Plecam de la Plaiul Foii si ajungem repede in Vladusca. Lasam in stanga poteca spre un foarte cautat traseu alpin (candva marcat oficial cu cruce rosie - Canionul Anghelide) si urcam prin grohotis pana la intrarea pe vale.

Catararea e intrerupta de mici pasaje ce subliniaza incaodata comuniunea om-natura. 

Pe masura ce inaintam saritorile devin mai interesante, iar peretele din fata creste, devenind urias.

Intersectam Brâul de Jos apoi urmeaza o săritoare inaltă cu prag si apoi prize mici.

Inaintarea directa e oprita de un perete. Spre dreapta o branita aninata incearca sa ofere o solutie.

Mergem la stanga spre un horn ingust in care ramonam putin, apoi traversam expus in dreapta pe scoc. O noua asigurare, mai mult pentru moral.

Ajungem intr-o mica padina inverzita. Doua pitoane bine infipte si legate cu cordelina, unul ruginit si unul nou, sustin ca valea se poate parcurge si in coborare. Urmeaza o traversare spre dreapta, peste un piept expus, pentru a reintra in talvegul vaii.

Inca o saritoare mica si valea se deschide. In spate firul coboara vijelios, iar in fata sub perete se intinde o poiana mare.

Spre dreapta sunt doua posibilitati de inaintare. Chiar sub perete scapa un scoc inclinat si ingust pe care se urca un timp. Ajungem in dreptul unei ferestre, talvegul se anina si se iese spre dreapta.

A doua varianta este poteca din dreapta, pe un valcel inierbat ce urca placut, dar suficient de abrupt.

Deasupra, firul valcelului pe care am urcat sfarseste intr-un perete surplombat. Ne apropiem si analizam variantele de inaintare. In stanga este un prag aerian, vertical si cu ceva iarba. Alegem sa traversam dreapta pana in scoc, pe niste prize micute, dar foarte bune. Pentru ca locul e foarte expus, la trecerea acestui pasaj ne asiguram.

Firul valcelului pe care am urcat isi arata de aici adevarata panta. Deasupra ne intampina o fata generoasa de iarba, ce sfarseste intr-o sea larga dincolo de care scapa cel mai nordic afluent al Spirlei.