Dintre itinerariile stabilite în Peretele Sudic al Clăii, Traseul "23 August" prezintă cel mai accentuat grad de dificultate, dat fiind lungimea parcursului, precum și numeroasele lui obstacole, între care un pasaj de traversare a unei mari plăci din gresie, extrem de dificil.

Prima L.C. începe din Brâul de Sus, intrarea pe traseu fiind situată la cca. 35-40 m în stânga și mai jos de punctul în care peretele formează, printr-o schimbare bruscă de direcție, o muchie masivă și foarte înclinată, între Fața Comorilor și Fața dintre Strungi. Aici putem remarca, în dreapta, platforma care a adăpostit tabăra alpiniștilor în timpul primelor escalade efectuate în acest perete.

În cursul primei L.C. urmăm linia unei fisuri întrerupte de praguri ușor înierbate și pe alocuri proeminente. După 10 m vegetația se rărește; în continuare, escaladăm o fisură ușor surplombantă și înclinată către stânga până la înălțimea unui prag barat de o surplombă, peste care trecem direct. Dincolo de acest obstacol ne regrupăm.

Urmând, de aci, linia de cea mai mare pantă a peretelui (a 2-a L.C.), ne cățărăm de-a lungul unei spălături cu prize solide; cu ajutorul pitoanelor, fixate pe traseu, trecem apoi o surplombă, iar dincolo de aceasta întâlnim un prag de regrupare.

În cea de a 3-a L.C. urcăm prima jumătate a unui obstacol, un diedru, efectuăm apoi o traversare de 3 m spre dreapta, iar în continuare ne cățărăm pe linia de cea mai mare pantă, până la înălțimea unei platforme, unde ne regrupăm.

Pe desfășurarea celei de a 4-a L.C. escaladăm inițial o placă înaltă de cca. 6 m; dincolo de aceasta urcăm o fată ușor înierbată până în punctul din care putem efectua o traversare către dreapta. Ajungem, astfel, în interiorul marelui horn, ce spintecă peretele în zona de curbură dintre Fața Comorilor și Fața Strungilor.

În cea de a 5-a L.C. escaladăm prin ramonaj, marele horn acesta este blocat în partea superioară de un pasaj surplombant deasupra căruia urmează o fisură deschisă, în care ne regrupăm.

Urcând ușor în diagonală către dreapta (a 6-a L.C.), ajungem după un parcurs scurt într-o fisură largă; o urmăm cca. 30 m, după care ne regrupăm într-un punct foarte expus, la capătul unui prag de gresie.

A 7-a LC. se desfășoară, în traversare către dreapta, de-a lungul unei plăci de gresie ce trece pe sub tavanul unei surplombe. Lipsa unei fisuri, pentru fixarea unor pitoane sigure, precum și înălțimea la care se efectuează traversarea fac ca acest pasaj ce nu depășește 5 m să constituie cel mai dificil punct de pe traseu.

După regrupare urmăm, în cursul celei de a 8-a L.C., pe linia de cea mai mare înclinație a peretelui, o serie de pasaje alcătuite din gresii, eșalonate în lungul unei noi fisuri. Cățărarea pe prizele nesigure a două surplombe ce le întâlnim pe această porțiune se termina pe o mică platformă.

A 9-a L.C. prezintă un parcurs sinuos, de-a lungul unei fețe înclinate și cu prizele friabile, care conduce în final, spre dreapta, pe o platformă, unde efectuăm o nouă regrupare.

Următoarele două L.C. (a 10-a și a 11-a) sunt lipsite de obstacole. Ele se desfășoară peste fețele ierboase și, în parte, acoperite cu pâlcuri de jnepeni, ce sfârșesc pe Muchia Clăii Mari, care, urmată spre vest, conduce în Șaua Clăii.