Intrînd pe firul văii, acesta este întrerupt curînd și la scurte intervale, de primele două săritori, ce pot fi escaladale direct sau ocolite pe coastele din dreapta. În continuare, valea își apropie tot mai mult malurile, luînd aspectul unui canion îngust, iar la mică distanță este întreruptă de o săritoare surplombantă de aproape 20m înălțime, ce poate fi escaladată printr-o fisură și două mici scocuri, care urcă paralel și prin dreapta acestui obstacol. La mică distanță în amonte, trecem peste alte două săritori lipsite de dificultăți, după care ajungem la baza unei săritori de un aspect cu totul particular, formată dintr-o grotă surplombantă de un bloc uriaș. Din interiorul grotei, urcăm vertical printr-un cămin foarte îngust, care ia sfîrșit deasupra blocului.

Adăugăm că săritoarea poate fi evitată urmînd un horn pămîntos, situat în dreapta văii (cum urcăm). Din acest punct valea se deschide tot mai mult și primește din stînga cîteva brîuri bogat înierbate. În dreapta, o creastă subțire și dantelată ne separă de Valea Hornului, iar între colții de un contur foarte caracteristic, ce se înalță în stînga noastră, identificăm cu ușurință Strunga Poieniței (denumită și Strunga Măgarului). Este locul de unde părăsind firul, continuăm ascensiunea pe fețele din dreapta văii (cum urcăm). Panta se mărește vizibil, atingînd pe alocuri peste 50°. Curînd traversăm brîna ce vine din dreapta, dinspre Valea Mălinului, iar la 50 m sub creastă reintrăm pe firul văii, pe care îl urmăm pînă în Strunga Colților, situată pe Creasta Strungilor, între Colțul Gălbenelelor la E și Strunga Hornului, la V, unde ascensiunea ia sfîrșit.

        Caracteristica traseului iarna. Valea Colților avînd pe o bună parte a parcursului aspectul unui canion îngust în care zăpezile sînt bine ancorate, poate fi urcată fără dificultăți, durata ascensiunii, de la confluența Văii Mălinului la creastă, variind după consistența zăpezii, între 1 - 2 ore.

„... Cu acest prilej, am montat două ancore de rapel la cele două săritori mari ale Văii Colților, pitoanele vechi fiind departe de a inspira încrederea necesară și, în orice caz, inutile iarna, fiind bătute aproape de firul văii...”