Explorator zone
Traseul Victor Măciucă
■
Traseu clasic, 5A, 5 LCDescriere
Parcurgeri (0)
Fotografii (0)
Referințe (0)
Istoric editare
Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Sumar
Pitoane
Asigurări mobile
Artificial
Surplombă
Fisură
Descriere
În Cheile Tătarului Mare, peretele din dreapta firului V. Ialomiței este brăzdat, în imediata apropiere a intrării dinspre nord, de o despicătură uriașă, cunoscută sub denumirea de Fisura din Peretele Tătarului Mare (sau Traseul Victor Măciucă, în memoria premieristului). Aceasta urcă în frânturi uriașe și peste o serie de porțiuni surplombante, la creastă.
LC1: Urmează o fisură pe care înaintăm cu ajutorul scărițelor. La capătul celor 40 m ne regrupăm pe o platformă foarte îngustă, sub o surplombă. De aici, printr-o traversare spre stânga, prindem o fisură ce urcă oblic către dreapta (cca. 20 m).
LC2: O nouă traversare, extrem de dificilă și aeriană, cere multă atenție, prizele lipsind aproape cu desăvârșire, iar o asigurare eficace fiind aproape imposibilă din cauza friabilității micilor fisuri de perete. Acest pasaj de extremă dificultate, ia sfârșit pe o platformă foarte înclinată. Adăugăm că pe această porțiune rolul secundului este greu. El neputând să execute traversarea decât numai după ce efectuează un rapel de 3 m. Pentru o mai bună regrupare, ne abatem câțiva metri în stânga, pe un brâu larg, care traversează întregul perete.
În continuare, parcursul celei de a 3-a L.C., care se desfășoară vertical pe aproximativ 40 m, este întrerupt din loc în loc de mici streașini.
După o nouă regrupare trecem, în cursul celei de a 4-a L.C., o fisură de un unghi foarte deschis întreruptă în partea finală de o surplombă. Acest obstacol o dată trecut, continuăm escalada frontal, peste o nouă serie de surplombe, eșalonate pe un parcurs de cca. 40 m.
Partea finală a traseului, corespunzătoare celei de a 5-a L.C., se escaladează fără mari dificultăți și ia sfârșit, după cca. 20 m, în apropierea unui vârf de unde, pe poteca ce coboară într-un vâlcel din apropiere, revenim în V. Ialomiței.

Surse
Bucegi Turism Alpinism ed 2 - N. Dimitriu, Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Sumar
Pitoane
Asigurări mobile
Artificial
Surplombă
Fisură
Grade
| Grad clasic | 5A |
|---|
Dificultate
| Număr lungimi | 5 |
|---|
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Premieră și reparații
Parcurgeri recente
Nicio parcurgere înregistrată încă.
Referințe
Nicio referință încă.
Adaugă o referință© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.
v2026-07-15 09:51 UTC