Prima LC. care urmează acest prag prezintă o serie de pasaje ușoare; în partea superioară, un horn îngust, având o înălțime de cca. 20 m, este escaladat prin ramonaj. La capătul acestuia, o primă platformă permite regruparea.

Reluând ascensiunea, depășim curând un pasaj mai puțin expus (a 2-a L.C.), iar după cca. 30 m întâlnim o grotă, sub care ne regrupăm.

A 3-a L.C., a cărei escaladă o efectuăm la coardă dublă, implică trecerea unei surplombe dificile, după care o grotă, permite o nouă regrupare.

De aici, printr-o traversare către dreapta (a 4-a L.C.), intrăm într-un horn pământos, iar după 15 m atingem o platformă largă, formată din câteva lespezi prăbușite din perete. Este locul de unde se deschide o panoramă covârșitoare asupra Văii Cerbului.

A 5-a L.C. urmează inițial un obstacol în diedru, ușor surplombant în partea superioară; după 10 m efectuăm o traversare spre stânga, la capătul căreia identificăm un horn.

A 6-a L.C., care nu depășește 15 m, ia sfârșit pe o platformă în al cărei perete întâlnim o grotă adâncă.

A 7-a L.C. necesită o escaladă foarte atentă.

A 8-a L.C. se caracterizează printr-un prag de piatră foarte înclinat. Acesta se pierde în partea superioară, îngustându-se într-atâta, încât nu permite decât o regrupare cu totul incomodă, pe o platformă ce nu depășește 50 cm lățime și de sub care peretele scapă vertical pe o adâncime de 200 m.

A 9-a L.C. trece peste un pasaj vertical, iar după depășirea unei porțiuni ușor surplombante traversează o serie de plăci, luând sfârșit după 30 m, la baza unui horn înclinat, a cărui escaladă este dificilă.

A 10-a L.C. trece prin două hornuri înguste și verticale, iar pe unele porțiuni surplombante, ce pot fi depășite prin escaladă liberă.

De aici, ultimele două L.C. care conduc la vârf prezintă dificultăți tehnice tot mai reduse.

Din Poiana Văii Cerbului urmăm spre vest și pe un scurt parcurs poteca Văii Cerbului, marcată cu semn bandă galbenă. Înainte de a traversa firul acestei văi observăm în stânga noastră (într-un luminiș larg) săritorile finale ale Văii Mălinului, iar imediat în dreapta lor, firul Văii Verzi, care coboară printr-un culoar stâncos și umed, covârșit la ieșirea din abrupt de o vegetație sălbatică.

Intrând pe firul acestei văi, o urmăm cca. 40 m, după care ne orientăm spre dreapta, trecând prin desișul unei păduri de anini de munte și urcăm la baza imensei piramide a colțului. De aici ne strecurăm, în continuare, pe sub perete spre dreapta, și ajungem curând în dreptul unui prag acoperit de o vegetație bogată.

Pentru reîntoarcere coborâm în strunga situată la cca. 60 m sub vârf, iar de aici, pe scocul ce scapă din strungă înspre Valea Verde, până în punctul unde întâlnim un grup de molizi. În continuare ajungem printr-un rapel de 40 m la baza peretelui. Orientându-ne către stânga (cum privim spre perete), urcăm o coastă de cca. 40 m, pe al cărei flanc opus întâlnim un horn ce ne conduce în Valea Verde. Firul văii, urmat în jos, ne readuce curând în Poiana Văii Cerbului.

Bucegi Turism Alpinism, Ed. a 2-a, rev. și adăugită - Emilian Cristea, Nicolae Dimitriu, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1964; 
Trasee alpine in Carpati - Walter Kargel, 1976
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, Bel Alpin, București, 2000.