Un traseu clasic al Bucegilor.

După ce traversează albia adâncă a Văii Seci, drumuI aproape orizontal conduce după cca. 300 pași în Vâlcelul Picăturii. O intrare covârșită de o vegetație sălbatică și de blocuri și arbori prăbușiți caracterizează porțiunea inferioară a acestei văi. Pentru a evita săritorile, în parte surplombante și umede, care întrerup în câteva puncte parcursul direct, urmăm inițial coastele împădurite din stânga vâlcelului, dreapta cum urcăm, pe al cărui fir reintrăm după cca 1 oră, în zona unde acesta se transformă într-un scoc stâncos și îngust. La mică distanță în aval de obârșie distingem în dreapta o terasă largă, denumită  „Poiana de sub Brâu", la care urcăm, părăsind definitiv firul văii.

Din Poiana de sub Brâu, peretele care se înalță în fața noastă este întretăiat de o cingătoare îngustă (Brâul Subțire), punctată din loc în loc de mici zade. Părăsind poiana, ne abatem la stânga (cum privim spre perete) de-a lungul brâului (Intrarea în brână este marcată de o asigurare fixă, un piton) și ajungem curând în dreptul Grotei Picăturii, firidă săpată adânc în peretele ce scapă vertical în Vâlcelul Picăturii.

În această zonă brâul întrerupându-se brusc, escaladăm în dreapta și pe o înălțime de 4 m o treaptă stâncoasă, iar după o traversare orizontală spre stânga, peste un prag îngust și foarte expus, constituit dintr-o rocă friabilă, intrăm în Hornul cu Zade. Urmat la dreapta și în sus, acesta conduce Ia înălțimea 

Brâului de Sus aI Picăturii, care subliniază pe la bază peretele ce se prăvălește vertical din vârf. Parcurgând acest brâu la dreapta (către nord), ajungem în punctul unde o treaptă verticală, de cca. 8 m înălțime, formată din conglomerate foarte sfărâmicioase, iar în partea superioară ușor surpIombantă, se prelungește în sus printr-un horn îngust, ce ia sfârșit sub Fereastra Picăturii, pe o prispă ușor înclinată.

De aici și până pe Vârful Picăturii nu ne mai separă decât o serie de mici trepte, în parte înierbate, a căror escaladă este elementară.

Fața sud-vestică a Vf. Picătura este întreruptă de două platforme până la care coborâm prin două rapeluri de câte 20 și 15 m. Dacă faceți fouă rapeluri, pentru pentru primul utilizați pitoanele fixate în peretele din dreapta, iar pentru cel de al 2-lea, coborând un horn foarte îngust, situat în stânga platformei, spre Valea Seacă. Al 3-lea rapel, și cel mai scurt, ia sfârșit în Strunga Marelui V. Alternativa, dacă aveți semicorzi de 60 m, este să coborâți dintr-un singur rapel din Vârful Picătura până în Strunga Marelui V.

Traseul urcă în Vârful Strungii Mari peste o serie de mici praguri. Roca fiind foarte friabilă este necesară atenție. Eventual puteți utiliza 1-2 pitoane. Din Vf. Strungii Mari coborâm fața opusă, către vest, fie prin două rapeluri de de 20 m, fie prin coborâre liberă, urmând o serie de hornuri discontinue care conduc la baza primului turn al Albișoarelor.

De aici, ocolind pe fața Văii Albe sau escaladând micile țancuri eșalonate pe creastă, ajungem în Strunga Turnurilor, de unde traseul trece peste marea ruptură de pantă a Feței Înalte constituită din conglomerate, pe alocuri foarte friabile, și întretăiate de mici platforme înierbate.

Din Strunga Turnurilor către V-SV, Fața Înaltă poate fi escaIadată fie pe linia ce urmează muchia dinspre Valea Seacă, fie pe un parcurs mai puțin dificil, prin dreapta, peste o serie de platforme și mici trepte înierbate, ce urcă pe alocuri câteva pasaje accentuat înclinate și care conduc pe terasa largă și aproape plană, ce încinge pe la bază Fața Hornurilor.

Fața Hornurilor este descrisă de trei hornuri:

• Hornul situat la extremitatea stângă a peretelui (spre Valea Seacă), deși accesibil, este întrerupt de câteva obstacole dificile.
  

• Hornul central, mai puțin adânc, se pierde în zona superioară, pe o față foarte expusă și cu prize nesigure, a cărei escaladă necesită utilizarea a 2-3 pitoane.
  

• Hornul din dreapta (dinspre Valea Albă), de sub care scapă Albișoara Hornuritor, este cel mai clar dintre traseele de traversare a acestei fețe. Ocolind prin stânga blocul în surplombă care barează intrarea directă în hornul din dreapta, ne orientăm după câțiva metri la dreapta și în sus. De aici, printr-o scurtă traversare orizontală către dreapta, intrăm pe linia hornului.

Acest obstacol odată trecut, ajungem deasupra pridvor cu jnepeni, de unde, pe un hățaș ce se orientează ușor către stânga, pătrundem în zona Albișoarei Gemenelor, între cele două vârfuri de aspecte aproape identice. De aici, urmând creasta, trecem curând printr-un culoar înierbat și de o înclinație ușoară (în dreapta liniei de creastă), după care, reintrând în creastă, ajungem curând în Șaua Mare a Caraimanului, în imediata apropiere a Monumentului Eroilor.

( ! ) Din primăvara 2014, Hornul cu Zade nu mai există : "am vrut sa ajung pe vf. Picătura pe traseul Comănescu și după ce am traversat stânga pragul de piatră către hornul cu zade am rămas mut de uimire să văd ca acesta nu mai există. 

A curs integral la vale cu tot cu zade și stratul de pământ de sub ele. În urma lui a rămas un vâlcel spălat plin de praf. [...] care din punctul meu de vedere nu prea se poate urca. 
Am încercat totuși să urc pe undeva prin dreapta lui, prin tot felul de bălării, jnepeni și zade uscate.
M-am împotmolit însă la un piept de piatra de vreo 4, 5m cu o fisură pe mijloc, fără posibilitatea de a amplasa asigurări mobile.

Asigurările precare de până atunci și expunerea m-au făcut să mă dau jos"

Pentru a ajunge în Brâul de Sus al Picăturii se urcă pe Muchia Trandafir.

Din orașul Bușteni se pornește pe pârtia Kalinderu, până în dreptul celui de-al 5-lea stâlp.  În dreapta acestuia, prin pădure, se profilează o potecă ce urmează curba de nivel până traversează albia Văii Seci.
După ce traversează albia adâncă a Văii Seci, drumuI aproape orizontal conduce după cca. 300 pași în Vâlcelul Picăturii. O intrare covârșită de o vegetație sălbatică și de blocuri și arbori prăbușiți caracterizează porțiunea inferioară a acestei văi, atât de impropriu denumită în trecut „Vâlcelul Spălat". Pentru a evita săritorile, în parte surplombante și umede, care întrerup în câteva puncte parcursul direct, urmăm inițial coastele împădurite din stânga vâlcelului, dreapta cum urcăm, pe al cărui fir reintrăm după cca 1 oră, în zona unde acesta se transformă într-un scoc stâncos și îngust. La mică distanță în aval de obârșie distingem în dreapta o terasă largă, denumită  „Poiana de sub Brâu", la care urcăm, părăsind defintiv firul văii.

Din Platoul Munților Bucegi se pot alege numeroase rute de retragere. Cele mai apropiate sunt valea Jepilor Mici și traseul Jepii Mari, la stânga de Monumentul Eorilor, sau Valea Albă la dreapta monumenului.

Bucegi Turism Alpinism ed 2 - Nae Dimitriu, Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Mircea Ordean - Articol din revista Muntii Carpati
Ioana Acsinia - http://flutureledepiatra.ro/2013/11/04/varful-picatura-si-creasta-picaturii-muntii-bucegi/
blog.tataru.net - http://blog.tataru.net/varful-si-creasta-picaturii/
Cristi Popescu - http://totpedrum.blogspot.ro/2011/09/varful-si-creasta-picaturii.html
carpați.org - http://www.carpati.org/forum/alpinism-7/hornul_cu_zade_nu_mai_exista-4067/1/