Explorator zone

Diedrul Corbilor

Traseu clasic, 5A, 6b+/6c (6a, A0), 4 LC
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (14)
Fotografii (2)
Referințe (8)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Fotografie traseu
Fotografie traseu
Sumar

Pitoane

Diedru

Friabil

Fantastic

Ancore mecanice

Iarbă

Acces

Din Poiana Inului, ultima poiană din Cheile Râșnoavelor înainte de barieră, se urcă în stânga prin pădure pe un vâlcel evident până spre finalul acestuia. Înainte să ieșim din pădure pe grohotiș, poteca cotește dreapta pe la baza Peretelui Animalelor. Traseul nostru este printre primele din perete, între două creste al căror început este mai proeminent avansat în pădure.

Descriere scurtă

Traseul Diedrul Corbilor, situat în Peretele Animalelor, este un traseu cu pasaje frumoase şi complexe (fețe, fisuri, diedre, hornuri), având şi pasaje mai friabile şi înierbate pe prima lungime. Este o rută mai de angajament, în materie de dificultate a pașilor, decât alte trasee din zonă.

Descriere

Traseul are pitoane multe și, în general, sănătoase. Regrupările sunt solide, pe spituri, iar ultima la copac (dacă ne retragem prin spatele peretelui). De evitat a se intra în traseu după ploi, traseul având destul de multe brânițe cu pământ, după acestea fiind nevoiți să cățărăm pasaje la aderență.

Traseul urcă între Muchia Iepurașului și Muchia Lupului cel Rău. Acesta urmărește 2 diedre aflate la jumătatea peretelui (care se află în umbră la primele ore ale dimineții). Ca punct de reper pentru intrarea în traseu (nu are nume scris la bază) este un molid mare uscat, crescut fix lângă perete și un prim piton jalon, la 3-4m de la plecare.
LC 1 (55 m, grad 5): Lungimea se desfășoară pe o față ușor friabilă și cu ceva vegetație. Plecăm în sus de la copac. Primul piton este la 3m. După asigurarea celui de-al treilea piton, o lamă nouă, continuăm în sus/ușor stânga, pitonul 4 fiind, după colț, nu foarte vizibil. Continuăm în sus, trecem de o mică platformă cu o tufă, asigurăm 2 pitoane consecutive apropiate (primul este slab), apoi ieșim pe teren ușor, până pe o mică brâniță, unde avem o regrupare intermediară, la 2 pitoane distanțate. La dreapta noastră se vede regruparea din Lupul cel Rău, pe spituri. Traseul nostru face stânga, pe o fisură orientată spre stânga. După încă 2-3 pitoane, ajungem la o lamă veche bătută vertical. De acolo avem de descățărat 2-3m, până pe brânița de dedesubt, apoi continuat pe noua fisură, încă 7-8m (3 pitoane). Regrupăm confortabil la 2 spituri.
Notă: Această lungime (de la regruparea intermediară până la finalul ei), este comună cu cea a unui alt traseu început în zonă (încă neterminat). Lungimea a fost deschisă de către Genu și Nușa Enache. Atenție (!): este o lungime foarte friabilă din care pot zbura bolovani mari (5-10 kg). Pe o fisură în stânga sus de tot se văd niște pitoane, acestea reprezentând a doua lungime a traseului Înger Căzut.
LC 2 (35 m, grad 6+, A0 (7+)): Plecăm în sus pe o fisură-diedru. Această se termină și lasă loc unei fețe compacte de 2-3m. După ce o depășim (spre dreapta) facem stânga la niște pitoane foarte slabe legate cu o cordelină. Acestea s-ar putea să nu țină o cădere. În continuare ușor stânga descățărăm 1/2m, pentru ca apoi să facem un traverseu superb, cu răngi la mâini și aderență la picioare. În continuare prindem o fisură arcuită spre dreapta. În principiu, trebuie parcursă fața aproape verticală și fără prize evidente ce ne desparte de diedrul de deasupra. Pe față se găsesc alveole, dar pașii nu sunt banali, fiind cotați undeva la gradul 7+. La terminarea feței se cotește stânga spre diedru, unde se prinde aripa evidentă a acestuia. Se continuă pe diedrul care a dat numele traseului, un diedru pe alocuri un pic pe spate, un pic fizic. După 6-7m traversăm stânga (piton ascuns după o muchiuță din stânga - îl vedem abia când suntem în dreptul lui) și continuăm pe următorul diedru, din stânga. Regrupăm la 3-4m după terminarea diedrului la 2 spituri.
LC 3 (30 m, grad 6): Urcăm pe diedrul de deasupra regrupării, având pitoane bune și dese. După 6-7m diedrul se desparte în două, noi îl urmăm pe cel din dreapta. Ajungem la o primă platformă cu 2 pitoane, unde însă nu regrupăm. Continuăm pe dreapta, peste o mică burtică, apoi încă 3-4m pe o fisurică până în regruparea cu 3 pitoane și un spit.
LC 4 (45 m, grad 6): Urcăm încă 3-4m pe diedru, până la o brână de piatră unde intersectăm traseul Lupul cel Rău (care traversează spre stânga). Continuăm pe o fisură offwidth ușor dată pe spate, ce mai apoi devine un horn lărguț. După depășirea pasajului terenul devine ușor și neasigurat. Urmează un fel de brână/vâlcel ușor, înierbat și neasigurat, barat de 2 burtici neasigurate (se pot plasa nuci sau frienduri foarte solide - de asigurat cu bucle lungi, altfel s-ar putea să le mutăm din plasamentul inițial la trecerea pasajelor). Ieșim pe o crestuliță foarte ușoară și ușor friabilă, în capătul căreia avem 2 spituri. Dacă alegem să rapelăm peste perete regrupăm aici, altfel continuăm la dreapta 2m, pe brână și regrupăm la un copac mare după 30-35m de la ieșirea din horn.

Retragere

De la ieșirea din traseu se prinde o potecă ce coboară în zig-zag spre dreapta, prin pădurea din spatele Peretelui Animalelor, pe teren destul de înclinat. Poteca duce până la colțul cel mai din dreapta al peretelui, unde cotim dreapta spre baza Peretelui Animalelor și înapoi pe vâlcel până în Poiana Inului.

Dacă însă alegem să rapelăm, indiferent de cât de lungi sunt semicorzile/coarda pe care am urcat, facem primul rapel de 30m pe linia traseului Acvila, în jos peste creastă, al doilea rapel de 30m întinși până în R2 din Lupul cel Rău (este de preferat să nu unim primele două rapeluri, s-ar putea să nu vină corzile), apoi cu semicorzi încă 2 rapeluri de 50 m peste traseul Lupul cel Rău sau cu o coardă de 70m încă 3 rapeluri peste traseul Acvila (de 30-33m).

Surse

Ioana Acsinia - http://flutureledepiatra.ro/2011/09/26/diedrul-corbilor/ 
- Adelin Udeanu, Diedrul Corbilor, Alpin Magazin (Jurnal de aventură al Clubului Alpin Român), nr. 1, mai 2024

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Sumar

Pitoane

Diedru

Friabil

Fantastic

Ancore mecanice

Iarbă

Grade

Grad clasic5A
Grad artificialA0

Conversie grade

Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.

SistemImpusRotpunkt
UIAA6+7+
Fr6a6b+/6c
BritHVSE2
YDS5.10a5.11a

Dificultate

Număr lungimi4

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

Localizare

Altitudine plecare1150 m
OrientareS

Echipament

Coardă
60 m
Bucle echipate
18

Premieră și reparații

Cele mai bune luni

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont