Explorator zone
Traseul 3
■
Traseu clasic, 4B, 3 LCDescriere
Parcurgeri (0)
Fotografii (4)
Referințe (0)
Istoric editare
Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo

Sumar
Asigurări mobile
Pitoane şi ciocan
Durată acces
3 ore
Acces
Intrarea se face direct din Brâul lui Răducu
Descriere
Prin formele variate ale obstacolelor ce opune, Traseul 3 este unul dintre cele mai remarcabile din acest perete. Escalada liberă, pe prize mari și solide, care alternează cu pasajele surplombante și aeriene, unde scărițele sunt întrebuințate frecvent, ne îndreptățesc să apreciem că acesta constituie în mic un foarte potrivit itinerar pentru practicarea alpinismului acrobatic.
Pe desfășurarea primei L.C. urcăm, inițial, o față verticală de 10 m înălțime, aflată în stânga unei mari săritori (cum privim în sus), săpată adânc pe fața peretelui, după care, conduși de linia unei fisuri ce se abate ușor către dreapta, ajungem la nivelul unei muchii nu prea proeminente, în lungul căreia înaintăm, folosind pentru asigurare cele 10 pitoane fixate pe parcurs.
După regrupare traversăm mai întâi către stânga (a 2-a LC.) un pasaj ce surplombează ușor, după care, printr-o escaladă frontală, înaintăm, cățărându-ne pe prize fine, până la înălțimea unei platforme înierbate, unde ne regrupăm.
A 3-a L.C. se desfășoară peste un prag de cca. 10 m care urcă oblic către stînga ; în continuare escaladăm frontal obstacolele în trepte ale peretelui, regrupându-ne pe un brâu care-l străbate în ambele direcții.
În cursul celei de a 4-a și a 5-a L.C., urmând brâul către dreapta, cca. 40-50 m, întâlnim scocul unui horn înierbat (Hornul cu Florile), unde escalada ia sfârșit.
Coborând de-a lungul acestui horn, ajungem în Brâul Mare al Jepilor.

Durată retragere
3 ore
Retragere
Se coboară prin Hornul cu Florile, prin care ajungem în Brâul Mare al Jepilor.
Surse
Bucegi Turism Alpinism ed 2 - Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000
Sumar
Asigurări mobile
Pitoane şi ciocan
Grade
| Grad clasic | 4B |
|---|
Dificultate
| Număr lungimi | 3 |
|---|---|
| Durată parcurgere | 2 - 3 ore |
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Orientare | E |
|---|
Premieră și reparații
Cele mai bune luni
Parcurgeri recente
Nicio parcurgere înregistrată încă.
Referințe
Nicio referință încă.
Adaugă o referință© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.
v2026-07-15 09:51 UTC