Explorator zone

Traseul 5

Traseu clasic, 5A, 5 LC
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (0)
Fotografii (3)
Referințe (0)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Sursa foto si desen: Rupi (2019)
Fotografie traseu
Fotografie traseu
Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Surplombă

Pitoane şi ciocan

Durată acces

3 ore

Acces

Intrarea se face direct din Brâul lui Răducu

Descriere

Linia de escaladă a Traseului 5 urmează, cum privim spre perete, marginea din dreapta a unei spărturi adânci, vizibilă pe fața verticală a acestuia. Pasajele surplombante de pe parcurs necesită întrebuințarea frecventă a scărițelor. Traseul, foarte aerian, constituie un bun antrenament pentru alpiniștii ce-și propun să efectueze escalade de grad superior. Traseul are 5 lungimi de coardă.

Din Brâul Mare al Jepilor urcăm în prima L.C. fața peretelui, peste mici trepte de iarbă ce conduc până la nivelul unui mic diedru, pe care-l urmăm, trecând direct o surplombă; traversam apoi cca. 2 m spre dreapta, până în dreptul unei fisuri înclinate oblic către dreapta, care ne readuce pe sub tavanul unei surplombe, nu prea proeminentă, pe fața peretelui. Fisura este blocată la rândul ei de o succesiune de pasaje surplombante ce pot fi trecute direct; prizele bune și pitoanele solid fixate atenuează duritatea acestui parcurs, care la sfârșit după 40 m pe o mică platformă înierbată.

A 2-a L.C. se desfășoara pe linia de maximă înclinare a peretelui, de-a lungul unei fisuri deschise, prin interiorul căreia ramonăm; în partea finală, aceasta este întreruptă de o surplombă peste care trecem direct cățărându-ne pe linia muchiei ce formează flancul Hornul cu Florile, până la platforma de regrupare.

Printr-o traversare către stânga reluăm escalada în cea de a 3-a LC., peste o înlănțuire de obstacole dure, formate din numeroase blocuri surplombante, care ne obligă să schimbăm foarte des direcția de mers.

Regrupându-ne după cea de-a 3-a L.C. pe o platformă înierbată, reluăm escalada (a 4-a L.C.) printr-o traversare de 8-9 m către dreapta; aceasta conduce sub un pasaj vertical, de-a lungul cărula ne cățărăm. În continuare întâlnim un scoc înierbat, ce ia sfârșit în dreptul unui pâlc cu ienuperi, unde ne regrupăm din nou.

În cea de a 5-a L.C. escaladăm, cu ajutorul câtorva pitoane fixate pe traseu, fața unui colț de stâncă, situat în stânga. Pe vârful acestuia escalada ia sfârșit.

Coborârea urmează un horn larg (Hornul cu Florile), situat în dreapta traseului și care ia sfârșit pe Brâul Mare al Jepilor.
Durată retragere

3 ore

Retragere

Se coboară prin Hornul cu Florile, prin care ajungem în Brâul Mare al Jepilor.

Surse

Bucegi Turism Alpinism ed 2 - Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Surplombă

Pitoane şi ciocan

Grade

Grad clasic5A

Dificultate

Număr lungimi5
Durată parcurgere3 ore

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

Localizare

OrientareE

Premieră și reparații

Cele mai bune luni

Parcurgeri recente

Nicio parcurgere înregistrată încă.

Referințe

Nicio referință încă.

Adaugă o referință

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont