Traseul urmează o muchie aproape verticală, care intersectează pe parcurs un șir de platforme, în parte acoperite cu vegetație.

Începând din Circul al 2-lea, prima porțiune din traseul Muchiei Brânelor urmează în diagonală și spre dreapta o zonă pe alocuri înierbată, care iese în coama ce separa Fisurile Centrale (în stânga, cum urcăm) de marea spintecătură a Fisurii Albastre, situată la extremitatea răsăriteană a PereteIui Văii Albe.

Prima L.C. vizează un diedru de 20 m înălțime a cărui escaladă ia sfârșit pe un brâu larg, unde ne regrupăm.

În cursul celei de a 2-a L.C. efectuăm, de-a lungul acestui brâu, o traversare oblică spre dreapta, pe o porțiune de 40 m.

În cea de a 3-a L.C. întâlnim de la pornire o treaptă de cca. 2 m, pe care o escaladăm. De aici, printr-o fisură de 7-8 m, urcăm un pasaj puternic înclinat, iar după o traversare scurtă către stânga trecem peste o serie de obstacole dificile, la capătul cărora întâlnim o brână, unde efectuăm o nouă regrupare.

A 4-a L.C. urmează mai întâi un brâu ce ia sfârșit în fața unui pasaj spălat, pe care-l traversăm în diagonală, cca. 10 m până la baza unei fisuri acoperite cu vegetație, unde ne regrupăm.

Urmând linia acestei fisuri (a 5-a L.C.), ne regrupăm după 40 m, fără să întâlnim pe parcurs obstacole, de o dificultale mai deosebită.

A 6-a L.C. începe printr-o traversare de cca. 5 m spre dreapta, după care urcăm o serie de fețe înclinate ce se prelungesc în trepte, pe fața peretelui. Un brâu înierbat marchează punctul din care vom executa o traversare spre dreapta, până la baza unui horn cu rocă friabilă, la intrarea căruia ne regrupăm.

Escaladând acest horn prin ramonaj (a 7-a L.C.), trecem peste o placă spălată. Pasajul surplombant care urmează constituie punctul de maximă dificultate a traseului și este depășit cu ajutorul a 2-3 pitoane. Regruparea se face pe o platformă largă, de unde putem urmări cu usurință detaliile porțiunii finale a traseului.

De-a lungul celei de a 8-a L.C., care traversează o zonă tot atât de accidentată ca și cea precedentă, urmăm verticala peretelui pe o distanță de cca. 40 m, trecând printr-un mic horn, iar în continuare, peste o surplombă și o față fisurată, a căror escaladă la coardă dublă impune o foarte atentă distribuire a corzilor în carabiniere.

În cursul penultimei L.C. (a 9-a) urcăm o față puternic înclinată, peste o serie de mici praguri stâncoase, după care ne regrupăm într-un horn adânc.

Ultima L.C. (a 10-a) urcă acest horn, ce se deschide tot mai mult, luând în porțiunea superioară înfățișarea unei pâlnii uriașe. Cu acest obstacol escalada ia sfârșit în Creasta Văii Albe, pe al cărei parcurs (către vest) ieșim în Brâul Mare al Coștilei, sub Stânca lui Gelepeanu.