Fisura Țapului (spre Strunga Neagră) (Hornul de Sus al Țapului)
Traseu clasic • 3A
Imagini si topo

Sumar
Asigurări mobileFisurăHornPitoane şi ciocan
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
3A
Istoric si premiere
Premiera
Niculae Baticu, Ion Șincan, Dr. D. Chiriceanu, Horia Stamatu · 03.10.1937
Descriere
De la confluența firelor superioare ale Țapului, deasupra marii rupturii de pantă (Priponul Văii Țapului), urmând fețele dintre fire, ajungem curând în dreptul Hornului de Sus al Țapului, (grad de dificult. 3 A) care cade vertical din Șaua Strungii Negre, situată deasupra și în stînga noastră, pe creasta ce ne separă de Valea Seacă a Coștilei.
Extras din Amintirile unui Alpinist:
Primii pasi în Fisura Țapului i-am facut pe peretele din dreapta, având fisura în față. După ce am urcat liber câțiva metri, am fost nevoit să mă întorc către stânga și să folosesc muchia din stânga a fisurii. În acest loc am bătut un piton pentru asigurare, deoarece peretele ma arunca în afară. Cum fisura era îngustă, neavând caracter de horn, nu se putea face ramonaj. Singura soluție ca să avansez a fost să folosesc prizele mici întâlnite. Am urcat însă în spraiț. După ce am parcurs o bucată de drum, am bătut un al doilea piton. La capătul unei lungimi de coardă, am ajuns în Hornul Negru, a cărui înclinare este mai mică. Am bătut acolo al treilea piton ca să-i asigur pe ceilalți, pe care i-am adus pe rând în horn. Hornul Negru este scurt, nu prezintă dificultăți, așa că l-am urcat repede și am iesit în Strunga Neagră, de acolo în Valea Seacă a Coștilei la baza Colțului Mălinului.
Acces
Ascensiunea începe din Valea Țapului, puțin deasupra rupturii de pantă de pe ea.
Surse
Buletinul Alpin, revista CAR, Anul V, august 1937, nr. 2, pag. 16
Bucegii turism alpinism - Nicolae Dimitriu, Emilian Cristea
Bucegii turism alpinism - Nicolae Dimitriu, Emilian Cristea
Comentarii si parcurgeri
Nu exista inca text public in comentarii sau parcurgeri pentru acest traseu.