Intrarea în traseu se află cu circa 100 m diferență de nivel sub punctul La Verdeață, vîlcelul fiind reperabil și prin ruptura considerabilă – aproximativ 80 de metri – din treimea sa inferioară. Avansul direct fiind aici extrem de dificil, urmăm fața înclinată, dar punctată cu arbuști din dreapta, la circa 50-60 metri de pomenita ruptură. Pe aici, după două lungimi de coardă (în care ne-am abătut întrucîtva spre stînga) se iese într-un brîu, de la a cărui extremitate coborîm, pentru orice eventualitate în rapel, în firul vîlcelului.

În talveg, cu unele emoții conferite de priveliștea din aval, depășim un prag, apoi un jgheab înclinat de aprox. 20 metri. Pereții au aici o caracteristică pe care o regăsim la mai toate văile Bucegilor: perete abrupt în stînga, oarece vegetație pe dreapta. Suim totuși pe fir, unde trecem pe rînd două praguri, apoi două săritori scunde; deși tragem aici ruscacii cu cordelina, zona se dovedește mai putin fioroasă decît pare din poteca Bușteni-La Verdeață. Urmează încă un prag după care dificultatea locurilor începe să scadă.

Lăsăm aici un brîu în dreapta, spre Creasta Nordică, apoi un altul, în urcuș pronunțat, către muchia din stînga. Pe acesta din urmă se poate traversa în Vilcelul Spălat și coborî pe aici la Bușteni – cea mai simplă cale de retragere din acest punct. Urcușul în continuare pe Vîlcelul Spînzurat nu pune probleme tehnice, talvegul fiind în bună parte pămîntos.