Coțofana
■
Traseu clasic, 5A, 6b+ (6a), 3 LCIntră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo





Sumar
Acces
Descriere
LC1 - Pleacă vertical, printr-o zonă ceva mai buruienoasă. Plecăm de lângă copacul vertical, peste praguri acoperite cu pământ şi iarbă, orientîndu-ne foarte uşor spre dreapta. Primul piton nu se vede, prima asigurare în stânga de copacul mare, la un trunchi subțire. Urmărim linia de pitoane (pe o placă avem și un spit) care, la vreo 10-15 m, deviază spre stînga ajungînd la o regrupare intermediară formată din două pitoane legate cu cordelină. Deasupra avem o faţă lipsită de prize, aşa că vom continua diagonal stînga, peste praguri mari, cîţiva metri. Continuăm vertical ajungînd la o porţiune cu un mic pas de 6/6plus ajungînd, mai sus de acesta, la o brînă de iarbă. Nu urcăm imediat pe brână, trecem 2 m lateral pe sub ea, unde avem prize. Parcurgem brîna spre dreapta, vreo 5 m, pînă la regruparea solidă, cu 2 spituri de inox cu inel (la 1 m în dreapta mai sunt și 2 pitoane).
Lungimea are 60 m întinşi, dacă secundul urcă la ultimul copac mare.
LC2 - Pleacă spre baza arcadei continuînd pe diedrul format de aceasta. Fisura formată de diedru şi prizele bune de la picioare ne ajută să urcăm lejer spre curbura arcadei, traversînd apoi spre stînga, pe sub aceasta. Arcada, deşi pare impresionantă, are prize inverse sănătoase, pe alocuri înțepătoare, iar la picioare găsim suficiente prize bune. La capătul arcadei urcăm pe un diedru vertical de gradul 6+, cu prize mari pe dreapta. După 30 m regrupăm suspendat la două spituri de inox, unul cu 2 inele și unul cu maillon.
LC3 - Din regrupare continuăm orizontal stînga, peste o zonă lipsită de prize, spre un piton bătut la vreo 2 m. Înaintea acestuia se află un buzunar zdravăn pe care, dacă suntem mai lungi în braţe şi ne întindem bine, reuşim să-l prindem. Odată asigurat acest piton se trece tot spre stînga spre o mică fisură ce formează o muchie pronunţată dincolo de care sunt prinse într-o clepsidră cîteva bucle de coardă. Ținînd cu dreapta această muchie ne întindem spre stânga cît putem de mult prinzând o alveolă bună, trecând astfel peste pasul traseului, pas cotat cu 7/7+. Dacă eşti mai mic în braţe se pot folosi buclele de coardă lăsate special în perete.
Odată trecut acest pas şi asigurat cel de-al doilea piton traseul urcă vertical ajungînd la vreo 8-10m mai sus la o surplombă asigurată cu două pitoane. Trecem surplomba diagonal stînga, pas cotat cu 6+/7-, continuînd tot spre stînga pe sub o arcadă mare. Intersectăm traseul Mielul cel Blînd pe care continuăm, printr-un horn final, pînă la ultima regrupare.
Lungimea are 35 m şi pas estimat la 7/7+.
Retragere
Cu corzi de 60m coborârea se poate face din doar două rapeluri folosind ca punct intermediar R2 din Mielul cel Blînd. Altfel, se poate coborî și prin pădurea din spatele peretelui, pe o potecă în zig-zag care duce în extremitatea din dreapta peretelui și apoi revine la baza acestuia.
Din R2 se face un prim rapel în R1 din Ursul Bipolar, la o regrupare cu 2 spituri de inox cu maillon fiecare și cordelină și încă unul până jos.
Surse
Ioana Acsinia - http://flutureledepiatra.ro/2013/10/11/traseul-cotofana-masivul-postavarul/
Nomenclatorul traseelor
Cristi Popescu - http://totpedrum.blogspot.ro/2015/04/traseul-cotofana-3lc-77.html
Sursă foto: Rupi (04.2026)
Sumar
Grade
| Grad clasic | 5A |
|---|
Conversie grade
Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.| Sistem | Impus | Rotpunkt |
|---|---|---|
| UIAA | 6+ | 7/7+ |
| Fr | 6a | 6b+ |
| Brit | HVS | E2 |
| YDS | 5.10a | 5.10d |
Dificultate
| Număr lungimi | 3 |
|---|
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Altitudine plecare | 1150 m |
|---|---|
| Orientare | S |
Premieră și reparații
Cele mai bune luni
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.