Casa Zmeului
Traseu clasic • 3B, 6a+ • 5 LC
Imagini si topo




Sumar
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
3B, 6a+
Lungime / pasaje
5 LC
Numar lungimi
5
Istoric si premiere
Premiera
Adrian Paută, Gina Paută · 01.01.1988
Re-echipare
Adrian Paută, Răzvan Moșoiu · 01.01.2002
Descriere
LC 1 (25m, 3plus): Traseul pornește din stânga Grotei de la Casa Zmeului (comun cu Calea Tibetană, care însă este orientat spre dreapta; ori noi, mergem spre stânga, spre ruinele istorice). Se urcă câțiva metri pe un prag, și apoi, deviem mult spre stânga (spre dreapta pleacă Calea Tibetană), după care, continuăm oblic ascendant pe un culoar, ajungând pe ruinele istorice de la Vama Sării. Aici se poate regrupa sau se poate continua, făcând o lungime întinsă (depinde de cât de ușor vine coarda; se pierde contactul vizual).
LC 2 (25m, 7-): De deasupra ruinelor, pornim cu grijă pe o față ușor surplombată, și prindem un diedru oblic stânga, bine surplombat (și aparent friabil), dar cu suficiente prize pentru a găsi soluții frumoase de escaladă. Spre final, diedrul se deschide, devenind o față ușor surplombată (o zonă ceva mai delicată), pe care o depășim pe prize destul de mici; după care, regrupăm pe un prăguleț destul de înghesuit.
LC 3 (30m, 7-): Continuăm ascendent câțiva metri, după care, deviem ascendant dreapta, pe mici praguri (unele înierbate), până ieșim pe creastă. Pe creastă, dificultatea scade evident (doar că e o creastă foarte ascuțită), și după câțiva metri orientați oblic stânga, regrupăm (iarăși, depinde de cum “vine“ coarda), pe un prag căzut (sau, putem continua, tot pe creastă, până pe o brână).
LC 4 (20m, 3-): Continuăm tot pe creastă, linia fiind tot mai căzută (apare și iarba tot mai mult), până ce ajungem pe o brână comodă, sub o mică grotă. Aici vine din stânga-jos (din perete), linia de pitoane din Fragilor (Zburătorul), și care, regrupează în același loc. Iar spre dreapta (traversând pe brână), pleacă linia pitoanelor din L3 pentru Zburătorul. Drept în sus, pe deasupra micii grote, este continuarea traseului nostru (comună cu ieșirea actuală – și mai sigură – pentru Fragilor). Inițial, traseul Fragilor ieșea spre stânga, pe praguri înierbate și fără pitoane.
LC 5 (20m, 4plus): Continuăm deci pe deasupra grotei (mici – cât o nișă mai mare), drept în sus, și prindem o crestuliță cu praguri, uneori înierbate, până pe un prag comod, lângă un copăcel, unde este regruparea finală. În continuare ieșim la liber până în pădure.
Cu o coardă lungă, putem sări peste R1 și R3, făcând astfel două lungimi întinse (plus încă o lungime pentru ieșirea până în pădure). Depinde de opțiunea capului de coardă și de cât de ușor “vine” coarda.
Acces
Retragere
Surse
Comentarii si parcurgeri
Parcurgere · Lucian Apostu · 27 nov. 2022