Născut la 6 decembrie 1920 în orașul Brăila, a locuit în București în perioada 1927-1945, după aceea s-a stabilit definitiv în orașul Brașov, „mai aproape de munte”. La 16 ani a urcat pe muntele Postăvarul. La 19 ani, avînd că „îndrumător” Buletinul Clubului Alpin Român, a făcut primul rapel pe zidul casei, după o fotografie din buletin, apoi a suit, „folosind un capăt de sfoară și două cîrlige”, mergînd singur, Țancul Uriașului din Valea Seacă a Caraimanului, Vîrful și Creasta Picătura, Colțul Gălbenelelor, Hornul Ascuns și altele. Atunci s-a asigurat în primele pitoane. În 1939 a urmat școala de tehnică modernă de cățărătură la refugiul Coștila, organizată de Clubul Alpin Român. În 1940 a realizat primele premiere, iar de atunci încoace, încă vreo treizeci. În iarna anului 1940-1941 are un accident grav la coborârea din Vârful Picăturii, suferind o fractură deschisă la gleznă, iar coechipierul său rupându-și mâna. Târându-se toată noaptea acesta ajunge în firul Văii Seci a Caraimanului, de unde este salvat. Câțiva ani mai târziu își pierde fratele mai mic, Dorel, în aceeași zonă, la retragerea de pe Vârful Picăturii (la rapelurile spre Seaca Caraimanului). Pe lîngă „leagănul cățărăturii românești", abruptul Coștilei, pe care-l cunoaște foarte bine, a mai îndrăgit și alte zone: Valea Mălăești, pereții din Guțanul, Padina lui Călineț, Ciucașul. În paralel cu practicarea alpinismului, Ion Coman s-a ocupat de cercetarea unor peșteri, a făcut vînătoare subacvatică, a schiat. A fost însoțit pretutindeni de soția lui, Anca, tovarăș în traversările de iarnă, pe schiuri, a masivelor Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Munții Făgărașului, Munții Rodnei etc. Tot împreună s-au cățărat în coardă la premiera Hornului Adînc, în Muchia Roșie. Ea l-a însoțit în Turcia, urcînd pe Erciyes (pînă la 3700 metri).

Dincolo de multitudinea premierelor efectuate, Ion Coman s-a manifestat ca un mare și statornic propagandist al ideii și al practicii alpinismului. Încă din 1946, îndată ce s-a stabilit la Brașov, a început propaganda prin conferințe, a organizat o școală de alpinism la Cabana Ascunsă și una pe stîncile din curtea liceului de muzică din Brașov, a condus numeroase ascensiuni colective, iar în 1968-1975 s-a ocupat de Cercul de turism al Școlii generale nr. 15 din localitate, unde era profesoară soția sa Anca. A fost membru în comitetul F.R.T.A. și al Comisiei de alpinism a județului Brașov, arbitru și conducător al alpiniadelor de iarnă în Retezat.

A scris cărți prin intermediul cărora și-a exprimat dragostea pentru munte, invitând, totodată, și pe cititori să-l urmeze exemplu:

Am îndrăgit munții - Editura Uniunii de cultură fizică și sport, 1963;

Alpinism, odinioară și azi - Editura Consiliului național pentru educație fizică și sport, 1969;

Excursie pe acoperișul lumii - Editura pentru turism, 1974;

Spre înălțimile înzăpezite ale Orientului - Editura Sport Turism, 1975;

Aventura H '75 - Editura Sport Turism, 1977. Această ultimă carte a fost retipărită în 1980 în limba maghiară, sub titlul Hindukuș 75 expedicio.

Două secole de alpinism - 1995;

Cățărătorul solitar - 2001.

În afara acestor cărți, el este autorul unui manual de alpinism, intitulat chiar Mic manual de alpinism (1950).

Dintre ascensiunile peste hotare ale lui Ion Coman menționăm: 

în 1969, la 49 de ani, că reprezentant al R.S.R. la o expediție sovietică jubiliară în Pamir, cu Mircea Mihăilescu - secretarul general al F.R.T.A. - a urcat Vîrful Lenin (7134 metri);
1970 - a organizat prima expediție brașoveană, cu scop alpin și cultural, străbătînd un mare circuit în Turcia, unde a suit vîrful cel mai înalt din centrul Anatoliei (împreună cu Valentin Garner), și anume Erciyes (3910 metri) cu peretele său de gheață;
1972 - a străbătut, cu două mașini Dacia 1100, un alt mare circuit în Turcia și Iran, a trecut peste Munții Alborz, la Marea Caspică, peste Munții Bathiariei la Golful Persic, a urcat (cu Anton Demeter) cel mai înalt vîrf din Iran, Demavand (5 671 metri);

în 1975 a organizat altă expediție brașoveană pînă în nordul Afganistanului. Acolo a escaladat Kohe Bandaka (6843 metri) (Ion Coman, Valentin Garner, Z. Kovacs și Anton Demeter). După fiecare expediție a ținut conferințe cu proiecții de diapozitive în diverse orașe din țară.
A mers pe munți și în Triglav, Pirin, Tatra și a efectuat trasee de cățărătură ca: peretele nordic din Maliovița-Bulgaria, Zabikon și Bostrendi-Tatra cehă, Stanislavka Droga din Mnich - Tatra poloneză etc. Pentru meritele lui în propagarea alpinismului și pentru cele înfăptuite i s-a acordat în februarie 1982 titlul de maestru al sportului la alpinism.

* * *                                              

Articole publicate:

Ion Coman - Umărul Gălbenelelor, Buletinul CAR, Anul VIII, Noiembrie 1940, nr. 2-3-4, pag. 59-62,
Ion Coman, Oscar Schobesch - Fisura Centrală din Peretele Văii Albe, ,Buletinul CAR, Anul VIII, Noiembrie 1940, nr. 2-3-4 pag. 62-64
* * *

Alte contribuții/viziuni cu privire la biografia lui Ionel Coman:

Dinu Mititeanu: http://dinumititeanu.ro/Ionel-Coman