Spălătura Văii Seci
■
Traseu alpin, 2AIntră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo

Sumar
Descriere
Traseu deschis de Niculae Comănescu și Ion Șincan în 1932.
Firul văii, foarte înclinat și întrerupt de câteva săritori înalte, își are obârșia sub Șaua Mare a Caraimanului, formează un horn aproape neîntrerupt și ia sfârșit deasupra uriașei rupturi de pantă ce se prăvălește în amfiteatrul Văii Seci.
Traseul peste marea spălătură a văii fiind accentuat dificil (4A) nu poate fi întreprins decât de alpiniștii cu o pregătire tehnică avansată. Ascensiunea văii (traseul parțial) cu intrarea indirectă pe fir (grad de dificultate: 2A) este accesibilă alpiniștilor pregătiți.
Intrarea indirectă urmează coastele, pe alocuri puternic înclinate dintre Hornurile Văii Seci și firul Spălăturii, care rămâne în dreapta noastră. Din acest punct după o traversarelungă spre dreapta, peste o serie de praguri și brâne foarte expuse, iar înparte discontinue, intrăm pe fir, pe care îl urmăm cu mici deviații, până în Șaua Caraimanului.
Valea prezintă o serie de blocuri și trepte stâncoase, de înălțimiși aspecte variate. În partea inferioară, primele obstacole pot fi ocolite pe un parcurs de cca. 40 m prin dreapta, pe fața ce cade spre sud, din Peretele Picăturii, după care, cel mai dificil dintre ele, denumit Săritoarea Bolovanului, de cca. 25 m înălțime și de aspectul unui horn vertical și cu pereții umezi, surplombat în partea superioară de un mare bloc, se escaladează prin ramonaj, iar în punctul surplombant, printr-o traversare dificilă peste un prag de piatră, care iese deasupra acestui obstacol.
După trecerea Săritorii Bolovanului, valea se deschide și traversează curând două brâne bogat înierbate, ce fac legătura cu Hornurile Văii Seci, pe care le distingem în stânga noastră. Câteva zeci de metri mai sus, ascensiunea văii ia sfârșit în Șaua Mare a Caraimanului.
Surse
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - W Kargel, 2000
Sumar
Grade
| Grad clasic | 2A |
|---|
Dificultate
| Durată parcurgere | 2- 3 ore |
|---|
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Premieră și reparații
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.