LC1: 45m, IV+ UIAA sau 4 francez, 2 pitoane.

Se urcă pe muchia din stânga hornului, inițial din lateral pentru a evita vegetația de la bază. Stânca este puțin friabilă la intrare, dar o dată ajuns pe muchie, terenul este confortabil. Se parcurge muchia până sus, fără dificultăți deosebite, într-o cățărare plăcută și ușoară, de încălzire. Am lăsat doar două pitoane, folosind și câteva protecții mobile. La capătul de sus al crestei se ajunge pe o brână cu vegetație. În dreapta este un trunchi uscat de copac, folosit cândva ca punct de rapel, inclusiv de noi la prima intrare pe acest traseu. Astăzi există o ancoră bătută pentru rapel, unde se poate regrupa confortabil. Urmează să fie dublată de încă o ancoră, pe care nu am montat-o încă!

LC2: 45m (25m + 20m), VI+/VII- UIAA sau 6a/6a+ francez, 1 piton, 1 ancoră pe fisură + 1 ancoră, 1 piton vechi în partea a doua

Este o lungime frumoasă de fisură, spectaculoasă și solicitantă, în mare parte cu protecții mobile. Pasul cheie din porțiunea finală a fisurii, când se instalează și oboseala, a fost echipat cu o ancoră (6a/6a+).

Toată lungimea, partea cu fisura și cea superioară, se poate parcurge și asigura cu protecții mobile.

Prima parte cu fisura 

Din regrupare se traversează câțiva metri stânga, pentru a ajunge la baza fisurii. Pe această traversare simplă, dar expusă, se poate monta un friend mic sau mediu apoi, după ce ne înălțăm puțin pe fisură, se poate monta un al doilea friend mediu, într-o fisură din dreapta. Se poate monta și în fisura principală, de care ne ținem, dar am găsit mișcarea mai incomodă.

Se continuă cu mâinile pe fisură (bavareză) și cu prize relativ bune la picioare, existând posibilități multiple de asigurare în fisură, până la o mică brână cu vegetație. Deasupra brânei am bătut un piton în stânga, intrat bine.

Se urcă pe față, pe prize bune, apoi prin dreapta pentru a ocoli un copac crescut din fisură. Dacă este nevoie, se poate asigura cu o buclă de chingă în jurul copacului.

Imediat mai sus de copac se asigură la o clepsidră în dreapta – am lăsat o buclă veche pe post de marcaj, apoi se traversează înapoi în stânga, peste o față spălată, pentru a reintra pe linia fisurii.

Pentru a ajunge înapoi în fisură și înainte de a putea pune o protecție solidă (friend mare), este o mișcare mai delicată, cu picioarele la aderență. O eventuală cădere aici este oprită de bucla din clepsidră și de copacul aflat puțin mai jos.

O dată intrat în fisură, se continuă tot în bavareză (prize bune în interiorul ei). Puțin mai sus este loc bun și poziție pentru a monta cel puțin încă un friend mediu/mare, în funcție de model.

Urmează pasul cheie din această lungime. În acest loc fisura continuă vertical, cu picioarele la aderență, corpul orientat spre dreapta. Aici există o ancoră mecanică. Pentru urcare, a fost nevoie să mă răsucesc 180 de grade cu corpul. Există o priză bună de picior în stânga (mai puțin vizibilă dacă nu ne răsucim) și cu ajutorul ei, puțin mai sus avem bune prize la mâini, în stânga fisurii.

Cu un ultim efort, urcăm ultimii metri de fisură cu pământ și mușchi, ceva mai friabil și ajungem într-o regrupare intermediată pe un țanc. Se poate regrupa aici (o ancoră și două pitoane), dacă suntem obosiți sau nu mai avem mobile, ori se poate continua.

Până în regruparea comună cu ”Panseluța”, se urcă o frumoasă față căzută la aderență, exclusiv cu protecții mobile. Aici am găsit un piton ”istoric”, probabil o veche variantă de la premiera Panseluței (1977). Am lăsat pitonul pe jumătate scos, ca reper istoric!

LC3: 25m, VII-/VII UIAA sau 6a+/6b francez, 6 ancore

Din regruparea comună cu ”Panseluța” (2 ancore plus pitoane), se urcă fața spălată de deasupra regrupării, extraordinar de apetisantă, blocată în partea superioară de o surplombă. Traseul Panseluța ocolește această față pe o fisură în dreapta ei, aici fiind și pasul cheie al traseului.

Drept în sus, pe față, sunt mai multe mișcări frumoase de echilibru, pe prize mici, dar suficient de bune pentru a avea încredere și să înaintezi confortabil.

Linia merge ușor dreapta și atinge un fel de muchie, la câțiva metri de linia Panseluței, aflată mai în dreapta.

La picioare avem mai ales prize de aderență, dar ne ajută o mică fisură la mâini. Surplomba se depășește sau mai bine spus, se ocolește printr-o mică spărtură, având prize bune de ieșire pe partea dreaptă. Până la ieșirea din surplombă sunt patru ancore, montate la distanțe confortabile psihic (1,5 – 2m).

Dincolo de surplombă, traseul continuă vertical, dar pe mici brâne de iarbă (o ancoră). O mică față spălată presupune întindere spre dreapta pentru o priză bună, apoi după ce mai asigurăm într-o ancoră, se ajunge în regruparea aflată ceva mai sus.

Aceasta este o regrupare intermediară din ”Panseluța”, la mijlocul lungimii a patra.

Se poate continua pe Panseluța sau se poate coborî în rapel, pe linia traseului.

De la intrarea în traseul ”Muchia Panseluței” – care urcă prin stânga – cum privim spre peretele principal (cu spatele în vale), avem multă vegetație sub creasta Panseluței, pe partea stângă.

Central și ușor dreapta, este un horn îngust jos (care se lărgește mai sus) mărginit de două muchii. Pe fața de dincolo de horn, în dreapta, urcă traseul ”Excelsior” făcut de Titus Gonțea și Mihai Sava în 2015, respectiv ”Exodus”, unul din colecția Viorel Nicolaescu (1978).

Traseul ”Spirit nou” urcă pe muchia mai mică din stânga hornului.

Se poate continua pe ”Panseluța” încă o lungime, până în brâna cu vegetație sau se poate coborî în rapel pe linia traseului.

- https://anghelmarian.wordpress.com/2024/10/16/spirit-nou-in-postavaru/