Inapoi la traseu

Trasee / Bucegi / Jepii Mici / Peretele sudic al Clăii Mari / Gențiana

Gențiana

Traseu clasic • 5B • 10 LC

Actualizat: 20.05.2026 · URL: https://www.climbromania.ro/traseu/23

Imagini si topo

Sumar

PitoaneAsigurări mobileSurplombăFisurăHornIarbăFriabilPitoane şi ciocan

Date traseu

Tip

Traseu clasic

Grad

5B

Lungime / pasaje

10 LC

Numar lungimi

10

Durata parcurgere

6 - 7 ore

Durata acces

2 - 3 ore

Durata retragere

2 ore

Orientare

S

Sezonalitate

Luni recomandate

Iunie, Iulie, August, Septembrie

Luni acceptabile

Mai, Octombrie

Luni de evitat

Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Noiembrie, Decembrie

Istoric si premiere

Premiera

László Karácsonyi, Aurel Irimia · 01.01.1960

Descriere

Traseul este situat pe fața sudică a Vârfului Claia Mare. Din cele 11 lungimi de coardă ale parcursului, 9 urmează o înlănțuire de fisuri largi, cu o linie bine definită. Obstacolele, de un caracter tehnic pronunțat, alternează cu pasaje de escaladă liberă, pe mari porțiuni; este un amănunt de care trebuie să țină seama alpiniștii mai puțin antrenați.

Din marele amfiteatru ce se deschide la baza Peretelui Sudic al Vârfului Claia Mare, la cca. 100 m est de muchia către care urcă Fisura Traseului 23 August, identificăm, pe fața verticală a peretelui, o nouă fisură, care marchează linia de escaladă a Traseului Gențianei.

Pe desfășurarea celor 40 m ai primei L.C. sunt fixate 7 pitoane. La capătul acestui prim salt ne regrupăm pe un prag larg, asigurându-ne în câteva pitoane.

În cea de a 2-a L.C., escalada începe cu o trecere spre dreapta, pâna la baza unei trepte verticale, pe care urcăm cca. 3 m; în continuare executăm o nouă trecere în diagonală spre dreapta; înaintând astfel 8 m, întâlnim un scoc pietros, pe care-l urcăm direct, urmând linia de cea mai mare pantă, până la înălțimea unei a 2-a platforme de regrupare.

Reluând escalada (a 3-a L.C.), suntem obligați chiar de la început să efectuăm o traversare spre dreapta, pentru a evita un obstacol surplombant și foarte friabil. În continuare, pe o porțiune marcată cu pitoane de asigurare, urcăm direct, trecând peste o serie de obstacole, după care atingem marele prag de gresie, ce încinge de la un capat la altul Peretele Sudic al Vârfului Claia Mare, unde ne regrupăm.

A 4-a L.C. începe cu o coborâre de 2 m, în diagonală spre dreapta, până la un prag ușor înierbat, în lungul căruia înaintăm 5-6 m. Această traversare ne permite să ajungem sub o fisură verticală, de-a lungul căreia continuăm escalada 15 m. Urmează un pasaj dificil din cauza numeroaselor trepte de iarbă ce se desprind cu ușurință. La capătul celor 40 m de coardă întâlnim o bună platformă de regrupare, însă expusă, unde ne asigurăm în 2 pitoane.

De aici, escalada se desfășoară (a 5-a L.C.) de-a lungul unei fisuri verticale, folosind, facultativ, scărițele sau prizele; aceasta măsoară 25 m și ia sfârșit la baza unui horn, sub care ne regrupăm.

În cursul celei de a 6-a L.C. trecem peste un pasaj de gresie surplombant, întrebuințând câteva pitoane. După 40 m ne regrupăm, asigurați în pitoane, într-un punct din imediata apropiere a unui horn.

A 7-a L.C. trece inițial prin acest horn; îl părăsim însă curând, evitând, printr-o traversare către dreapta, o surplombă care îl întrerupe. Imediat deasupra acestui obstacol reintrăm în horn. Până la regrupare, el este întrerupt de o a 2-a surplombă, pe care o ocolim tot prin dreapta, cu ajutorul câtorva pitoane.

În continuare (a 8-a L.C.) urmăm linia foarte înclinată a hornului, care se îngustează mult, luând aspectul unei fisuri. Acest pasaj, nepitonat, pare cu atât mai dificil, cu cât la capătul unei escalade extenuante suntem obligați să trecem peste un obstacol surplombant, de gresie friabilă, deasupra căruia ne regrupăm.

A 9-a L.C. măsoară 40 m. Prima porțiune urmează linia clară a unei fisuri de 15 m, urmată de o față ușor înierbată ce ne permite să înaintăm, fără prea mari dificultăti, până la capătul celor 40 m de coardă.

Partea finală (a 10-a L.C.) urcăm până la creastă, neasigurați, această porțiune nemaiprezentând dificultăți tehnice.

Acces

Urmăm din Bușteni Drumul Urlătorilor; acesta conduce după o oră în punctul „La Vinclu”. De aci, după o serie de serpentine, drumul se continuă orizontal, iar după cca. 10 min de la Vinclu ajunge în V. Comorilor. Părăsind Drumul Urlătorilor, urmăm la dreapta tavelgul Văii Comorilor, escaladând direct sau ocolind obstacolele de pe parcurs.

Curând, valea confluează cu firul Comorlle Brânei, care coboară din stânga cum urcăm). Traseul nostru urmează în continuare firul din dreapta, denumit Valea Comorile Clăli, pe al cărui parcurs escaladăm la mici intervate trei săritori. Curând ajungem la confluența cu un mic vâlcel, care coboară din dreapta (cum urcăm) a cărui obârșie o distingem la o distanță de cca. 80 m mai sus.

Părasind firul principal, urmăm acest vâlcel în sus, pe o distanță de cca. 60 m, până în dreptul unui găvan (situat în stânga) din care un mic izvor își resfiră apele peste lespezile peretelui. De aci, spre dreapta, urcăm ușor pe hătașul Brâului de Sus, având în stânga peretele spintecat vertical de Hornul Mare de la Izvor. Identificăm linia traseului 23 August chiar la inflexiunea peretelui, într-un diedru-fisură cu multa iarbă. De aici, 7-8 m mai in stânga, pe față, vedem primele pitoane din Aurel Irimia.

Hățașul se continuă spre est în urcuș accentuat, iar câțiva metri mai departe ajunge în dreptul unei mici terase, care a găzduit bivuacul echipelor ce au escaladat în premieră traseele din acest perete. De aci brâul pătrunde în marele amfiteatru al peretelui, iar după cca. 100 m, ajunge în dreptul unei fisuri ce brăzdează peretele pe toată înălțimea și care formează linia Traseului Gențianei.

Retragere

Mergem pe Brâul lui Răducu până în Jepii Mari sau Jepii Mici (stânga sau dreapta, cum preferați) și coborâm pe marcajul turistic până în Bușteni.

Surse

Bucegi Turism Alpinism ed 2 - Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000

Comentarii si parcurgeri

Nu exista inca text public in comentarii sau parcurgeri pentru acest traseu.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont