De la Verdeață, traversăm Valea Albă și urmăm spre stînga un hățaș, care coboară, intersectînd Albișoara Turnului, un horn nenumit și pătrunde în deschiderea strașnic umbrită de pereți a Albișoarei Strungii.

În urcuș, trecem prin fereastra creată de un bolovan impresionant, după care ajungem la baza primei și celei mai dificile săritori: un horn vertical, înalt de 12-15 metri. Prizele nu lipsesc în peretele acestuia, dar cum locul este întunecos și mai mereu umed, avansul se face cu oarece dificultate, cu asigurare în cele 2-3 pitoane de pe parcurs. La capăt, printr-o fereastră (din cele două existente) ieșim pe o platformă. Ea coincide cu punctul de atac al unei noi săritori, care impune pentru cei 5-6 metri ai săi un șpraiț larg sau o mai putin cavalerească asigurare în contragreutate, cum i-ar fi spus un înaintaș de-al nostru. Aceste două obstacole pot fi ocolite prin dreapta, pe o față înclinată, coborîndu-se apoi în fir printr-un rapel de un arbust (a cărui existență de la un an la altul este supusă însă vitregiilor naturii).

Locul continuă să fie aici gîtuit de flancurile stîncoase ale văii. Urmează o zonă mai moale, cu 2-3 praguri și o săritoare de 5-6 metri cu doi bolovani nu prea bine încastrați. Un alt obstacol se evită prin dreapta, urcînd un mic horn (pendinte de un jgheab urcat cîndva de Nicu Comănescu) pînă la nivelul unui brîu, care scoate deasupra "problemului".

Pe nesimțite locurile se deschid, tendință care se va menține pînă la obîrșie. Escaladăm în aceste locuri o săritoare de 7-8 metri, cu un mic bolovan surplombant. După o altă zonă ceva mai domoală, luptăm cu un al doilea obstacol dificil al traseului, înalt de numai 7-8 metri, care se îngustează în partea finală, unde o mică "bandă" din dreapta se face utilă printr-un ecart decis.

Firul pe care ne aflăm acuză apoi trei praguri, după care sfîrșește, înierbat, sub o arcadă. Trecem aici la dreapta, într-o ramură a văii care s-a desprins discret imediat mai jos. De aici, pe măsură ce cîștigăm înălțime, malurile se deschid tot mai mult, tolerînd în peretele Picăturii cîteva prispe ierboase, iar pe partea opusă o posibilitate – e drept, friabilă – de atingere a crestei separînd de Albișoara Turnului. Depășim în această zonă și trei săritori, floare la ureche în comparație cu asprimea porțiunii inferioare. Finalmente se iese în Strunga Mare (Marele V), strajuită din înălțime de Colțul Picătura, respectiv Vîrful Strungii Mari, și de unde porneste vertiginos spre sud vîlcelul purtînd numele locului.