Ar putea fi preluat în cazul acestei artere toponimul Vâlcelul cu Obuz, folosit de primii oameni care au parcurs zona (frații Tițeica, Radu și Șerban și I. Canturiani), însă proiectilul în chestiune a dispărut și denumirea ar fi poate lipsită de obiect. O altă „fundătură" este Vâlcelul cu Tunel, pe care, într-o enumerare de la est la vest a văilor Morarului, W. Kargel (1976) îl pomenește imediat după Valea Adâncă. Personal nu am găsit însă vreun tunel în locurile respective.

Vâlcelui Morarului se desprinde nu cu mult deasupra poienii omonime din Valea Morarului, mai exact înainte de primul cot spre stânga al acesteia. În apropierea confluenței vâlcelul prezintă o șerpuire (inițial spre dreapta), care lasă privirilor doar o scurtă porțiune a sa. În talveg întâlnim doar praguri, dintr-o rocă nu o dată putredă, locurile ceva mai dificile putând fi ocolite pe malul cu vegetație din stânga.

În apropierea Brâului Mare, accesibilitatea malurilor se inversează, putându-se înainta pe pajiștile din dreapta. Este și nivelul unde locurile se deschid în evantai, făcându-și loc spre o strungă din dreapta un afluent. Traseul depășește apoi Brâul de Mijloc și iese în Brâul de Sus (deasupra căruia continuă doar câteva zeci de metri). Traversând apoi în Valea Adâncă, putem sui de aici în Culmea Morarului.

Dificultate: 1 A. Timp necesar: circa 2 ore.

Text: Munții Carpați, Nr. 14 - articol Mircea Ordean

Topo: Walter Kargel, Drumuri spre culmi, 1988