Brâul Roşu

       Brâul Roşu este de fapt o continuare a Brâului de Mijloc. Numele vine de la roca de culoare cărămizie, aflată mai ales la începutul lui. Prispa brâului se conturează pe la baza câtorva pereţi înalţi şi intersectează vâlcele pline cu grohotiş.

        Din punctul de intrare semnalat în artera de bază părăsim poteca şi ne orientăm la stânga în urcuş prin grohotiş, căutând cele mai avantajoase locuri pentru a ajunge în extrema dreaptă a Peretelui Central (Peretele Marelui Grohotiş), ridicat în faţa noastră. Din incinta uriaşului amfiteatru format de perete, identificăm fără greutate roca de culoare cărămizie revărsată pe panta muchiei din dreapta. Urcuşul până pe cumpăna ei şi depăşirea unui pasaj îngust ce sfârşeşte în punctul de intrare pe traseul Muchia Roşie (1820 m alt.) sunt îngreunate de grohotişul mărunt şi instabil. Dincolo de acesta coborâm în valea Piscului Rece, strecurându-ne pe sub Peretele Piscului Rece, pe verticala căruia s-au stabilit două trasee alpinc: Spălătura Piscului Rece şi Traseul Central din Peretele Piscului Rece. De reţinut că deasupra spălăturii corespunzătoare versantului sudic al Muchiei Roşii vedem marea grotă denumita "Moara Dracului", din care natura macină necontenit piatră.
        Urcuşul spre pintenul ce delimitează către sud Peretele Piscului Rece este anevoios; el sfârşeşte într-o zonă înierbată, de unde putem privi, în afară de regiunea înconjurătoare, şi întregul abrupt vestic, atât către sud, cât şi către nord. Zona înverzită prin care continuă hăţaşul brâului este mărginită în stânga de Peretele Piscului cu Brazi, a cărui arie este ceva mai mare; în cuprinsul ei traversăm un vâlcel şi două creste.

        La sfârşitul intervalului coborâm în deschiderea largă, unde în aval se află Ceardacul Stanciului. În stânga vedem Peretele de la Ceardac, porţiunea superioară, pe a cărui verticală s-au stabilit trasee alpine de gr. 2 B (Hornul din Cerdacul Stanciului), iar în aval, fără să se vadă, continuă acelaşi perete, porţiunea înferioară. Pe verticala acestuia din urmă s-au stabilit două trasee alpine dificile: Traseul Viesparul şi Hornul Mare de la Cerdacul Stanciului. Înaintând prin vegetaţie, în coborâre şi apoi în urcuş susţinut, depăşim pe deasupra marele amfiteatru care, în aval, închis de arcada atât de caracteristică, formează Ceardacul Stanciului. Sus, pe muchia acopentă cu jnepeni, la care ajungem, sfârşeşte Hornul din Ceardacul Stanciului, traseu alpin ce nu trebuie confundat cu cel menţionat mai sus.

        Jnepenii presăraţi până aici în lungul brâului devin în continuare o, pădure compactă, prin care trebuie să urmărim atent hăţaşul. Desi în stânga se înalţă pereţi interesanţi pentru alpinişti, zona a rămas încă necercetată. La primul traseu alpin ajungem după ce am depăşit trei muchii şi patru vâlcele, socotite din dreptul punctului de ieşire din escalada Hornului din Cerdacul Stanciului. A patra muchie întâlnită de la reperul amintit mai sus este acoperită cu jnepeni. Ea reprezintă punctul de intrare pe Muchia lui Ivan.

        Din dreptul traseului Muchia lui Ivan coborâm în Valea lui Ivan, pe care o recunoaştem după turnul ridicat în amonte, pe dreapta văii. În continuare, hăţaşul urcă şi coboară, trecând prin jnepenişuri sau zone dezgolite, intersectând muchii sau vâlcele, şi sfârşeşte în Valea Urzicii, la 1765 m alt, unde întâlnim marcajul triunghi albastru.