Muchia din dreapta Văii lui Ivan
Traseu clasic • 3A, 5c (5c) • 5 LC
Imagini si topo

Sumar
Asigurări dubioaseAsigurări mobileSurplombăIarbăFriabilCoardă
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
3A, 5c (5c)
Lungime / pasaje
5 LC
Numar lungimi
5
Durata parcurgere
5 h
Durata acces
1,5 h de la cabana Garofita
Durata retragere
1 h pana la Cabana Garofita
Altitudine plecare
1830 m
Orientare
NV-SE
Sezonalitate
Luni recomandate
Iunie, Iulie, August, Septembrie
Luni acceptabile
Mai, Octombrie
Luni de evitat
Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Noiembrie, Decembrie
Istoric si premiere
Premiera
Adrian-Eugen Horjea, Victor Anica · 02.10.2019
Descriere scurta
Muchia din dreapta Văii lui Ivan reprezintă un traseu interesant, de legătură între Brâul Roșu și Creasta Sudică a Pietrei Craiului, ce debutează dur, dar se domolește ulterior, odată cu înaintarea pe stânca presărată cu jnepenișuri dese.
Descriere
LC 1: Traseul debutează cu o lungime grea, a cărei apreciere vizuală poate subestima cu ușurință dificultatea ei reală. Urcând prin dreapta peretelui, care prezintă surplombe la 15-20 m deasupra Brâului Roșu, depășim, cu ajutorul unor prize de picior și al unor fisuri fine pentru degete, doi pași mai dificili (grad 6, 6plus), după care ne angajăm într-o traversare delicată dreapta sus, până într-un jnepeniș unde putem regrupa mai comod. Grad 6, ~ 48 m.
LC 2: De la jnepenișul în care am regrupat, suim niște praguri mici de stâncă, apoi ocolim prin dreapta un mic prag surplombat, printr-un alt pasaj în care stânca este amestecată cu jnepenii. Un culoar înierbat, cu praguri de o înălțime redusă și jnepeni din loc în loc, ne poartă cu ușurință încă 30 de m în sus. Grad 3, ~ 55 m.
LC 3: Urmează o lungime foarte asemănătoare cu precedenta, în care jnepenii oferă sprijin pentru depășirea câtorva hornuri. Capătul lungimii ne aduce într-o mică șa, unde putem asigura din nou la jnepeni, sau putem realiza o regrupare prin plasarea unor protecții mobile în fisurile stâncii. Grad 3, ~ 55 m.
LC 4: Din șaua în care ne aflăm, observăm în față un horn larg, cu o pantă înierbată. Noi vom căuta însă apropierea de muchia matematică, astfel că vom travera către stânga, depășind mai multe obstacole friabile. Atenție la căutarea prizelor, întrucât multe se desprind la o apucare mai sănătoasă. După 25 m în stânga, vom prinde muchia pe care vom continua ascendent. Grad 4plus, 55 m.
LC 5: Porțiunea finală care ne desparte de Creasta Pietrei Craiului se desfășoară fără dificultăți de-a lungul unor hățașuri înjnepenite, presărate cu porțiuni stâncoase banale. Deasupra lor, ultimii 50 m îi putem parcurge neasigurați, printr-o mare de jnepeni. Grad 2, 40 m.

Acces
Din Braul Rosu urcam Muchia din dreapta Vaii lui Ivan, situata la mai putin de 120 m de intersectia braului cu Valea Urzicii (TA).
Retragere
Traseul scoate in Sudica Pietrei Craiului, la circa 10 - 15 min de mers de Saua Funduri.
Comentarii si parcurgeri
Parcurgere · Victor Anica · 02 oct. 2019