Explorator zone

Valea Bujorilor

Traseu alpin, 1A
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (19)
Fotografii (1)
Referințe (36)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Fotografie traseu
Sumar

Iarbă

Friabil

Durată acces

2 ore

Acces

Intersectează poteca Bușteni — Munticelu — Pichetul Roșu într-un punct aflat la circa 30 minute de Poiana Coștilei (în total 1 1/2 — 2 ore de Bușteni), respectiv 5 — 10 minute de Poiana Morarului. Ne conduce în acest loc și un drum nemarcat, care de la cabana Gura Diham ne scoate la casa de vânătoare aflată în imediată apropiere (nu insistăm asupra acestui itinerar, necunoscătorii îl pot parcurge la coborâre, sens în care nu pune probleme serioase de orientare).

Descriere

Arteră recomandată la urcuș, îndeobște alpiniștilor fără pretenții, reprezentând și cale de retragere din zona aflată la est de Ace.

Trei săritori mai însemnate afectează talvegul Văii Bujorilor, ele putând fi depășite direct sau ocolite pe malul stâng (pe unde există de altfel o posibilitate permanentă de avans, cu inconvenientul unei vegetații abundente, mai ales în partea inferioară). Spre obârșie, valea se transformă într-o largă pâlnie înierbată. Dintre firele acesteia, unul răzbate până la înălțimea Brâului Acelor, de care îl despart însă cei 60 - 70 metri ai Crestei Ascuțite.

Dificultate: 1 A. De remarcat existența, la extremitatea nordică a evantaiului Văii Bujorilor, imediat sub Brâul Mare, a Ferestrei Morarului.

Surse

Mircea Ordean, Vai si brauri in versantul nordic al Morarului, Munții Carpați, Nr 14, pag. 20
Cristian Antemir, Valea Bujorilor, Muntele - Buletinul CAR, nr. 1/1991, pag. 5, 11
Walter Kargel, Drumuri spre culmi

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Sumar

Iarbă

Friabil

Grade

Grad clasic1A

Dificultate

Durată parcurgere4 - 5 ore

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont