 9 eram la Gura Diham dupa ce am luat un taxi si am baut o cafea si incepem spre Poaiana Costilei.
Valea Hornului este un valcel secundar care pleaca din Valea Malinului. Deci accesul este acelasi, si anume Poiana Costilei - Hornul Pamantos plus rapel sau coborare pe picioare in firul vaii, de unde pleaca si Valea Coltilor.
Ne-am miscat decent si la 10:30 ajungem la punctul de coborare, iar la ora 11 eram in firul vaii dupa ce ne-am pus pe noi echipamentul personal (ham, casca, frienduri sa dea bine in poze 😅 etc.)
Trecem de prima saritoare din Malin, cea cu lantul instalat la intrare si continuam saritoare cu saritoare. Nu exista vreo saritoare care sa fie de vreo dificultate foarte mare pana la punctul de confluenta cu Valea Hornului.
Intrarea in Valea Hornului se face imediat ce ajungi intr-o campie deschisa, spre stanga pe firul vaii. Aceasta se poate observa si pe aplicatii precum mapy.com, deci nu este neaparat greu de gasit.
Intrarea se face exact pe unde apare aceasta sageata de "dreapta" pentru Valea Malinului. Acolo facem stanga 😀.
Nota: imediat dupa ce facem stanga intram pe firul vaii. Insa, dupa ce trecem de o singura saritoare pe care noi am gasit-o uda, iesim din nou intr-o zona deschisa. Aceasta zona deschisa se uneste iar cu Valea Malinului mai sus. Deci, pentru cei care doresc sa evite o saritoare, pot alege sa urce inca ~100m pe Malin si sa faca stanga de acolo.
Noi am luat-o pe varianta normala, nestiind de scurtatura de mai sus. Imediat ce am intrat pe vale, s-a schimbat peisajul. Este mult mai friabil decat pe Malin si valea in sine, fiind mai ingusta si avand alta orientare, am gasit-o si mult mai uda.
Prima saritoare, care este asigurata si de un piton are doar un pas care este cat de cat de aderenta pe picioare. Noi am prins-o destul de uda, facand pasul mai interesant. Am reusit sa pun si un friend in fisura din dreapta (unde se umbreste stanca), dar mi s-a confirmat ca "nu ar fi tinut". Deci ... de moral.
Urmatorii pasi sunt mai mult de atentie, si nu necesita asigurari, insa zona este foarte friabila si sunt multe pietre cazute, deci trebuie parcursa cu maxima atentie.
Iesim imediat in zona deschisa despre care am zis mai devreme ca poate fi ajunsa si direct din firul principal al Vaii Malinului. Aici suntem intampinati de vreo 15 capre. De la ele am aflat ca putem ajunge pe Malin caci pe acolo au fugit de noi.
Spot the goat.
Continuam pe vale in stanga. Tot asa, zona este mult mai umeda, in ciuda faptului ca am prins o zi de canicula pe munte.
Dupa ce urcam cam ~50m, gasim o statie de rapel la un singur spit. Nu a fost nevoie de nicio asigurare pana la ea. Zona nu e triviala, dar se poate parcurge la liber.
Ajungem la o noua saritoare pe fata cazuta, pe care am gasit-o foarte spalata si fara vreun piton. Poate ar fi mers un friend pus, acum uitandu-ma pe poze, insa la cat de ud era totul, am preferat sa depasim zona cat mai repede.
La capatul ei nu este niciun punct fix de filat, dar se poate sta in fund si se poate fila la semicabestan sau improvizat ceva pe alocuri cu niste anouri. Nu a fost totusi nevoie, toti trei am urcat-o fara sa ne asiguram. Probabil pe conditii mai uscate, nu prezinta niciun stres.
Urmeaza o noua saritoare de flexibilitate! In cadrul acesteia trebuie ridicat piciorul stanga pe pragul respectiv (in zona genuchiului meu).
Deasupra ei, Ovidiu a improvizat o ancora, nefiind iarasi vreun punct fix de filat. Pe teren de aventura trebuie sa fii imaginativ si sa te descurci cu ce iti ofera muntele.
Ajungem la a doua statie de rapel (tot un singur spit). Poza de mai jos e de la rapelul pe care l-am facut putin mai incolo, neavand o poza de la urcare.
De aici urmeaza o saritoare care poate fi abordata in cam trei feluri. Ovidiu s-a dus cap pe aceasta saritoare si a luat-o la stanga de tot, urcandu-se pe un prag. Nu exista nicio protectia pentru cam 10m. Desi catararea este acceptabila ca dificultate, faptul ca trebuie sa urci la liber pe un teren destul de friabil atatia metri, necesita o oarecare experienta. Posibil sa exista loc de mobile!
Imediat dupa ea ajungem la "cea mai grea saritoare", conform articolului de pe carpati. Aici am urcat eu cap de coarda, vazand doua pitoane. Am incercuit pitoanele cu rosu in poza de mai jos.
Saritoare nu e triviala. As zice ca e un 5a-5b de escalada. Poate fi facuta in bocanci, sunt prize destule, dar trebuie tratata corespunzator. Eu am trecut linistit de saritoare, iarasi sus este inca o statie de rapel, si m-am pus sa o filez pe Alexandra. Aici s-a intamplat un eveniment: negasind imediat cum sa rezolve pasul, a vrut sa se odihneasca in coarda intre al doilea si al treilea piton. Insa, imediat ce a tensionat coarda in cel de-al treila piton, acesta a zburat din perete si ea a pendulat spre dreapta. Dupa cateva secunda de confuzie, o cobor la sol.
Urca si Ovidiu sa inspecteze putin situatia si sa incerce sa bata pitonul inapoi. Oficial am gasit si noi pitonii saritori din Bucegi!
Din pacate nu reuseste sa il puna la loc, deci acum saritoarea are doar 2 protectii, ambele pitoane. Iar daca cel de sus a zburat la cel mai mic soc (stat in coarda fiind mansa)... nu stiu ce incredere poti avea in celelate doua, deci mare grija.
Desi pe articolul de pe carpati nu mai este o relatare foarte detaliata dupa aceasta saritoare, fiind deja ora 4 si nestiind cat mai e pana sus, hotaram sa ne intoarcem pe Valea Malinului. Deci si noi contribuim cu acelasi grad de informatie: nu stim ce e mai sus, dar nu credem ca mai sunt saritoare foarte grele. Liber la explorare.
Intorsi in Malin, dam de acest petic de zapada. Tin sa mentionez ca toata ziua a fost canicula, iar in tot sudul tarii, pana in Prahova inclsuiv, era cod rosu cu 40+ grade Celsius.
Apoi a urmat o frumoasa sesiune de descatarare. Descatararea e o tehnica destul de diferita de cea de catarare, si orice ocazie de a o practica (in siguranta), merita exploatata. Am facut un singur rapel pe intreaga vale, mai ales ca majoritatea rapelulilor erau dintr-un singur piton, si avand recenta experienta... a fost o mica tarsa.
Dupa doua ore, la 6PM, eram inapoi la prima saritoare din vale (cea cu lant).
Imediat ce ne dam jos echipamentul auzim de sus de pe vale o voce care ne indeamna sa "ii asteptam". Un tip si o tipa, au urcat pe Galbinele si au coborat pe Malin. Fara niciun fel de echipament (casca, ham, coarda, nimic). Fiecare cu norocul lui. Le aratam pe unde e iesirea din vale si o iau inaintea noastra.
La ora 8 eram inapoi in Busteni la gara, am luat trenul si aia a fost! O tura frumoasa, care trebuie terminata cu alta ocazie. Avem destul de multi timpi de salvat pe alocuri: de la trenul corect la plecare, la evitarea primei saritori, la diverse pauze ce pot fi scurtate sau manevre de coarda ce pot fi optimizate etc. Pe data viitoare.