Este un fir mai puțin spectaculos, dar interesant prin faptul că nu este vizibil din punctele clasice de observație ale zonei — poteca marcată Poiana Coștilei — Pichetul Roșu, Țimbal, Brâul Mare al Morarului și nici măcar din Brâul Înflorit, pe care-l intersectează.

Suind această vale de la nivelul Brâului Înflorit depășim o zonă înclinată și atingem punctul unde ea se pierde în pantă pronunțată sub creasta nord-estică a Morarului. În acest loc coboară din dreapta un afluent îngust, a cărui confluență (în formă de spălătură) trece îndeobște neobservată. Către acest fir luăm un brâuleț interesant, traversând apoi pe malul opus. După o vreme, versanții vâlcelului se deschid. În dreapta, o mare de jnepeni se ridică spre Colțul Ghințurii, care din acest unghi apare lipsit de măreție. Pe flancul opus, se poate ieși într-o șa ce face legătură cu bazinul Văii Bujorilor.

În apropierea obârșiei, firul își strânge din nou malurile. Putem privi de aici Fereastra Morarului (nu și atinge cu pasul, întrucât ne separă un perete vertical de circa 20 metri înălțime). Finalmente, o porțiune înclinată, dar scurtă ne scoate pe coama ce separă Valea Poienii de Valea Bujorilor, de unde atingerea Brâului Mare, în stânga este o chestiune de minute.